1asig.ro
1asig.ro
TOP despagubiri achitate de ...

TOP despagubiri achitate de OMNIASIG in S1 2020. Incendiile, viteza excesiva si neatentia la volan au fost principalele cauze

5 min. / 1.540 cuvinte
In primul semestru al anului, valoarea totala a despagubirilor platite de OMNIASIG Vienna Insurance Group a fost de peste 415 milioane de lei. In topul celor mai mari despagubiri platite in prima jumatate a anului se evidentiaza ca valoare cele din segmentul Property, iar principalele pagube inregistrate au fost din cauza incendiilor sau a avariilor la diferite utilaje tehnice.

PROMO


Astfel, pe segmentul PROPERTY, in primul semestru din 2020, cea mai mare despagubire platita a fost generata de incendiul la o mansarda, provocat de un scurtcircuit, incident pentru care a fost platita o despagubire in valoare de aproape 2,4 milioane lei. Pe locul al doilea, ca urmare a unei avarii provocate de viituri la o microhidrocentrala, se afla o despagubire de aproape 1,8 milioane lei. A treia pozitie in topul acestui segment este ocupata de o avarie la o autospeciala, in urma unui incendiu, pentru care a fost platita o despagubire in valoare de 1,6 milioane lei.

In topul aferent liniei CASCO, cea mai mare despagubire, in valoare de aproximativ 690.000 lei a fost platita in urma unui accident in care conducatorul unui autocar a lovit un camion. Pe a doua pozitie se afla o despagubire de 590.000 lei, achitata in cazul unei coliziuni in care o autoutilitara cu remorca a fost lovita frontal de un autoturism care a intrat pe contrasens. Cea de-a treia despagubire in topul liniei CASCO este in valoare de 525.000 lei, fiind platita in urma unui accident in care soferul unui autoturism nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stanga, fiind acrosat de un alt autovehicul.

"Cei mai multi dintre asiguratii segmentului CASCO aleg sa isi repare autovehiculele avariate in unitati reparatoare partenere OMNIASIG, avand in vedere ca OMNIASIG dispune de o retea de aproximativ 700 de unitati reparatoare partenere. Avantajul principal al realizarii reparatiilor in cadrul unitatilor partenere este reprezentat de garantia calitatii, precum si de proceduri simplificate, cum ar fi decontarea costurilor, realizata direct intre asigurator si service, fara implicarea financiara a asiguratului", precizeaza compania.

Pe linia asigurarilor RCA, cea mai mare despagubire a fost in valoare de aproape 2,17 milioane lei, platita in urma unui accident petrecut in Italia si soldat cu un deces, cauzat de neacordarea de prioritate. Pe locul al doilea se situeaza o despagubire de peste 1,9 milioane lei pentru avarii cauzate la o locomotiva, dupa ce soferul unui autocamion nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferata. A treia despagubire, in valoare de aproximativ 885.000 lei, a fost platita dupa ce o semiremorca a luat foc in mers, in Germania, situatie ce a implicat si cheltuieli de degajare a drumului.

"OMNIASIG ofera posibilitatea de solutionare 100% digitala a unui dosar de dauna pentru politele CASCO si RCA. Pentru a putea realiza acest proces a fost necesara digitalizarea completa a procesului de intocmire si instrumentare a dosarului de dauna, care poate fi realizat si de la distanta, fara ca asiguratul sa fie nevoit sa se deplaseze la punctele de constatare OMNIASIG. Serviciul ofera si posibilitatea de a efectua constatarea video a unei daune, doar prin intermediul unui telefon. Intreg procesul poate fi parcurs in pasi simpli si dureaza cateva minute, asiguratul economisind timp semnificativ in realizarea procesului de instrumentare a daunei. Pe tot parcursul procesului, clientul este asistat prin telefon de reprezentantul OMNIASIG. Etapele necesare intocmirii dosarului de dauna sunt parcurse online si se ataseaza imagini cu zonele afectate ale autovehiculului. La final, asiguratul primeste procesul verbal de constatare, il semneaza electronic direct pe ecranul telefonului si opteaza pentru varianta de despagubire dorita", explica asiguratorul.

(click pe imagine pentru marire)


Pe segmentul ASIGURARILOR DE LOCUINTE, cea mai mare despagubire a fost in valoare de 84.000 lei, suma platita in urma unui incendiu izbucnit intr-o locuinta, de la o masina de gatit. Pe locul al doilea se afla o despagubire de 67.000 lei platita pentru un incendiu la o locuinta si anexele aferente, cauzat de un scurtcircuit. A treia despagubire, in valoare de 32.000 lei, a fost platita pentru acoperisul unei locuinte avariat de o furtuna puternica.

Clientii OMNIASIG au la dispozitie doua proceduri simplificate de instrumentare a daunelor pentru locuinte: autoconstatarea si plata rapida a daunelor. Facilitatea de plata rapida a daunelor fara constatare (in valoare de pana la 2.000 lei, pentru anumite riscuri, fara solicitare de documente), se adreseaza tuturor persoanelor fizice care au o polita de asigurare facultativa a locuintei incheiata la OMNIASIG, permitandu-le asiguratilor sa isi poata face reparatiile in locuinta in cel mai scurt timp posibil.

Pe segmentul aferent ASIGURARILOR DE CALATORIE, primele trei despagubiri ca valoare au fost achitate pentru evenimente ce au avut loc in Statele Unite. Cea mai mare despagubire, de aproximativ 165.000 lei, a fost achitata pentru cheltuielile de consult si analize amanuntite la departamentul de urgente, in cazul unei stari de urgenta medicala. Pe a doua pozitie se afla o despagubire in valoare de 140.000 lei, suma platita pentru o fractura la care s-a intervenit chirurgical, in urma unui accident de bicicleta. Pe locul trei se claseaza o despagubire de 55.000 lei pentru proceduri, investigatii si diagnosticul unei embolii pulmonare.

OMNIASIG evalueaza, incepand cu anul 2015, nivelul calitatii serviciilor oferite clientilor prin sistemul de masurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel international. Prin urmare, clientii care au avut un dosar de dauna la OMNIASIG sunt rugati sa evalueze experienta avuta si modalitatea de instrumentare a daunei, satisfactia asiguratului si calitatea serviciilor oferite fiind masurate intr-un sistem eficient, pe o scala de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat a fost in primul semestru al acestui an de 89,18%.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezenta de 25 de ani pe piata asigurarilor din Romania, mentinandu-se constant in topul celor mai mari asiguratori din tara. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare si o retea de sucursale si agentii extinsa la nivel national, cu peste 1.100 de angajati.

802 accesari