1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
TOP brokeri pe clase de asigurari ...

TOP brokeri pe clase de asigurari de viata, in S1 2022!

Companiile de brokeraj au inregistrat, in primele sase luni din 2022, intermedieri de circa 195,26 milioane de lei pe segmentul asigurarilor de viata, in crestere cu aproximativ 21,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Vezi clasamentele jucatorilor!

In acelasi timp, gradul de intermediere al asigurarilor de viata a urcat la 13,16%, fata de 11,99% in urma cu un an, reiese din raportul publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Referitor la structura primelor intermediate de brokerii de asigurare pe clase de asigurari de viata se constata ca, in primul semestru al anului 2022, ponderi semnificative in totalul primelor pentru aceasta categorie (195.256.405 lei) o detin urmatoarele clase:

  • clasa C1 (Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare) in cuantum de 118.600.275 lei, respectiv 60,74% din totalul primelor intermediate pentru categoria asigurarilor de viata;
  • clasa C3 (Asigurari de viata si anuitati, care sunt legate de fonduri de investitii (unit-linked)): 76.561.848 lei, respectiv 39,21% din totalul primelor intermediate pentru categoria asigurarilor de viata;
  • celelalte clase de asigurari de viata au reprezentat 0,05% din primele intermediate pentru aceasta categorie.

Din punct de vedere al volumului primelor de asigurare intermediate pentru cele mai semnificative clase de asigurari de viata, situatia comparativa la 30 iunie, aferenta anilor 2019-2022 se prezinta astfel:

Dupa cum se poate observa, pentru primul semestru al anului 2022, comparativ cu perioada similara a anului 2021, s-a inregistrat o crestere cu 74,41% a volumului primelor de asigurare intermediate de companiile de brokeraj pentru clasa C3 "Asigurari de viata si anuitati, care sunt legate de fonduri de investitii (unit-linked)", in timp ce pentru clasa C1 "Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare", cresterea volumului primelor intermediate a fost nesemnificativa, de doar 1,64%.

Top brokeri

Pe segmentul asigurarilor de viata, brokerul cu cele mai mari prime de asigurare intermediate este OVB Allfinanz Romania Broker, cu o cota de piata de 33,47%, fiind urmat la mica distanta de AMSTERDAM Broker (33,09%). Astfel, acestia detin peste 66,5% din totalul asigurarilor de viata intermediare de brokeri.

Din top 10 mai fac parte si companiile: KUNDEN Broker, MARSH - Broker, AON Romania Broker, DESTINE Broker, WILLIS TOWERS WATSON Romania-Broker, TRANSILVANIA Broker, MAI Broker si SAFE INVEST Romania Broker.

Din punct de vedere al volumului primelor de asigurare intermediate pe segmentul asigurarilor de viata situatia primelor 10 companii de brokeraj la data de 30.06.2022 se prezinta astfel:

Situatia primelor 10 companii de brokeraj, la data de 30.06.2022, in functie de cota de piata detinuta pe fiecare clasa de asigurare este urmatoarea:

Piata de brokeraj din Romania a crescut cu 51% in primul semestru din 2022 comparativ cu perioada similara a anului trecut, insumand prime intermediate in valoare de peste 6,5 miliarde de lei. Astfel, gradul de intermediere a urcat la 74,41%, potrivit raportului publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
TOP brokeri pe clase de asigurari generale, in S1 2022!
Topul asiguratorilor: Ce subscrieri au avut companiile in primele 6 luni din 2022 - calcul XPRIMM!