1asig.ro
1asig.ro

ALLIANZ: Profit operational de 3,3 mld. euro in T1 2021, in crestere cu 44,8%

5 min. / 1.540 cuvinte
ALLIANZ a inregistrat, in primul trimestru din 2021, un profit operational de 3,3 miliarde de euro, in crestere cu 44,8% fata de perioada similara din 2020. In acelasi timp, veniturile grupului au scazut cu 2,6%, la 41,4 miliarde de euro.

De asemenea, noteaza ALLIANZ, grupul a inregistrat o rata de solvabilitate de 210% si, nu in ultimul rand, subliniaza ca tinta de profit operational pentru 2021 a fost confirmata la 12 miliarde EUR - plus/minus 1 miliard EUR.

ALLIANZ a avut un inceput excelent in 2021 si a continuat sa gestioneze cu succes impactul pandemiei COVID-19. Asfel, grupul a inregistrat o performanta solida pe toate segmentele sale de afaceri, marcand o revenire a profitabilitatii atat pe sectorul Property & Casualty, cat si pe cel de viata si sanatate. Desi veniturile totale au scazut cu 2,6%, pana la 41,4 miliarde EUR, profitul operational a inregistrat o crestere de 44,8%, ajungand la 3,3 miliarde EUR, toate segmentele de business contribuind la aceasta crestere.

Pe segmentul P&C, profitul operational a crescut semnificativ, pe fondul unui rezultat de subscriere mai bun determinat de normalizarea creantelor provocate de catastrofe naturale. De asemenea, in ceea ce priveste segmentul de viata si sanatate, profitul operational a crescut, la randul sau, semnificativ, urmare a recuperarii marjei de investitii. Venitul net atribuabil actionarilor, mai noteaza ALLIANZ, a crescut cu 83,4%, ajungand la 2,6 miliarde EUR.

"ALLIANZ a inceput anul cu rezultate excelente pe toate segmentele de afaceri. Este un start incurajator pentru 2021 si ne face sa fim increzatori ca ne vom atinge obiectivele pentru 2021", spune Oliver BATE - Chief Executive Officer, ALLIANZ SE.

"Am observat un set puternic de rezultate in toate segmentele de afaceri. Deoarece afacerea noastra bine diversificata a reusit sa gestioneze foarte bine efectele pandemiei, vad, in mod clar, revenirea la puterea noastra normala de castig. Cu imbunatatirea conditiilor operationale si o pozitie sanatoasa de capital, ALLIANZ este echipata corespunzator pentru o crestere profitabila", sustine si Giulio TERZARIOL - Chief Financial Officer, ALLIANZ SE.

Pe segmentul P&C, veniturile totale inregistrate, in T1 2021, de ALLIANZ au ajuns la 19,7 miliarde EUR, in vreme ce profitul operational a crescut cu 46,6%, pana la 1,5 miliarde EUR. Pe sectorul viata si sanatate, profitul operational a crescut, in T1 2021, pana la 1,2 miliarde EUR, comparativ cu 0,8 miliarde EUR in T1 2020, in vreme ce segmentul de administrare a activelor a cunoscut, la randul sau, o crestere a profitului operational, de la 679 milioane EUR in T1 2020, la 747 milioane EUR in T1 2021.

Detalii, AICI.



1.364 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO