Noua din zece companii considera ca tehnologia cloud este esentiala pentru dezvoltare, mai ales atunci cand este utilizata impreuna cu alte tehnologii, cum ar fi inteligenta artificiala (AI), Internet of Things (IoT) si analiza datelor, conform celei mai recente editii a studiului Deloitte Future of Cloud.
Astfel, noua din zece respondenti (88%) vad solutiile cloud ca un element fundamental al transformarii lor digitale si cred ca acestea sunt vitale pentru generarea de venituri si consolidarea pozitiei in randul competitorilor.
Raportul subliniaza faptul ca investitia in tehnologia cloud creste eficienta si agilitatea (88% dintre respondenti), creeaza noi procese si fluxuri operationale (87%) si reduce riscurile legate de business si de reglementare (83%). Cu toate acestea, investitiile in cloud inca nu contribuie semnificativ la sustinerea inovatiei pentru a sprijini prioritatile strategice ale companiilor.
Potrivit studiului, desi prioritatile strategice ale respondentilor sunt cresterea eficientei si agilitatii (89%) si generarea de noi idei, abordari sau metodologii, acestea nu sunt si domeniile in care cele mai multe organizatii inoveaza. In schimb, companiile participante la studiu au reusit sa stimuleze inovatia in domenii cum ar fi reducerea riscurilor legate de business si de reglementare (73%) si cresterea veniturilor din produsele sau serviciile existente (71%).
"Organizatiile din intreaga lume si din Romania au facut pasi evidenti si semnificativi in adoptarea de solutii cloud, dar unele dintre ele inca nu cunosc cu adevarat diversitatea beneficiilor care decurg din acest tip de investitii. Majoritatea se concentreaza pe imbunatatirea vitezei si a eficientei, in general, si pe optimizarea costurilor, dar tehnologia cloud poate fi folosita in multe alte arii, cum ar fi managementul riscului, continuitatea afacerii sau dezvoltarea de produse. De asemenea, este important ca beneficiile reale ale cloud-ului sa fie resimtite de persoanele fizice si de companii in relatia cu autoritatile publice, iar dezvoltarea unui cloud guvernamental este cruciala in acest sens. De exemplu, tara noastra a adoptat un cadru legislativ care vizeaza crearea unei infrastructuri cloud la nivel national si aloca aproape 6 miliarde de euro in total domeniului digitalizarii, cu peste 370 de milioane de euro pentru investitii in infrastructura de cloud, prin Planul National de Redresare si Rezilienta", a declarat Andrei IONESCU, Partener coordonator Consultanta si Managementul Riscului, Deloitte Romania.
Studiul arata ca cele trei domenii tehnologice in care companiile utilizeaza servicii de cloud sunt analiza datelor (86%), urmata de ingineria software (83%) si securitate cibernetica in cloud (82%). De altfel, numeroase organizatii beneficiaza de solutii de gestionare a riscului precum cele de securitate cibernetica in cloud, noua din zece companii participante la studiu (91%) declarand ca si-au actualizat strategiile de business si operationale pentru a imbunatati nivelul de securitate, pentru a gestiona riscurile si punctele de control in cloud.
Studiul evidentiaza, de asemenea, ca imbunatatirea capacitatii organizatiei de a detecta si a raspunde la riscurile sau amenintarile de securitate (64%), urmata de eficientizarea procesului de conformare la reglementarile in vigoare (58%) si de crearea unei arhitecturi "zero trust" (49%) sunt cele mai importante obiective pe care organizatiile isi propun sa le atinga prin folosirea de solutii de securitate cibernetica in cloud.
Companiile sunt, de asemenea, in stadiu avansat in alte domenii tehnologice emergente, cum ar fi dezvoltarea de software folosind instrumente, servicii si metodologii specifice cloud, denumite "cloud-native" (73%), care ar permite crearea si implementarea de aplicatii care utilizeaza agilitatea naturala a cloud-ului. Principala nevoie de solutii "cloud-native" a organizatiilor este legata de gestionarea relatiei cu clientii (50%), inclusiv atragerea lor in diverse tipuri de interactiune, segmentarea lor si alte domenii conexe. Aceasta este urmata de managementul lantului de aprovizionare (42%), de operatiunile de baza (39%) si de aspectele financiare (36%).
Cea mai recenta editie a studiului Deloitte Future of Cloud este efectuat in randul a 500 de experti cu functii de conducere din SUA si analizeaza gradul de adoptie a platformelor si serviciilor cloud si modul in care organizatiile le utilizeaza pentru a-si imbunatati rezultatele, pentru a-si atinge obiectivele strategice si a inova.