1asig.ro
1asig.ro
VIDEO: Antreprenor in Asigurari, ...

VIDEO: Antreprenor in Asigurari, cu Paul MITROI

5 min. / 1.540 cuvinte

Antreprenor in Asigurari - o emisiune cu si despre antreprenori si intraprenori -, continua sa dezlege toate itele care se ascund in spatele succesului. Paul MITROI, unul dintre specialistii cu cea mai mare experienta in piata de asigurari, abordeaza cateva subiecte interesante. Printre ele, reglementarea si supravegherea, aspecte esentiale in industria de asigurari, protectia consumatorului, si nu numai.

PROMO


Alaturi de Paul MITROI, moderatorul Sergiu COSTACHE si Dorel LACATUS - Trainer, ELIRE.

VIDEO:


Nu putini sunt factorii care influenteaza activitatea unui Antreprenor in Asigurari, dimpotriva. De exemplu, segmentul de reglementare si autorizare poate fi perceput drept unul complicat, insa acest lucru nu este valabil doar in Romania, ci in intreaga lume. Per ansamblu, insa, ideea de baza e cea de a proteja cat mai bine clientii.

"Daca e sa ne raportam doar la continentul european si, mai ales, la Uniuna Europeana, reglementarile sunt aproape la fel acum, in special in ceea ce priveste accesul la asigurari. Unele reglementari au aparut pentru ca unii antreprenori, indiferent de dimensiunea lor, nu jucau cinstit. Nu vorbim de antreprenorii din Romania, sau nu numai despre ei, pentru ca multe din lucrurile care li s-au intamplat antreprenorilor din Romania, in domeniul reglementarilor, au aparut ca o reactie a reglementarilor supraveghetorilor din alte state membre. Deci, se intampla si la case mai mari. Multe dintre aceste reglementari sunt o atragere a atentiei antreprenorului ca, in centrul activitatii lui, cea mai mare atentie trebuie sa o ofere clientului. Indiferent cum citim aceste reglementari, totul se indreapta spre protectia clientului", explica Paul MITROI.

"Nu trebuie sa-i vedem pe cei care sunt in zona de reglementare ca pe niste oameni care stau inchisi in birouri si gandesc singuri. Acele reglementari au legatura cu experientele pe care cei care au fost supusi reglementarii le-au avut si s-a vazut clar ca lucrurile s-au imbunatatit. Reglementatorul, indiferent cine e, pune la punct un sistem prin care entitatile implicate - aici, vorbim, in primul rand, de clienti, dar si de ceilalti participanti la aceasta piata: asistenti in brokeraj, agenti de asigurari, companii de brokeraj, companii de asigurari, companiile de training -, pot coopera, pot functiona in siguranta. Asta e, de fapt, lucrul cel mai important. Daca ma gandesc la reglementare, eu vad rolul celor care reglementeaza ca rolul unui parinte. "Copilul" nu are intotdeauna notiunea de bine si rau. Din entuziasm, din dorinta de a prospera, de a face o afacere mai mare, poate sa mai faca si greseli si, atunci, reglementatorul are acest rol normativ de parinte, dar cu aceasta abordare grijulie fata de actorii din piata", arata si Dorel LACATUS - Trainer, ELIRE.

De-a lungul timpului, precizeaza Paul MITROI, actorii din piata au fost incurajati sa isi spuna punctul de vedere, pentru ca reglementarile sa reflecte cat mai bine realitatea. "Pentru mine, consultarea publica chiar avea valoare si am considerat absolut necesar ca reprezentantii asiguratorilor si brokerilor, prin organizatiile lor profesionale, sa isi spuna cuvantul si am incurajat acest lucru. Trebuie sa fii pregatit pentru critici, pentru observatii si chiar am incurajat acest lucru, pentru ca, de multe ori, ceea ce gandesti in birou e diferit de realitate si pentru ca, de multe ori, din discutii apareau solutiile necesare si viabile pentru toata lumea. Reglementatorul isi facea datoria de a emite o norma care sa tempereze sau sa stopeze anumite lucruri. In al doilea rand, cei care erau "obligati" sa respecte niste reguli nu trebuie sa simta ca sunt niste reguli aberante, paralele cu realitatea. Cred ca lucrul acesta poate fi constatat in foarte multe dintre reglementarile la care, impreuna cu colegii mei, am contribuit la forma lor finala. Nu am fost singurii autori, am avut, de foarte multe ori, coautori - reprezentantii pietei -, pentru ca e absolut necesar sa tii cont de realitate."

Din fericire, exista si norme care accelereaza anumiti pasi in industria de asigurari, si nu numai. Digitalizarea poate fi un bun exemplu in acest sens. "Acest fenomen al digitalizarii alearga mai repede decat pot sa ma indepartez eu de vechea mea profesie si cred ca domeniul acesta al penetrarii cu viteza a oricarei aplicatii informatice in domeniul asigurariilor a luat, uneori, pe nepregatite autoritatile de supraveghere si cele de reglementare. Din cate stiu, exista un efort european conjugat - la nivelul EIOPA, chiar exista un comitet de lucru pentru incurajarea digitalizarii industriei de asigurari, care include si antreprenorii, toti cei care participa la producerea unei asigurari, la vanzarea ei, la rezolvarea unei daune, ca un pagubit sa isi primeasca inapoi pierderea suferita. Si cred ca acesta este cel mai bun exemplu, in care realitatea te forteaza sa tii cont de ea. Pandemia - care a venit cu munca de la distanta, cu pastrarea clientului si castigarea de noi clienti -, a aratat ca cei care se misca foarte bine in acest domeniu nu au ramas la nivelul la care erau, au progresat, ceea ce inseamna ca, in realitate, reglementarile care permit aceste lucruri si le incurajeaza sunt in directia pe care o doreste toata lumea, incepand de la client, pana la antreprenori", puncteaza Paul MITROI.

Subliniind ca "reglementarile nu sunt impotriva antreprenorilor, ci impotriva faptelor neloiale pe care unii sunt tentati sa le intreprinda", Paul MITROI a mai precizat, printre altele, ca "nevoia de pregatire nu tine doar de nevoia de a cunoaste o meserie cat mai bine - in cazul acesta, asigurarile -, ci, atunci cand este privita serios, pregatirea este un mod de dezvoltare personala, iar antreprenorii care pornesc cu un entuziasm extraordinar isi dau seama, pe masura ce se pregatesc, ca mai sunt lucruri de descoperit si de aplicat, iar obligativitatea pregatirii e, de fapt, in propriul lor avantaj, pe termen lung."

Mai multe declaratii, in video-ul de mai sus. 

Pentru a fi la curent cu toate dezbaterile si interviurile marca XPRIMM, va invitam sa va abonati si la canalul de YouTube XPRIMM (click si pe clopotel, pentru a primi notificari cand apare ceva nou).

 

1.601 accesari
Sondaj

Care este riscul de care te temi cel mai mult pentru locuinta ta?

- Cutremur
- Inundatii
- Alunecari de teren
- Incendii
- Furtuna
- Furt
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO