1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Studiu Deloitte: criza generata de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar in ECE

Criza generata de COVID-19 va accelera consolidarea sectorului bancar din Europa Centrala si de Est (ECE) in urmatorii ani, in conditiile in care bancile mici risca sa nu treaca cu bine peste provocarile legate de profitabilitate si de capital, conform celei mai recente editii a studiului Deloitte CEE Banking M&A, efectuat in 16 tari, inclusiv Romania.

Soliditatea este cruciala in cazul unui soc economic, iar sectorul bancar din ECE este inca foarte fragmentat, cu numerosi jucatori cu cote de piata marginale, explica studiul.

Romania a fost una dintre cele mai active piete din regiunea Europei Centrale si de Este in domeniul fuziunilor si achizitiilor (mergers and acquisitions - M&A) in sistemul bancar, cu trei tranzactii intre 2019 si septembrie 2020, si anume preluarea de catre Olimpiu Balas a 63% din Banca Comerciala Feroviara, achizitionarea de catre EximBank Romania a 99% din Banca Romaneasca, preluarea de catre J.C. Flowers a 100% din Bank Leumi Romania. Conform analizei Deloitte Romania privind piata locala de M&A in 2020, sectorul financiar a fost printre cele mai active anul trecut dupa numarul de tranzactii.

"La debutul crizei generate de COVID-19, sectorul bancar romanesc era solid in comparatie cu media la nivelul UE in ceea ce priveste rata de adecvare a capitalului, lichiditatea si gradul de acoperire cu provizioane a expunerilor neperformante. Adevaratele efecte ale crizei vor fi vizibile abia incepand cu raportarile financiare pentru 2020 si cu siguranta vor lasa urme asupra profitabilitatii sistemului si a ratei de portofolii neperformante. Este de asteptat ca tendinta de consolidare din Romania sa ia amploare din cauza contextului generat de pandemie si a faptului ca peste 70% din activele bancare locale sunt detinute de grupuri bancare straine, asadar sunt strans legate de tendintele europene", a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanta Financiara, Deloitte Romania.

Cel mai mare numar de tranzactii din ECE a fost inregistrat in statele baltice (sase tranzactii), Serbia (patru tranzactii) si Cehia (trei tranzactii, la fel ca in Romania) intre 2019 si septembrie 2020. Cei mai activi cumparatori din regiune au fost grupul ungar OTP Bank (trei tranzactii) si KBC Group (doua achizitii) in perioada analizata de studiu. La extrema opusa, cei mai activi vanzatori au fost Societe Generale (patru tranzactii), Danske Bank (trei tranzactii) si Piraeus Bank (doua tranzactii) intre 2019 si septembrie 2020.

Inainte de declansarea pandemiei, sectorul bancar din ECE inregistra o rata medie de adecvare a capitalului de 20% la finalul lui 2019, o rentabilitate medie a capitalului propriu (return on equity) de 12,7% si un nivel istoric al ratei de credite neperformante (non-performing loans - NPL) de 7,2%, subliniaza studiul. Pe masura de conditiile macroeconomice se deterioreaza, este de asteptat ca incapacitatea de plata sa creasca in urmatoarea perioada. Estimarile Deloitte arata ca rata de neperformante pe segmentul de credite acordate persoanelor fizice va creste cu aproximativ 3% in urmatoarele 12-24 de luni. Segmentul de credite neperformante acordate companiilor va evolua intr-un ritm similar, influentat in principal de sectoare precum ospitalitate, transport si logistica, imobiliar si constructii. Creditele negarantate acordate persoanelor fizice vor domina piata tranzactiilor cu portofolii neperformante, care va deveni mai activa in urmatoarele sase luni, mai arata estimarile Deloitte.

"Inca este neclar cum va evolua in Romania segmentul tranzactiilor cu credite neperformante, in contextul prevederilor fiscale extrem de restrictive; in prezent, creditorii trebuie sa isi asume un cost fiscal de 11% din pierderea inregistrata deja in legatura cu un credit neperformant, ceea ce, evident, reduce semnificativ randamentul tranzactiilor. Mediul de afaceri incearca de mai mult timp sa convinga decidentii sa modifice aceste prevederi, dar deocamdata fara succes", a declarat Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte Romania.

De la declansarea pandemiei, politicile de sprijin din partea statelor au avut un rol crucial in mentinerea calitatii activelor bancare, iar o retragere prematura a ajutorului din partea guvernelor ar putea duce la cresterea brusca a ratelor de credite neperformante in urmatoarea perioada, conform studiului.

"Este posibil ca masurile de amanare a platii ratelor la credite prin moratoriile publice/private sectoriale sa fi intarziat reflectarea impactului negativ al pandemiei in bilanturile bancilor. Este de asteptat ca bancile sa se pregateasca pentru aceasta situatie prin intermediul provizioanelor si al monitorizarii active a clientilor, in special a celor aflati in dificultate, pentru a-i identifica pe cei viabili si pe cei neviabili din perspectiva economica, mai ales in anticiparea momentului de incheiere a perioadei moratoriului. Previziunile Bancii Centrale Europene privind valul de credite neperformante sunt valabile si pentru Romania, prin urmare e de asteptat ca piata locala de NPL va redeveni lichida, mai ales daca Guvernul va prelua recomandarile Bancii Centrale Europene ca statele sa faciliteze utilizarea acestui instrument de catre banci si va modifica prevederile fiscale in vigoare, care obstructioneaza in momentul de fata utilizarea de catre banci a acestei solutii firesti in cadrul oricarui sistem financiar bancar european", a spus Andrei Burz-Pinzaru, Partener la Reff & Asociatii | Deloitte Legal.

Autoritatile europene de reglementare incurajeaza bancile sa-si monitorizeze atent portofoliile pentru a identifica rapid creditele neperformante si a inregistra provizioane pentru acestea, astfel incat sa poata solutiona aceste cazuri si sa vanda aceste portofolii cu succes. Conform raportului Bancii Centrale Europene (BCE) din noiembrie 2020 privind stabilitatea financiara, calitatea activelor a inceput deja sa se deterioreze in al doilea trimestru al anului 2020, iar provizioanele bancilor pentru pierderi din imprumuturi au crescut semnificativ la inceputul anului trecut. Pe baza simularii pregatite de BCE, in lipsa sprijinului din partea statelor, peste 9% din creditele totale acordate companiilor din zona euro ar putea intra in dificultate pana la jumatatea anului 2021, arata studiul.

Studiul Deloitte CEE Banking M&A, aflat la a treia editie, ofera o imagine de ansamblu asupra dinamicii pietei de fuziuni si achizitii din sectorul bancar din 16 tari din Europa Centrala si de Est, si anume Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Cehia, Croatia, Estonia, Kosovo, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina si Ungaria.