Editia a IX-a a campaniei "Luna Asigurarilor de Locuinte", desfasurata intre 1 si 31 octombrie 2021, a adus romanilor atat informatiile de baza pe care fiecare trebuie sa le cunoasca despre asigurarile obligatorii si facultative de locuinta, cat si detalii despre ce putem face, fiecare dintre noi, pentru a proteja mediul inconjurator.
Astfel, in aceasta perioada au fost publicate peste 30 de postari informative (infografice, message-cards, video-uri) tematice. 1 milion de romani au vazut mesajele campaniei in mediul online, pe durata intregii luni, fiind inregistrate, de asemenea, si 80.000 de interactiuni (reactii, mesaje, comentarii) ale utilizatorilor cu tot continutul postat in aceasta perioada.
Peste 84.000 de romani care au urmarit video-ul informativ al campaniei doar de pe pagina de Facebook. Clipul - lansat sub tema "Crezi ca o asigurare de locuinta este incheiata degeaba?" - poate fi urmarit, de asemenea, si pe canalul de YouTube XPRIMM TV, aici.
RoboCasa, primul chatbot care iti povesteste despre protectia casei tale, lansat in cadrul editiei din 2018 a campaniei de informare "Luna Asigurarilor de Locuinte", si-a "actualizat" si in acest an baza de date, oferind, in premiera, pe langa informatiile deja incluse, si cateva sfaturi pentru proprietarii afacerilor mici si mijlocii care vor sa isi protejeze afacerea prin incheierea unei asigurari potrivite nevoilor lor. In total, au fost inregistrate 1.500 de accesari ale chatbot-ului RoboCasa in perioada campaniei. Utilizatorii au petrecut, in medie, 1 minut si 35 de secunde interactionand cu chatbot-ul, iar cea mai accesata linie conversationala a fost "Vreau sa aflu mai multe despre asigurarea obligatorie de locuinte".
De asemenea, prin intermediul Partenerilor si ai Sustinatorilor care s-au alaturat proiectului, brosura informativa a campaniei a ajuns in intreaga tara, fiind disponibila in peste 300 de locatii. Harta acestora poate fi vazuta aici.
Nu in ultimul rand, in cadrul proiectului a fost organizata o actiune de curatenie desfasurata in intreaga tara, care a avut ca obiectiv incurajarea responsabilizarii personale, prin gesturi mici care aduc schimbarea in bine. 3 dintre participantii care s-au inscris la actiunea de curatenie au fost premiati pentru implicare, iar toti cei care au participat la initiativa au primit o diploma de merit personalizata. Un material video care colecteaza o parte din fotografiile si filmele realizate de participanti poate fi urmarit aici.
Despre proiect
Editia a IX-a a campaniei "Luna Asigurarilor de Locuinte", o ampla campanie nationala de informare si educare a populatiei, a urmarit sa atraga atentia romanilor asupra necesitatii asigurarii propriei case, alaturi de protectia "casei" in care "locuiesc" toate casele noastre - mediul inconjurator.
Proiectul a fost organizat de APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor si UNSAR - Uniunea Societatilor de Asigurare-Reasigurare din Romania.
Parteneri campaniei au fost EUROINS Romania, OMNIASIG VIG, ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, PAID Romania, GROUPAMA Asigurari, GRAWE Romania, GOTHAER Asigurari Reasigurari, DESTINE Broker, GENERALI Romania, ERGO, EUROLIFE, ASITO Kapital, Renomia SRBA Insurance Broker, AON Romania, INTER Broker, GLOBASIG Broker, DAW Management Broker, CAMPION Broker, GARANTA Asigurari, HOBBIT Broker, FABRICA de Asigurari si ROM Insurance.
Campania s-a desfasurat cu sprijinul UNSICAR - Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari si PRBAR - Patronatul Roman al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.
Mesajele de informare ale campaniei au fost transmise catre publicul larg si cu sprijinul Partenerilor Media: RFI Romania, Asiguropedia.ro, Revista BIZ si Ziua Veche.
Mai multe detalii despre campanie sunt disponibile pe http://asigurarealocuintelor.ro/ si pe pagina de Facebook Asigura-te.
