1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Studiu EY: In 2022 romanii au ...

Studiu EY: In 2022 romanii au cheltuit mai putin pe produse alimentare si au redus din economii si investitii

Majoritatea romanilor au cheltuit mai putin pe produse alimentare in 2022 si si-au redus enonomiile si investitiile - arata cel mai recent sondaj Future Consumer Index, realizat de expertii EY Romania la inceputul lunii decembrie 2022. Chestionarul a vizat perceptia romanilor in privinta noului context economic al anului in curs, comparativ cu anii anteriori, si mai ales schimbarile, daca au avut loc, in obiceiurile lor de consum.

Contextul evenimentelor politice si economice care au marcat anul 2022, respectiv cresterea preturilor la energie si combustibili, determinata de razboiul ruso-ucrainean, care s-a suprapus peste efectele economice ale anului pandemic (2020) si incetinirea ritmului de crestere economica fata de anii anteriori (2022 fata de 2021) ar fi putut determina modificari partiale sau totale, fie pe segmente specifice de consum, produse si servicii, fie in general.

Georgiana IANCU, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte si liderul sectorului de Retail si Produse de Consum, EY Romania: "Ingrijorarile si presiunile cauzate de pandemie au fost inlocuite in 2022 cu cele legate de razboiul din Ucraina, ceea ce, inevitabil, a afectat comportamentul consumatorilor. Am vazut mai multe schimbari, intre care: limitarea unor cheltuieli - precum cele alocate divertismentului, reducerea sumelor economisite si a investitiilor sau a celor dedicate educatiei si pregatirii profesionale".

Intrebarile au urmarit, pe de alta parte, identificarea aspectelor care ii preocupa intr-o mai mare masura pe consumatorii romani, in acest nou peisaj, dar si atitudinea lor fata de noile tendinte in plan social, cum ar fi sustenabilitatea sau responsabilitatea companiilor in societate.

Cel mai interesant aspect, cel putin prin comparatie cu anii anteriori, pe care studiul EY il releva pare sa fie preocuparea crescuta pentru viitorul financiar personal si al familiilor lor, cel putin prin prisma raspunsurilor privind cuantumul sumelor alocate, pe diferite categorii, in urmatoarele sase luni.

Potrivit rezultatelor sondajului, respondentii au indicat cele mai mari sume, intre 500 si 1.000 de lei, ca fiind alocate cheltuielilor pentru produse alimentare (74% dintre acestia, fata de 80% in 2021), economii si investitii (59%, fata de 68% in 2021), educatie si formare - 27% (fata de 34% in 2021).

Primele trei preferinte au fost urmate de cheltuieli pentru imbracaminte si incaltaminte - 25%, aproape la egalitate cu divertisment si relaxare - 24%. Pentru igiena si ingrijire personala, sume de acest nivel vor fi cheltuite de numai 14% dintre respondenti, iar pentru sport, doar 12% vor cheltui peste 100 de euro lunar in urmatoarea jumatate de an.

Dintre aspectele care produc un efect asupra procesului de cumparare, pe primul loc a fost mentionata cresterea galopanta a preturilor - 22%, urmata de cresterea preturilor la energie electrica si gaz - 19% si stagnarea salariilor si cresterea inflatiei - 18%.

O mare parte dintre respondenti spun ca pentru a-si calibra consumul se informeaza din media sau din declaratiile decidentilor - politicieni sau autoritati, care pot denatura uneori realitatea economica.

Salariile, de exemplu, potrivit datelor INS au crescut, in primele noua luni din acest an cu circa 12%, dar, pentru ca preturile au crescut, parerea generala este aceea ca au stagnat.

Urmeaza, in ordine, ca factori ingrijoratori, cresterea costului produselor alimentare si a produselor de uz casnic esentiale - 18%, instabilitatea economica a tarii - 11%, fluctuatia pietelor (europeana/ globala) din cauza razboiului din Ucraina - 11%.

Modificarea preturilor pentru fiecare dintre categoriile principale mentionate in sondaj - carburanti, alimente de baza, energie, achizitii de locuinte si inchirieri, electrocasnice, medicamente etc., in ultimele 3-4 luni ale anului in curs, este vazuta de majoritatea celor intervievati ca fiind mult mai mare. Dar, avand in vedere cresterea generalizata a preturilor pentru diverse categorii de produse, respondentii au fost invitati sa bifeze modul in care au actionat in acest tablou general al cresterii preturilor la toate categoriile de produse esentiale. Cei mai multi au declarat ca nu au schimbat nimic, nici la consumul de carburanti (66%), nici la costurile energetice ale gospodariilor (51%), nici la alimente de baza (50%), nici la achizitii/inchirieri imobiliare (72%). O parte dintre acestia au spus ca, intr-adevar, au achizitionat produse mai ieftine si au cumparat mai putin, iar o si mai mica parte au spus ca au renuntat la acele cumparaturi, insa vorbim despre un procent marginal.

"Asa cum releva rezultatele sondajului EY, inflatia record este, firesc, principala ingrijorare a romanilor, motiv pentru care maririle salariale nu au fost percepute ca fiind suficiente pentru a echilibra efectele cresterii accelerate a preturilor din mai multe segmente importante in materie de consum - alimente, energie, combustibil si altele", spune Georgiana IANCU.

Interesante sunt insa cateva schimbari importante in ceea ce priveste comportamentul de consum, pe care romanii intervievati le-au si declarat, cel mai mare procent fiind renuntarea la mesele in oras si petrecerea timpului mai degraba acasa. Astfel, la intrebarea "ce schimbari observati in comportamentul dvs. de consum?", 27% au declarat ca gatesc mai mult acasa, iar 22% ca petrec mai mult timp acasa. Confortul pe care il ofera platformele si magazinele online este bine valorificat, astfel ca 20% dintre cei chestionati cumpara mai multe produse prin intermediul platformelor online si doar 14% spun ca merg fizic in magazine. Proportia dintre cele doua segmente de comert pare intrucatva echilibrata, dar tendinta de crestere a e-commerce-lui este evidenta si fara intoarcere la comertul clasic suta la suta.

Sondajul a fost derulat la inceputul lunii decembrie 2022. Cei 123 de respondenti au provenit atat din mediul urban (majoritar), cat si din mediul rural, au declarat ca au studii universitare si postuniversitare si venituri peste medie, au raspuns mai multe femei comparativ cu barbatii, din Bucuresti si din alte judete importante - Cluj, Iasi, Timis, Bihor, Sibiu.

107 din 123 au venituri cuprinse intre 5.000 - 15.000 lei pe luna si peste, studii universitare si post-universitare, fiind angajati cu norma intreaga si liber-profesionisti.