1asig.ro
1asig.ro

Temperaturile globale se apropie din ce in ce mai mult de un nivel periculos de mare, avertizeaza ONU

5 min. / 1.540 cuvinte
Planeta noastra se apropie de nivelurile periculoase ale incalzirii globale, temperatura medie inregistrata in 2015 urmand sa depaseasca recordul global raportat anul trecut, arata Natiunile Unite.

Astfel, in acest an, pentru prima data in istorie, temperatura medie de la nivel global va fi cu aproximativ 1 grad Celsius (1,8 grade Fahrenheit) peste media anilor 1880-1899, conform unui raport al Organizatiei Mondiale Meteorologice din cadrul Natiunilor Unite.

Specialistii considera ca daca temperatura medie va ajunge sa depaseasca cu peste 2 grade media anilor din 1880-1899, efectele incalzirii globale vor deveni catastrofale.

"Sunt vesti rele opentru intreaga planeta. Emisiile de gaze de sera, care produc schimbarile climatice, ar putea fi controlate. Avem tot ce ne trebuie pentru a lua masurile necesare acum. Avem posibilitatea de a opri schimbarile climatice, in timp ce generatiile viitoare nu vor mai putea face nimic", a declarat Michel JARRAUD, Secretarul General al Organizatiei Mondiale Meteorologice.

In momentul de fata, temperatura medie la suprafata planetei este cu 0,73 grade Celsius peste media perioadei 1961-1990, comparativ cu cele peste 0,61 de grade peste aceasta medie inregistrate in 2014.

Chiar si o incalzire cu 2 grade Celsius peste medie ar putea conduce la o crestere importanta a nivelului apelor marii, amenintand astfel teritoriile din zonele joase.

In 2015 au fost inregistrate deja cele mai calduroase luni martie, mai, iunie, iulie, august, septembrie si octombrie din 1880 si pana in prezent, conform rapoartelor realizate de institutia americana National Oceanic and Atmospheric Administration. Prin urmare, 2015 are toate sansele sa devina cel mai cald an din istorie.

Nici Romania nu este ferita de impactul schimbarilor cliamtice, dupa cum demonstreaza studii ale autoritatilor locale. De exemplu, in timpul verii, in tara noastra se inregistreaza o incalzire semnificativa de aproximativ 2ºC, au explicat reprezentantii Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor pentru 1asig.ro, vorbind despre efectele schimbarilor climatice. De asemenea, temperaturile medii lunare multianuale ale aerului au tendinta de crestere pe 7 bazine hidrografice din tara noastra in perioada urmatoare, arata datele ultimului studiu realizat in cadrul INHGA referitor la impactul schimbarilor climatice asupra resurselor de apa.

In momentul de fata, Natiunile Unite se pregatesc pentru un eveniment important dedicat schimbarilor climatice care are ca scop incheierea unui acord prin care sa se fie tinuta sub control cresterea temperaturilor. Astfel, peste 130 de lideri mondiali se vor reuni pentru negocieri la Conferinta Natiunilor Unite care se va desfasura intre 30 noiembrie si 11 decembrie a.c. In urma cu sase ani, la Copenhaga au avut loc discutii similare, insa acestea au esuat.

2.398 accesari