1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Studiu: 53% dintre angajatii romani isi doresc un program de lucru mai flexibil

Dinamica dintre angajati si angajatori a suferit modificari in pandemie, atat prin prisma unui nou mod de lucru, instituit pentru a preveni raspandirea virusului, cat si printr-o criza economica inevitabila, care si-a lasat amprenta asupra pietei muncii din Romania, conform unui studiu EY Romania.

Studiul EY analizeaza tendintele in randul angajatilor din Romania in ceea ce priveste gestionarea crizei de catre angajatori, relatia individuala cu angajatorul si viitorul muncii post-pandemie.

Gestionarea crizei sanitare, proba de incredere pentru angajatori

La inceputul pandemiei, angajatii romani au fost atenti la modul in care angajatorii lor s-au pregatit pentru gestionarea unei crize majore, precum si la transparenta si comunicarea cu angajatii lor. Conform respondentilor, companiile lor par sa fi gestionat cu succes criza sanitara: 73% au declarat ca protocoalele de sanatate instituite si siguranta la munca au fost aspecte care au crescut nivelul de incredere in angajatori.

Resursele suplimentare (financiare, instrumente de lucru, programe de gestionare a stresului) oferite de companii au generat un nivel scazut de incredere pentru 40% din respondenti, fiind gestionate cu mai putin succes de catre angajatorii romani. Un numar apropiat de angajati (44% dintre respondenti) considera ca gestionarea aspectelor financiare si a strategiilor de orientare profesionala nu a fost adaptata contextului actual.

Pandemia a schimbat si modul in care angajatii se raporteaza la sprijinul si beneficiile oferite de angajator, la programul si modul de munca. In contextul telemuncii, peste 50% dintre respondenti si-au dorit ca angajatorul sa le puna la dispozitie resursele necesare pentru telemunca (echipamente IT, mobilier etc.), iar 45% considera necesara dezvoltarea de programe de sprijin pentru sanatatea fizica si mentala a angajatilor, in timp ce 20% dintre respondenti isi doresc sa primeasca un sprijin financiar aditional din partea angajatorilor.

Relatia actuala cu angajatorul

54% dintre respondenti declara ca sunt multumiti de locul de munca din prezent, 30% afirma ca sunt mereu deschisi la noi oportunitati, iar peste 10% dintre persoanele active pe piata muncii intervievate declara ca nu sunt multumite sau sunt interesate de un nou loc de munca. 5% dintre angajati nu sunt decisi asupra situatiei lor profesionale actuale.

In contextul unei crize inca in desfasurare, 42% afirma ca nu ii influenteaza instabilitatea pietei muncii din prezent, in timp ce 46% dintre respondenti declara ca pandemia ii determina sa nu renunte la actualul angajator, iar 12% spun ca sunt in cautarea unui loc de munca mai stabil.

In privinta beneficiilor cautate de angajati la viitorul angajator, cele legate direct de efectele pandemiei (de la cele de natura medicala pana la cele referitoare la flexibilizarea programului) sunt cele mai sus cotate. Angajatii romani sunt, de asemenea, interesati de posibilitatile de training, avansare si dezvoltare, precum si de beneficiile financiare, criterii ce ocupa locul 2 si 3 in clasamentul general al respondentilor. Posibilitatea de a lucra de acasa si relevanta pentru parcursul profesional dorit se afla pe urmatoarele pozitii. In acest context atipic, cultura organizationala, cat si managerul direct au ajuns sa aiba o importanta mai mica pentru respondenti, ele ocupand locurile 6 si 7 in clasamentul general.

Perspective asupra viitorului muncii

Telemunca nu este prioritara pentru mai bine de jumatate dintre respondenti: 53% afirma ca accentul trebuie sa fie pus de angajatori pe flexibilitatea programului de lucru, nu pe prezenta la locul de munca/ telemunca. 30% dintre respondenti considera ca telemunca ar trebui sa reprezinte jumatate din timpul lucrat, in timp ce doar 5% vor sa se intoarca la vechiul program de lucru, cu 100% prezenta fizica.

In ceea ce priveste opiniile cu privire la prezenta fizica la locul de munca dupa incheierea pandemiei, 52% dintre respondenti considera ca proportia de telemunca va creste, in timp ce 31% dintre angajati cred ca vor fi prezenti la locul de munca intr-o proportie mai mare dupa incheierea pandemiei.

Privind in perspectiva, 62% dintre respondenti considera ca pandemia va avea efecte pe termen lung asupra pietei muncii din Romania si va genera o scadere a locurilor de munca. In acest context, aproape jumatate (54%) dintre respondenti nu sunt interesati de schimbarea locului de munca.

"Managementul adaptat la criza, incluzand programul flexibil de munca si comunicarea transparenta, e un aspect important pe care angajatorii ar trebui sa-l ia in considerare in aceasta perioada, in principal pentru ca persoanele aflate pe piata muncii cauta acum stabilitate. In functie de cat de durata vor fi efectele economice ale crizei sanitare, vom putea observa revenirea dinamismului pietei muncii la nivelurile pre-criza", a declarat Horatiu COCHECI, Director People Advisory Services, EY Romania.

Studiul a fost desfasurat in perioada noiembrie - decembrie 2020 si este bazat pe informatiile oferite de un esantion de peste 200 de respondenti care activeaza in domenii precum: servicii profesionale, stiintifice si tehnice, IT, industria farmaceutica, comert, constructii & imobiliare, servicii financiare, produse de consum, industria auto, 87% din respondenti fiind angajati cu norma intreaga. Din motive de accesibilitate, structura esantionului EY nu a fost proiectata pentru conditii de reprezentativitate.