1asig.ro
1asig.ro
ASF publica noile tarife de ...

ASF publica noile tarife de referinta RCA - reper statistic, nu pret de piata

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat Raportul semestrial privind tarifele de referinta RCA, realizat de o companie independenta (Asocierea KPMG Advisory SRL si KPMG Audit SRL). 

Tarifele de referinta nu sunt preturi de piata, au caracter orientativ si nu sunt stabilite de ASF. Ele reprezinta un instrument statistic, menit sa ofere transparenta si sa ajute consumatorii si asiguratorii sa inteleaga evolutia costurilor reale din piata. Evolutiile moderate consemnate in raport arata ca piata RCA traverseaza o perioada de stabilitate, in care ajustarile sunt explicabile si gestionabile.

Cum se calculeaza tariful de referinta

Pentru stabilirea tarifelor de referinta, compania a analizat date statistice agregate din ultimii cinci ani (1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024). In esenta, metodologia folosita are in vedere doua aspecte:
• Cat de des se produc accidentele (frecventa daunelor) si
• Cat de mari sunt costurile acestora (severitatea daunelor).

Aceste date sunt procesate printr-un model matematic (Model Liniar Generalizat – GLM), care ia in calcul factori precum varsta asiguratului/utilizatorului, tipul vehiculului, puterea motorului, zona geografica. Apoi, pentru a reflecta realitatea economica, se iau in calcul si: 

• inflatia daunelor – adica, printre altele, faptul ca reparatiile si piesele auto costa mai mult de la an la an,
• cheltuielile administrative si de vanzare ale asiguratorilor,
• marja de profit.

Rezultatul nu este un tarif obligatoriu si nici un tarif de piata, ci un punct de reper pentru fiecare categorie de risc in parte.

Evolutiile fata de precedentul raport

Pentru persoane fizice, tariful de referinta RCA a crescut in medie cu 5,4% pentru autoturisme si cu 5,2% pentru autovehiculele de transport bunuri, comparativ cu tariful de referinta publicat in luna decembrie 2024.

Pentru persoane juridice, majorarile au fost moderate: +3,5% pentru autoturisme si +3,2% pentru autovehiculele de transport bunuri. Analiza in evolutie pe categorii de risc evidentiaza si scaderi ale tarifului de referinta. De exemplu, pentru un sofer din Bucuresti-Ilfov, cu varsta intre 51 si 60 de ani si autoturism intre 151–200 kw, tariful a scazut cu 3,5%. Reduceri s-au inregistrat si pentru soferii sub 30 de ani, cu masini de peste 200 kw. In cazul autovehiculelor de transport persoane, cresterea a fost de doar 0,4%, practic o stagnare.

De ce conteaza publicarea acestor tarife

• Pentru consumatori: tariful de referinta este determinat pe baza datelor statistice de la nivelul pietei de asigurari RCA, are caracter orientativ si ii ajuta sa compare ofertele din piata si sa inteleaga diferentele de pret.
• Pentru piata: raportul contribuie la identificarea tendintelor – de exemplu, cresterea costurilor cu daunele – si adoptarea din timp a masurilor necesare pentru mentinerea stabilitatii pe termen lung.
• Pentru protectia asiguratilor: tariful de referinta este utilizat in mecanismul „asiguratului cu risc ridicat”, gestionat de BAAR.

Tarifele de referinta, care nu reprezinta tarife de piata, sunt calculate de o companie independenta, pe baze statistice si actuariale. Pretul politelor RCA este stabilit exclusiv de asiguratori, in functie de propriile metodologii de calcul, daunalitate si politici comerciale.

Gasiti aici Raportul privind tarifele de referinta RCA.