1asig.ro
1asig.ro

Transformarea digitala accelereaza pe piata asigurarilor, iar investitiile in AI cresc in fiecare an

5 min. / 1.540 cuvinte
Schimbarea peisajului consumatorilor, pe fondul pandemiei COVID-19, a necesitat inovare in industria de asigurari. Nu numai ca firmele existente sunt amenintate de companiile insurtech, ce folosesc tehnologia pentru a personaliza experienta asigurarii, dar si trecerea catre digital a fost accelerata.

PROMO


In acest context, GlobalData estimeaza ca veniturile generate de platformele AI pentru industria de asigurari vor accelera, ajungand, in 2024, la 3,4 miliarde USD, de la 1,2 miliarde USD in 2019.

Pe scurt, se va inregistra o rata de crestere CAGR (compound annual growth rate) de nu mai putin de 23% in aceasta perioada.

Astfel, cel mai recent raport GlobalData, "Thematic Research: AI in Insurance", subliniaza ca sentimentele industriei de asigurari fata de Inteligenta Artificiala sunt, in mare parte, pozitive si observa ca o mai buna intelegere a beneficiilor oferite va genera cresterea investitiilor in platformele AI.

"Fara a se mai limita la platformele conversationale de baza pentru interogarile clientilor, aplicatiile pentru Inteligenta Artificiala in asigurari acopera, acum, lantul valoric al sectorului - de la dezvoltarea produselor, la profiluri de risc si gestionarea daunelor. Pe masura ce tot mai multi asiguratori cu state vechi se muta inevitabil in cloud, platformele AI, care sunt mai compatibile cu aceste sisteme de operare, vor inregistra o tractiune mai mare", spune Sophia PATEL - Thematic Analyst, GlobalData.



"Cresterea veniturilor pe aceasta piata este estimata sa se dubleze in perioada 2019 - 2024, semn ca asiguratorii sunt dornici sa inoveze", adauga Sophia PATEL.

Companiile insurtech native in cloud, cum ar fi LEMONADE si ROOT, se bazeaza deja pe tehnologii care variaza de la Inteligenta Artificiala, la Internet of Things, pentru a reduce primele de asigurare si pentru a oferi asigurari personalizate, perturband astfel piata mai larga.

"Companiile existente de asigurari trebuie sa se adapteze si sa investeasca in tehnologii mai noi, pentru a ramane competitive impotriva companiilor insurtech. Am vazut cateva companii mai mari de asigurari in topul utilizarii instrumentelor AI, dar aparitia furnizorilor specializati in tehnologie inseamna ca aceste platforme sunt tot mai accesibile pentru orice asigurator", mai spune reprezentantul GlobalData.

Potrivit bazei de date M&A (mergers&acquisitions) a GlobalData, numarul limitat de tranzactii AI din acest sector sugereaza ca parteneriatele cu furnizorii vor fi modul preferat de a adopta AI, mai degraba decat dezvoltarea expertizei interne. "Asiguratorii pot accesa instant tehnologia si nu vor avea nevoie de capital semnificativ pentru a implementa aceste instrumente. Pentru asiguratorii care au mai putine resurse sa achizitioneze companii de Inteligenta Artificiala, parteneriatele vor face ca aceasta tehnologie sa fie mult mai accesibila."

Tehnologia AI va contribui la atenuarea impactului pandemiei COVID-19 asupra companiilor, atenuand si presiunea asupra asiguratorilor de a-si imbunatati capacitatile digitale. In studiul "The 2020 Emerging Technology Trends Survey", GlobalData constata ca 80% dintre executivii din industria de asigurari au considerat ca AI va juca un rol important in a ajuta companiile sa reziste pandemiei.

"Cu toate acestea, cazurile recente in care Inteligenta Artificiala a contribuit la discriminare si prejudecati a redus increderea in tehnologie. Intrucat companiile de asigurari folosesc tot mai mult tehnologia AI, practicile explicabile de Inteligenta Artificiala vor fi vitale pentru a mentine increderea consumatorilor. Masurile de transparenta algoritmica vor trebui integrate inca din primele etape ale implementarii AI", mai arata Sophia PATEL - Thematic Analyst, GlobalData.

2.768 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO