1asig.ro
1asig.ro

Top predictii strategice pentru 2019 si anii urmatori

5 min. / 1.540 cuvinte
Ritmul in care schimbarile se succed astazi, la nivel tehnologic, dar nu numai, este o provocare pentru companii. In acest context, GARTNER a realizat o serie de predictii pentru 2019, dar si pentru anii urmatori, pentru a ajuta organizatiile sa isi creeze o viziune a viitorului si pentru a-si defini strategiile de viitor.

PROMO


"Organizatiile pot transforma schimbarile continue intr-un avantaj daca isi `ascut' viziunea asupra viitorului, pentru a putea sa-si dea seama ce urmeaza sa se intample, inainte ca aceste schimbari sa aiba loc", a declarat Daryl PLUMMER, GARTNER Distinguished Vice President, Analyst.

» Abilitatile de a dezvolta AI nu sunt scalabile. Pana in anul 2020, 80% dintre proiectele dezvoltate pe baza Inteligentei Artificiale vor ramane "alchimie", fiind dezvoltate de profesionisti supra-specializati ale caror talente nu sunt scalabile la nivelul organizatiei.

In ultimii cinci ani, popularitatea creata in jurul Inteligentei Artificiale - AI a determinat din ce in ce mai multe companii sa isi doreasca sa dezvolte astfel de proiecte. Cu toate acestea, asteptarile in ceea ce priveste AI sunt mult prea mari pentru nivelul de evolutie curent al acestei tehnologii si, mai mult decat atat, numarul de profesionisti din acest domeniu este inca redus.

» AI va localiza persoanele disparute. Pana in anul 2023, se va inregistra o reducere de 80% a numarului de persoane disparute, in tarile cu piete mature, comparativ cu 2018, datorita tehnologiilor de recunoastere a fetei dezvoltate prin intermediul Inteligentei Artificiale.

In urmatorii ani, evolutia AI va permite dezvoltarea unor tehnologii de recunoastere faciala din ce in ce mai sofisticate, ce vor fi extrem de utile in identificarea persoanelor date disparute, in special a copiilor si a batranilor.

» Ingrijirea medicala virtuala va imbunatati sanatatea. Pana in anul 2023, vizitele la departamentele de urgenta din Statele Unite vor scadea cu 20 de milioane, datorita inregistrarii pacientilor cu boli cronice in sisteme de ingrijire medicala virtuala controlata de AI.

Ingrijirea medicala virtuala poate oferi avantaje mai eficiente din punctul de vedere al costurilor si accesibilitatii decat vizitele medicale conventionale fata in fata. Lipsa de profesionisti din domeniul medical, precum si o orientare catre cresterea sanatatii populatiei, impun noi solutii. O utilizare eficienta a solutiilor virtuale ar reduce costurile si ar imbunatati atat calitatea serviciilor medicale, cat si accesul la aceste servicii.

» Afidavitele impotriva bullying-ului cibernetic vor esua. Pana in anul 2023, 25% dintre organizatii le vor solicita angajatilor sa semneze depozitii pentru a evita "cyber bullying-ul", dar 70% dintre aceste initiative vor esua.

In incercarea de a reduce bullying-ul cibernetic la locul de munca, organizatiile vor incerca sa imbunatateasca codurile de comportament interne, solicitandu-le angajatilor sa semneze depozitii in acest sens. Din pacate, fenomenul de "cyberbullying" nu este eradicat prin astfel de intelegeri, fiind nevoie de schimbari la nivelul intregii culturi organizationale. Companiile trebuie sa isi antreneze angajatii sa recunoasca si sa raporteze actiunile de bullying cibernetic.

» Diversitatea va ajuta la depasirea target-urilor financiare. Pana in anul 2022, 75% dintre organizatiile in ale caror echipe de decizie se reflecta diversitate si incluziune culturala isi vor depasi obiectivele financiare.

Companiile inteleg beneficiile diversitatii, dar trebuie sa inceapa sa ia in calcul mai multe aspecte ale acesteia (de exemplu, diversitatea proceselor, dar si a stilurilor de munca ale angajatilor) si sa se concentreze mai mult pe procesele de incluziune. Aceste procese ar trebui sa fie co-dezvoltate de catre liderii de business si profesionistii de HR.

» Datele personale "otravesc" blockchain-ul. Pana in anul 2022, 75% dintre blockchain-urile publice vor suferi de "compromitere a intimitatii" - date personale inserate care transforma blockchain-ul intr-un element care incalca legislatia de protectie a datelor personale.

Tehnologiile blockchain sunt inca la inceput, astfel ca programatorii care dezvolta blockchain-uri pot sa introduca, accidental, date personale ale utilizatorilor care vor fi, astfel, stocate intr-un mod care nu respecta legislatia in vigoare. Deoarece blockchain-urile nu pot fi modificate, datele personale nu pot fi sterse fara a compromite integritatea intregului "lant". Cu toate acestea, stocarea datelor personale fara acord incalca legislatia de protectie a datelor.

» Legislatia de protectie a datelor personale reduce vanzarile de publicitate. Pana in anul 2023, reglementarile privind drepturile de intimitate online a persoanelor vor creste costurile din mediul online, reducand utilizarea cookie-urilor si scazand veniturile obtinute din vanzarea de publicitate.

Noile reglementari, precum GDPR, solicita companiilor sa obtina acordul informat al clientilor privind modul in care datele lor personale sunt utilizate si chiar vandute tertelor parti. In acest context, utilizarea cookie-urilor se va reduce, influentand, astfel, si modul de targetare al reclamelor.

» Gigantii digitali continua sa castige cota de piata. Pana in anul 2022, gigantii digitali vor castiga 40% din cota de piata global, la nivelul propriilor industrii.

Conform GARTNER, in anul 2019, gigantii digitali (precum Apple sau Google) vor obtine o crestere de doua cifre a veniturilor, prin atragerea de noi utilizatori la nivel global. Aceste companii controleaza ecosisteme economice vaste si, prin cresterea numarului de utilizatori, vor castiga si mai multa cota de piata.

» Consumatorii ignora bresele de securitate. Pana in anul 2021, scandalurile din social media si bresele de securitate nu vor mai avea niciun impact asupra consumatorilor.

Beneficiile utilizarii tehnologiei vor cantari mai greu decat ingrijorarile privind securitatea si dreptul la intimitate. Oamenii sunt, in general, de parere ca organizatiile din zona tehnologica ar trebui sa se supuna unor reglementari, dar, in pofida unor brese de securitate recente, majoritatea continua sa foloseasca serviciile digitale, iar companiile, la randul lor, fac foarte putine schimbari in urma unor astfel de incidente.

3.875 accesari
Sondaj

Locuinta ta este protejata prin asigurare?

- Da, obligatorie si facultativa
- Da, doar obligatorie
- Nu


PROMO