1asig.ro
1asig.ro

Tinerii absolventi din acest an pot solicita indemnizatie de somaj

5 min. / 1.540 cuvinte
Absolventii din Bucuresti ai institutiilor de invatamant in varsta de minimum 16 ani pot solicita o indemnizatie de somaj pentru o perioada de 6 luni, reprezentand 50% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca in vigoare, a anuntat Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) Bucuresti.

PROMO



Pentru a beneficia de indemnizatia de somaj, tinerii absolventi ai promotiei acestui an ai institutiilor de invatamant trebuie sa se inregistreze la agentia pentru ocuparea fortei de munca din raza careia isi au domiciliul, in maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoana care isi cauta activ un loc de munca, conform AMOFM.

Indemnizatia de somaj se acorda dupa 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioada in care absolventul beneficiaza de servicii gratuite in vederea angajarii - informare si consiliere profesionala, medierea muncii, formare profesionala.

Actele necesare pentru inregistrarea absolventului la AMOFM ca persoana in cautarea unui loc de munca sunt actul de identitate, actele de studii si de calificare sau adeverinta din care sa rezulte data absolvirii si declaratia pe proprie raspundere privind starea de sanatate. Acest ultim document este un tipizat disponibil pe site-ul www.anofm.ro, la sectiunea Persoane fizice/Indemnizatii de somaj si venituri de completare.

Depunerea actelor se poate face on-line, la adresa de e-mail a agentiilor locale de sector.

521 accesari
Sondaj

Locuinta ta este protejata prin asigurare?

- Da, obligatorie si facultativa
- Da, doar obligatorie
- Nu


PROMO