1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
VIDEO: Siguranta rutiera a ...

VIDEO: Siguranta rutiera a copiilor: UNSAR lanseaza o campanie online si ghidul "Drumuri mai sigure pentru copii"

Opt tari din Europa Centrala si de Est (ECE), printre care si Romania, s-au unit in actiuni de constientizare a sigurantei copiilor, cu accent pe traficul rutier. Cu aceasta ocazie, UNSAR lanseaza o campanie proprie de constientizare pe social media si un Ghid informativ intitulat "Drumuri mai sigure pentru copii". 

Copiii reactioneaza diferit la traficul rutier. Vad, aud si simt diferit, percep mediul dintr-o perspectiva diferita si sunt distrasi mult mai repede. Acest lucru ii face deosebit de vulnerabili la accidente. Copiii au nevoie de protectie si de sprijin pentru a fi pregatiti pentru o viata sigura. Cu toate acestea, in ciuda tuturor eforturilor, accidentele grave care implica si copii se intampla in fiecare zi.

Chiar daca in unele tari frecventa si gravitatea accidentelor sunt in scadere, numarul deceselor continua sa fie unul ridicat, motiv pentru care este necesara o mai buna cooperare intre toti actorii pentru a putea atinge obiectivul initiativei Vision Zero a Comisiei Europene.

In acest context, pentru a reduce riscul de accidente, in special pentru copii, industria de asigurari si alte organizatii si institutii din Austria, Bulgaria, Croatia, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia si-au unit fortele pentru a sublinia importanta sigurantei copiilor. 

Scopul acestei initiative comune este de a oferi copiilor un sprijin util in recunoasterea pericolelor si a comportamentului corect si de a atrage atentia asupra faptului ca fiecare dintre noi are un rol crucial in protejarea copiilor, unul dintre cele mai vulnerabile grupuri de participanti la trafic. 
 


Astfel, UNSAR a lansat luni, 20 septembrie, o campanie proprie de constientizare pe social media si un Ghid informativ intitulat "Drumuri mai sigure pentru copii"

Recomandari pentru parinti si nu numai:

1. Explicati copiilor importanta respectarii regulilor de circulatie - invatandu-i pe copii sa circule corect, ii puteti feri de necazuri!

2. Supravegheati si invatati copiii sa circule in siguranta, intrucat:
- mai ales la varste mici, nu au capacitatea de a face alegeri corecte si sigure cand sunt in trafic;
- obiceiurile riscante se deprind usor, dar se corecteaza greu;

3. Cautati sa oferiti un exemplu de buna conduita rutiera - copiii imita intotdeauna comportamentul rutier al adultilor!

4. Cand transportati copii, folositi intotdeauna dispozitivele de retentie (centuri de siguranta, scaune pentru copii omologate) - sunt singurele in masura sa asigure protectia eficienta a copiilor in caz de accident!

5. Asigurati-va ca locul de joaca ales de copiii dumneavoastra este izolat de traficul rutier - preocupati de joc, copiii nu tin seama de prezenta vehiculelor si se expun astfel la accidente!

6. Amintiti copiilor, cu varste de pana in 14 ani, ca nu au voie sa circule cu bicicleta sau trotinetele electrice pe drumurile publice - riscul de implicare in accidente este major, avand in vedere complexitatea si intensitatea traficului rutier actual!

Ce ii putem invata pe copii:

  • NU fugiti, dar nici nu prelungiti timpul de traversare si nu va opriti fara motiv pe partea carosabila!
  • NU traversati strada prin fata sau prin spatele autovehiculelor oprite in statie sau pe marginea drumurilor!
  • NU stationati pe bordura trotuarelor deoarece va puteti dezechilibra si ajunge in fata masinilor!
  • NU urcati, nu coborati si nu deschideti usile autovehiculului in timpul mersului!
  • NU va deplasati cu rolele, skateboard-urile, hoverboard-urile sau trotinetele pe drumurile publice!

Descarca Ghidul "Drumuri mai sigure pentru copii"!