Industria asigurarilor trece astazi prin una dintre cele mai dinamice transformari din ultimii ani. Digitalizarea accelerata si aparitia tehnologiilor bazate pe inteligenta artificiala (AI) schimba modul in care lucram, modul in care interactionam cu clientii si, in final, modul in care protejam vieti si afaceri.
Am avut ocazia sa abordez acest subiect, recent, la eveniment organizat de ISF - Institute for Financial Studies – un partener constant al UNSAR - Asiguratorii din Romania si al industriei de asigurari pentru dezvoltarea capitalului uman. Tema discutiei ne provoaca sa privim spre viitor, dar si sa intelegem matur modul in care AI poate contribui la misiunea noastra fundamentala: aceea de a fi alaturi de oameni atunci cand au cea mai mare nevoie.
AI – un accelerator, nu un panaceu
Desi uneori reiese ca AI este solutia perfecta pentru orice problema, inteligenta artificiala nu este nici pe departe un panaceu universal. In industria asigurarilor, AI este mai degraba un accelerator puternic pentru ceea ce facem deja: evaluam riscuri, gestionam polite, instrumentam daune si platim despagubiri de peste 6,5 milioane de euro, in fiecare zi.
Si deja nu mai vorbim despre viitor, ci despre prezent. Astfel, la nivel european, EIOPA deruleaza deja un studiu amplu privind adoptarea GenAI. Datele arata clar directia in care ne indreptam:
1 din 2 asiguratori non-life deja folosesc solutii bazate pe AI;
1 din 4 asiguratori de viata au implementat astfel de tehnologii in lantul valoric.
Este o confirmare ca inteligenta artificiala nu mai este o idee „de viitor”, ci o parte integrata din operatiunile curente ale industriei.
Cum utilizeaza asiguratorii AI – exemple din Romania si din Europa
Aplicabilitatea acestor tehnologii este foarte larga. AI este deja prezenta in:
Marketing si comunicare, pentru trimiterea de mesaje personalizate, adaptate profilului fiecarui client.
Pricing & underwriting, in evaluarea mai precisa a riscurilor pe baza unor seturi complexe de date.
Managementul daunelor, unde un exemplu bun este analiza automata a fotografiilor si documentelor, reducand timpul de procesare.
Detectarea fraudelor, pentru identificarea unor pattern-uri pe care ochiul uman nu le poate observa in mod natural.
Relatia cu clientii. Aici, asistenti virtuali 24/7 sau chatbot-uri sunt deja capabile sa emita anumite tipuri de polite si LLM-uri personalizate pentru sprijinul colegilor din distributie.
In Romania, companiile Membre UNSAR - Asiguratorii din Romania utilizeaza deja numeroase solutii tehnologice de acest tip, precum:
instrumentarea automata a daunelor prin analiza foto;
sisteme OCR cu componenta AI pentru procesarea documentelor;
solutii IoT pentru prevenirea riscurilor;
modele predictive, care ajuta la reducerea frecventei si severitatii daunelor.
Este un efort consistent si vizibil, care aduce beneficii directe atat pentru clienti, cat si pentru industria in ansamblu.
Preventie bazata pe AI: o zona cu potential urias
Unul dintre beneficiile majore, dar poate inca insuficient cunoscute, este rolul inteligentei artificiale in prevenirea riscurilor – de la incendii si furturi pana la calamitati naturale.
Prin senzori inteligenti, sisteme IoT si analiza predictiva, putem detecta mai devreme anomalii electronice si incendii aflate intr-un stadiu incipient, anticipa inundatii sau furtuni sau chiar putem transmite alerte automate catre servicii de interventie.
Aceste solutii reduc semnificativ pierderile, optimizeaza costurile cu despagubirile si cresc gradul de protectie pentru clienti. Este un domeniu in care Romania are potential sa avanseze accelerat.
Tehnologia devine universala. Diferenta o face omul.
MIT Sloan Management Review formula recent o intrebare esentiala:„Daca toata lumea foloseste aceleasi instrumente AI, ce ii mai diferentiaza pe adevaratii performeri?”
Raspunsul este simplu si profund: oamenii. Intr-o lume saturata de algoritmi si platforme standardizate, etica, gandirea critica, experienta si empatia, devin atuuri esentiale.
Valoarea nu mai sta in tehnologie, ci in modul in care oamenii aleg sa o utilizeze. Iar aici intervine rolul crucial al educatiei si formarii profesionale – exact zona in care pregatirea profesionala are un impact major.
Rolul educatiei si al pregatirii profesionale
Oricat de avansate ar fi tehnologiile, ele raman instrumente. Determinanta este calitatea capitalului uman – oamenii care inteleg, creeaza, reglementeaza si implementeaza AI.
De aceea, industria de asigurari investeste in formare profesionala, competente digitale, programe de specializare si proiecte dedicate. Este singura cale prin care putem utiliza aceasta revolutie tehnologica in mod responsabil si eficient.
Concluzie: viitorul este un echilibru intre tehnologie si umanitate
AI ne provoaca sa fim mai buni, mai rapizi, mai eficienti – dar si mai umani. Ne invita sa ne redefinim rolul in aceasta lume digitala, fara sa uitam ca unicitatea nu vine din algoritmi, ci din modul in care alegem sa-i folosim.
Iar tuturor celor implicati in aceasta transformare, le dorim succes si inspiratie in a construi o industrie in care tehnologia serveste oamenilor – nu invers.


