Anita NITULESCU - Interviuri - Asigurari - Totul despre asigurari - Piata asigurarilor din Romania...

english   


Cauta stiri
HomePiata AsigurarilorProtectia consumatorilorDespre asigurariEvenimentePublicatiiRadiowww.xprimm.com
 ASF 
 Asiguratori 
 Brokeri 
 Date financiare 
 Organizatii 
 Va recomandam 
 Cariere 
 Job 
 PAD-PAID 
 Opinii 
 Dezbateri 


Bucuresti
6
1 EUR = 4.6546 RON
1 USD = 3.9306 RON
















RFI

Interviuri

Arhiva

Anita NITULESCU, CEO, EUROLIFE ERB Romania


Evolutia digitala a schimbat multe paradigme de business pentru adaptarea la stilul de viata modern. Si pentru EUROLIFE, inovatia digitala este un element esential in strategia de dezvoltare pe termen mediu si lung.

XPRIMM: Piata asigurarilor a trecut, in acest an, prin mai multe schimbari legislative. Ce efecte vor avea aceste modificari pentru asiguratori si pentru consumatori? Cum este influentata EUROLIFE ERB Romania de aceste schimbari?
Anita NITULESCU:
Toate modificarile legislative au sau ar trebui sa aiba ca punct de pornire consumatorul, avand ca obiectiv fie stimularea competitivitatii reale si constructive a jucatorilor din piata, fie sporirea gradului de accesibilitate a populatiei la serviciile de asigurari, in termeni de notiuni, grad de informare sau reglementari ale preturilor. Anul acesta, majoritatea modificarilor au vizat piata de asigurari auto, segment care nu face parte din strategia EUROLIFE ERB in Romania. Prin urmare, aceste schimbari nu au o influenta asupra operatiunilor noastre.
 
XPRIMM: Pentru perioada urmatoare, autoritatile pregatesc noi legislatii ce vor influenta industria asigurarilor: IDD si GDPR ─ Regulamentul privind protectia datelor cu caracter personal. Cum se pregateste EUROLIFE ERB Romania in acest sens? Ce investitii sunt necesare?
A.N.:
Intr-adevar, ne pregatim pentru modificari cu un impact semnificativ, ce vor decurge din alinierea cadrului nostru legislativ la directivele europene. Cele doua demersuri mentionate mai sus sunt unele dintre cele mai importante, atat pentru piata, cat si pentru clienti, astfel incat ele au devenit strategice si pentru EUROLIFE ERB Romania. In acest context, suntem participanti activi in grupurile de lucru la nivel de piata (UNSAR) si in stransa legatura cu regulatorul, atunci cand este cazul.

Mai mult, avand in vedere apartenenta noastra la un grup international, proiectele sunt abordate si din perspectiva multinationala. In acest moment, demersurile sunt inca in stadiu de proiect si, de aceea, consumul de resurse este in curs de estimare, insa preconizam ca el va fi unul semnificativ.

XPRIMM: Care este strategia EUROLIFE Romania pentru finalul acestui an, comparativ cu anul trecut?
A.N.:
Portofoliul EUROLIFE este unul solid, construit in timp, ca raspuns la nevoile si asteptarile clientilor nostri. Vom continua sa ne dezvoltam si sa ne diversificam oferta de produse, un focus in aceasta perioada fiind asigurarile private de sanatate, segment care a evoluat si pe piata din Romania. Pe termen scurt, strategia EUROLIFE este de a consolida oferta de servicii de protectie, in paralel cu lansarea unui mix inovator de canale de distributie cu produse dedicate.

Evolutia digitala a schimbat multe paradigme de business pentru adaptarea la stilul de viata modern. Si pentru EUROLIFE, inovatia digitala este un element esential in strategia de dezvoltare pe termen mediu si lung. Astfel, ne propunem sa oferim clientilor o experienta imbunatatita in relatia cu compania de asigurari, astfel incat acestia sa opteze pentru polite de asigurari simplu si rapid, prin doar cateva "click-uri". In acest sens, suntem in curs de consolidare a infrastructurii IT care sa sustina aceasta dezvoltare.

In ceea ce priveste atragerea talentelor, oamenii sunt principalul pilon al companiilor din cadrul Grupului EUROLIFE, inca de la fondare. Numai in ultimul an, ne-am dublat numarul de angajati si vom continua sa ne uitam atent la piata, pentru a atrage alaturi de noi oamenii cei mai potriviti pentru echipa noastra.

Referitor la primele brute subscrise, valoarea acestora la nivel local a fost de 67 milioane de lei in 2016, iar profitul a fost de aproximativ 4 milioane de lei. Pentru anul 2017, avem asteptari foarte ridicate - o crestere cu 50% a valorii primelor brute, comparativ cu rezultatele de anul trecut.

XPRIMM: Pentru urmatorii ani, ce obiective are EUROLIFE Romania? Au fost influentate acestea de intrarea FAIRFAX in actionariat?
A.N.:
Pe termen lung, ne vom adapta portofoliul atat la nivelul diversificarii produselor bancare, cat si in functie de cerintele clientilor care vin prin intermediul altor canale de vanzare, cum ar fi brokerii de asigurare.

Intrarea FAIRFAX in actionariatul EUROLIFE ERB Asigurari a deschis oportunitatea unor noi investitii si planuri de dezvoltare care sa consolideze pozitia companiei in piata de profil. In acest sens, vorbim de trecerea companiei din zona de bancassurance in zona de companie multichannel si, implicit, diversificarea canalelor de vanzare. Vorbim aici de canale digitale ce vor fi completate de canale traditionale. In acelasi timp, suntem unul dintre cei mai experimentati jucatori pe segmentul de bancassurance, prin urmare ne vom concentra si pe extinderea parteneriatelor cu alte banci active pe piata locala, in paralel cu brokerii de asigurari.

XPRIMM: Ce tipuri de asigurari au avut cele mai importante cresteri, in acest an, la EUROLIFE Romania si care estimati ca sunt factorii decisivi?
A.N.:
Cele mai populare produse in randul clientilor sunt cele traditionale de protectie, acestea fiind preferate de peste 95% din clientii EUROLIFE. Dincolo de protectia pura, de un real interes se bucura si solutiile de economisire prin asigurare, care permit clientilor sa economiseasca treptat si sa beneficieze de o suma garantata la finalul perioadei contractuale. In plus, exista si clienti cu apetit pentru investitii, iar pentru acestia am dezvoltat o serie de produse de tip unit-linked. In privinta asigurarilor generale, clientii s-au orientat catre asigurarea facultativa a locuintei si catre polite simple de accidente.

XPRIMM: Care sunt canalele de distributie a politelor de asigurari generale si de viata?
A.N.:
Suntem, astazi, una dintre cele mai importante companii de bancassurance din Romania, iar intrarea in actionariatul EUROLIFE ERB Insurance Group a grupului canadian FAIRFAX Financial Holdings ne ofera perspective de crestere solida si sustinuta pe termen mediu si lung. Pentru EUROLIFE ERB Asigurari, aceasta schimbare de actionariat aduce si o noua strategie de business bazata, printre altele, pe trecerea dinspre o companie de tip exclusiv bancassurance catre o companie multichannel, prin adaugarea de noi canale de distributie - brokeri, vanzari online, in paralel cu incheierea de noi parteneriate de bancassurance.

XPRIMM: Care considerati ca sunt tipurile de asigurari pe care fiecare roman ar trebui sa le detina negresit?
A.N.:
Dincolo de asigurarile obligatorii, am avea nevoie de o mentalitate diferita, astfel incat sa intelegem ca asigurarea functioneaza ca un instrument in beneficiul fiecaruia dintre noi. In strainatate, inca de la varste mici, asigurarea este privita ca un beneficiu, ca o necesitate, fiind adesea negociata ca o componenta a pachetului salarial. Stabilitatea financiara si protectia medicala ar trebui sa se realizeze din ce in ce mai mult prin intermediul produselor de asigurare.

XPRIMM: Vorbim tot mai des despre tehnologie, Inteligenta Artificiala, telematics etc. Cum este, in opinia dumneavoastra, influentata piata asigurarilor din Romania de dezvoltarea tehnologica?
A.N.:
Cu siguranta, digitalizarea atinge si segmentul asigurarilor si am putea spune ca obliga companiile sa integreze inovatia in planul lor de dezvoltare. Insa nu doar companiile se transforma, ci si consumatorul, care are acces rapid la un volum foarte mare de informatii si poate lua o decizie rapid si mult mai bine documentat decat inainte. Totusi, nu putem face abstractie de componenta umana, emotionala a activitatii noastre si, desi toata lumea vorbeste de ceva timp despre Inteligenta Artificiala si tehnologizare, omul ramane, dupa parerea mea, in mijlocul lucrurilor.

XPRIMM: Cum vedeti viitorul asigurarilor peste cinci ani?
A.N.:
Viitorul se va modela in mod cert in jurul nevoilor consumatorilor din piata locala. Preconizez o schimbare si in modul in care serviciile oferite de piata asigurarilor sunt eficientizate si, ulterior, comunicate. Consumatorii au nevoie de un mesaj de incredere care sa poata fi sustinut cu actiuni concrete, astfel incat sa avansam de la obligativitate spre o relatie veritabila de parteneriat.

Cu siguranta, asigurarile vor intra tot mai mult in vizorul consumatorilor. Desigur, viteza cu care acest lucru se va intampla depinde de sustinerea fiscala a sectorului, de gradul de digitalizare a domeniului, precum si de reformele legislative din sectoarele conexe (sanatate, IT, agricultura).

Produsele, ca si tehnicitate, nu vor suferi mari modificari, dar felul in care vor ajunge la consumator, complexitatea sau, mai bine spus, granularitatea lor, va fi diferita de cea de azi. Elementul de implicare a clientului in evolutia contractului, dar si in administrarea lui, ca si in constatarea daunelor, va fi din ce in ce mai mare, in linie cu digitalizarea fiecarui aspect al vietii noastre.


Editor: Andreea RADU | Publicat pe 25.10.2017 | 2169 vizualizari




Comenteaza acest articol
0 comentarii

DISCLAIMER: Dupa trimiterea comentariului, acesta va fi aprobat de un moderator. Vor fi publicate doar comentariile pertinente, la obiect, legate de continutul prezentat in material. Nu vor fi publicate comentariile care includ cuvinte obscene, atacuri la persoane/ institutii, atacuri si jigniri aduse autorului materialului, injurii aduse celorlalti cititori care au postat un comentariu, anunturi publicitare. Ne rezervam dreptul de a edita sau de a elimina complet orice comentariu care nu corespunde acestor principii. Site-ul 1asig.ro si Media XPRIMM nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Atentie! Campurile "Comentariu" si "E-mail" sunt obligatorii
Nume:
Daca nu sunteti logat, numele dumneavoastra va aparea cu sufixul '(Anonim)'. Pentru a va autentifica, click aici
Daca sunteti logat si nu completati campul nume, va aparea automat numele dumneavoastra cu care v-ati inregistrat pe site
E-mail:

Comentariu:
< 10.000 car.

  Cod de securitate
Introduceti codul din imagine:




PAID

OMNIASIG



























Copyright 2017-2017 (c) 1asig.ro
powered by Media XPRIMM