1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Ultima grija pe lista de zi cu zi ...

Ultima grija pe lista de zi cu zi a romanilor

Desi spunem adesea ca “viata e nepretuita”, paradoxal, aceasta este ultima grija pe lista de zi cu zi a romanilor, spun studiile si sondajele publicate. Pe de alta parte, desi sa ai un plan financiar “beton” este, probabil, cel mai important pas in construirea unui echilibru al vietii noastre de zi cu zi, multi dintre noi ... inca nu il avem. De ce ne-am face insa o asigurare si care este rolul ei in stabilitatea si echilibrarea bugetului propriu, o sa aflam din emisiunea ”Ora de Risc” by XPRIMM, de marti, 18 martie, a.c, transmisa la 17:30 de catre RFI Romania, cea mai citata sursa de radio la nivel national. 

Industria asigurarilor in Romania, in mod special a celor de viata, este intr-o continua si consistenta dezvoltare, au semnalat expertii in domeniu. Spunem asta, chiar daca, raportandu-ne la nivelul mediu european, suntem departe de a fi campioni la acest capitol. Pana la urma, dincolo de reticenta populatiei, orice forma de asigurare este, in fapt, o masura eficienta de a te sprijini pe tine insuti si propria familie.  

Astfel, in cazul unor evenimente nedorite, neplacute sau neasteptate, asigurarile de viata pot fi o sursa de bani rapida si consistenta fie pentru tine si familie, fie pentru mostenitorii tai. Pentru cei care constientizeaza utilitatea lor, putem deja sa ii anuntam ca exista mai multe tipuri de asigurari de viata din care isi pot alege - unele acopera doar decesul sau bolile grave, adica propria viata, altele accidentele si consecintele lor, iar altele datoriile ramase din creditele contractate sau ipotecile facute.  

Cat de utile si necesare ne sunt cu adevarat asigurarile de viata aflam de la Catalin VASILE, Director National Vanzari, (NN Asigurari de Viata), in cadrul emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, difuzata marti, 18 martie, a.c de catre RFI Romania si moderata de catre Laurentiu-Sergiu COSTACHE, presedinte ApPA - Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor.  

                                                                                                                  *************************************   

Ora de Risc" este o emisiune despre si pentru clientii pietelor de asigurari si pensii, realizata cu lideri si specialisti de top. Inca de la prima ei editie, cu aproape 20 de ani in urma, ea a fost conceputa de catre echipa XPRIMM, difuzata cu ajutorul echipei radio RFI Romania si sustinuta de catre portalul 1asig.ro si Revista PRIMM - Asigurari & Pensii.    

Ora de Risc" este transmisa saptamanal de catre RFI Romania, marti, de la 17.30 si, in reluare, sambata, de la 10:10 pe unde radio FM, astfel: Bucuresti 93.5fm, Iasi 97.9fm, Craiova 94fm, Sibiu 98fm, Cluj-Napoca 91.7fm, Timisoara 96.9fm si Chisinau pe 107.3fm. 

Va invitam sa ne urmariti si pe www.rfi.ro, pe pagina de Facebook "Ora de Risc" sau in format podcast, aici https://podcast.rfi.ro/?s=ora+de+risc.   

 Pentru a vedea toate emisiunile, dezbaterile si interviurile XPRIMM, va invitam sa va abonati si la canalul de YouTube al XPRIMM (click si pe clopotel pentru notificari)!