1asig.ro
1asig.ro

Studiu: In urmatorii patru ani, tarifarea pay-per-mile va fi una standard pentru industria de asigurari auto

5 min. / 1.540 cuvinte
Un studiu realizat de By Bits si citat de catre the Actuarial Post subliniaza ca industria de asigurari auto se indreapta catre modele de stabilire a preturilor bazate pe utilizare (usage-based) si 91% dintre asiguratori considera ca aceasta schimbare este una pozitiva pentru industrie.

PROMO


Studiul, realizat de catre Insight Avenue, in ianuarie-februarie 2021, a constatat ca 84% dintre asiguratori considera ca aceasta schimbare reprezinta o oportunitate pentru organizatiile lor. Intr-adevar, arata sursa citata, 68% dintre asiguratori sunt de parere ca, in urmatorii patru ani, asigurarea auto pay-per-mile (pay as you drive) va deveni una standard.

Cercetarea face obiectul unui nou raport, "A customer-first future for motor insurance", care examineaza relatia in schimbare dintre industria de asigurari auto si consumatorii carora li se adreseaza. Acest studiu a constatat ca 81% dintre asiguratori cred ca oferirea de asigurari pay-per-mile le va imbunatati imaginea in ochii clientilor, in timp ce 78% sustin ca acest lucru e echivalent cu o platforma pentru un angajament mai continuu si mai semnificativ cu clientii.

De asemenea, raportul mai noteaza ca, lucru valabil pentru aproape toti asiguratorii auto (97%), clientii au solicitat preturi mai corecte in baza utilizarii sau a kilometrajului, pe fondul masurilor de carantina ce au fost impuse in contextul pandemiei COVID-19, in timp ce 87% dintre asiguratori sustin ca, urmare a kilometrajului redus drastic, clientii au incercat sa anuleze politele auto.

Acest lucru este sustinut si de concluziile unor cercetari separate realizate de catre By Bits, in paralel cu studiile efectuate de catre asiguratori, care au indicat ca 62% dintre soferi considera ca, in urmatorii 5 ani, vor conduce mai putin decat au facut-o in ultimii 5 ani.

"Mesajul care reiese din acest studiu este solid si clar - pentru asiguratori, exista o oportunitate reala de a se diferentia pe piata oferind experiente excelente si preturi transparente si mai echitabile. Concentrandu-se asupra a ceea ce solicita in mod clar clientul, asiguratorii vor observa beneficiile comerciale ale acestei actiuni, printr-o mai buna retentie a clientilor si o mai buna valoare pe viata a clientilor, retragandu-se, in acelasi timp, din cursa pentru cele mai mici preturi", spune Callum RIMMER - Founder, By Bits.

Totodata, studiul By Bits a mai constatat ca una dintre cele mai mari provocari care impiedica industria sa raspunda cerintelor in evolutie ale clientilor e reprezentata de tehnologia si transformarea digitala. Astfel, By Bits arata ca 32% dintre asiguratori sunt ingrijorati de faptul ca software-ul deja existent nu va putea sprijini produsele de asigurare usage-based.

In plus, 80% dintre asiguratorii auto sustin ca, in ultimele 12 luni, implementarea transformarii digitale a fost o adevarata provocare, in vreme ce 79% afirma ca principala provocare a fost aceea de a tine pasul cu asiguratorii concurenti care ofera asigurari usage-based. Aceasta, arata sursa citata, este o situatie sustinuta de faptul ca doar 20% dintre asiguratori au implementat, in ultimele 12 luni, modificari la nivel de stabilire a preturilor pentru asigurarile auto.

"In timp ce alte segmente ale industriei serviciilor financiare, cum ar fi retail banking, au imbratisat noi modele de afaceri si au inovat, nu acelasi lucru se poate spune despre asigurarile auto. Dar trecerea la asigurarea usage-based reprezinta o oportunitate de resetare. Le ofera asiguratorilor platforma necesara pentru a-si reinventa strategiile de intrare pe piata, dar si pentru a face alegeri fundamentale si necesare cu privire la modul in care isi vor deservi clientii in viitor, nu doar in ceea ce priveste preturile corecte si transparente, ci si un dialog deschis si experiente interesante, pe care soferii le cauta cu disperare", a mai punctat Callum RIMMER.

1.404 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO