1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
BCR Pensii este primul ...

BCR Pensii este primul administrator de pensii ocupationale Pilon IV din Romania

BCR Pensii este prima companie din Romania care a fost autorizata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) ca administrator de fonduri de pensii ocupationale Pilon IV.

Pilonul IV este o schema de pensie optionala prin intermediul careia angajatorii pot asigura beneficii suplimentare angajatilor, in timpul activitatii lor, sub forma unei contributii la fond, in vederea obtinerii de catre acestia a unei pensii ocupationale.

Practic, Pilonul IV este o schema de pensii in care fiecare companie care decide sa participe are obligatia sa ofere produsul tuturor angajatilor sai si sa vireze contributii in contul acestora, insa are totodata libertatea de a stabili cuantumuri diferentiate de contributie proprie pentru fiecare angajat, pe criterii cum ar fi vechimea, functia detinuta sau nivelul salarial.

O caracteristica specifica Pilonului IV este clauza de vesting, care presupune ca angajatii devin proprietarii sumelor acumulate la expirarea unui termen de maximum 3 ani, cu conditia ca raportul in baza caruia au fost platite respectivele contributii de catre angajator sa fie inca in vigoare.

"Ne bucura sa fim prima companie din piata ce ofera acest produs de pensie de tip business-to-business. Pensiile ocupationale au beneficii majore atat pentru angajati, care au posiblitatea sa acumuleze mai multi bani pentru pensie, cat si pentru angajatori, care castiga un mod unic si inovativ de retentie al salariatilor. Totodata, o companie care creeaza un fond de pensii dedicat pentru angajatii sai va profita de un imens capital de imagine pe piata mereu in miscare a muncii. Fondurile de pensii ocupationale sunt foarte potrivite pentru marii angajatori, dar pot fi alegerea ideala si pentru companiile medii. Acestea pot oferi contributii generoase sau pot alege sa se asocieze intr-un singur fond comun, pentru a reusi sa creeze masa critica necesara constituirii unui fond de pensii dedicat", a declarat Radu CRACIUN, Director General si Presedinte al Directoratului BCR Pensii.

Posibilitatea de a administra un fond de pensii ocupationale apartine exclusiv unui administrator autorizat in acest scop de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.

In acest moment, BCR Pensii este singura societate din Romania autorizata pentru a oferi Pilonul IV companiilor publice sau private. BCR Pensii administreaza active nete de peste 6,6 miliarde lei si are peste 857.000 de participanti (date cumulate pentru FPAP BCR si FPF BCR PLUS, valabile la 31.12.2021 si preluate de pe site-ul ASF).

Pilonul IV vine in completarea celor trei piloni de pensii dn Romania: Pilonul I - pensia publica de la stat, Pilonul II - sistemul de pensii obligatorii administrate privat, si Pilonul III - sistemul de pensii facultative administrate privat.

Orice participant la fondurile administrate de BCR Pensii isi poate verifica valoarea activului personal de pensie si istoricul contributiilor sale prin contul online gratuit 24 Pensie (https://www.24pensie.ro/).

Participantii care sunt insa si clienti BCR - utilizatori de aplicatie George, au posibilitatea sa afle, complet gratuit, informatii despre pensia lor Pilon 2 / Pilon 3 de la BCR Pensii direct in George, alaturi de restul produselor si serviciilor lor financiare de la BCR.

BCR Pensii S.A.F.P.P. S.A administreaza Fondul de Pensii Facultative BCR Plus (Pilonul III) si Fondul de Pensii Administrat Privat BCR (Pilonul II).