1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Sondaj: Interesul romanilor pentru ...

Sondaj: Interesul romanilor pentru locurile de munca remote atinge cel mai ridicat nivel de anul acesta: 130.000 de aplicari in ultima luna

Aproximativ 35.000 de joburi noi au fost postate in luna septembrie pe eJobs.ro. Dintre acestea, 7.4% sunt locuri de munca exclusiv remote si 6.8% se adreseaza candidatilor care vor sa lucreze in strainatate.

Potrivit sursei citate, segmentul retail marcheaza o temperare a nevoii de candidati noi, sectoare precum serviciile, industria alimentara sau turismul au inregistrat un numar mai mare de locuri de munca scoase pe piata comparativ cu lunile anterioare. Dintre acestea, turismul a crescut cel mai mult, in luna septembrie fiind al patrulea cel mai activ domeniu, din punctul de vedere al angajarilor, dupa comert, servicii si industria alimentara. "Aceasta dinamica nu afecteaza insa pozitia de lider a retailului, care, cu aproape 8.000 de joburi noi, ramane cel mai mare angajator din economie, nu doar din perspectiva volumului, ci si a ratei de penetrare - este domeniul cu cea mai extinsa prezenta, din punct de vedere geografic, dar si al adresabilitatii catre toate categoriile de candidati, de la entry level pana la top management", spune Roxana DRAGHICI, Head of Sales in cadrul eJobs Romania.

Jumatate din joburile disponibile se adreseaza candidatilor din Bucuresti, urmand cele postate de angajatorii din Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Brasov si Constanta. 2.400 de locuri de munca remote au fost postate in luna septembrie si putin peste 2.200 au intrat in categoria "joburi in strainatate". Entry level (0 - 2 ani de experienta) si mid - level (2 - 5 ani de experienta) sunt categoriile de candidati care au, in acest moment, cele mai multe oportunitati de angajare in piata.

In ceea ce priveste aplicarile, septembrie este luna in care interesul candidatilor pentru joburile remote a atins cel mai ridicat nivel din acest an. 130.000 de aplicari, reprezentand 15% din numarul total, au mers catre locurile de munca remote. Aproape jumatate au fost adunate de angajatorii din call - center / BPO si 40.000 de catre cei din IT / Telecom. Advertising / marketing / PR, servicii si financiar - bancar au fost alte trei domenii spre care s-au orientat candidatii care isi doresc sa lucreze de acasa. "Daca si-a imaginat cineva ca vremea remote-ului a trecut si ca exista o dorinta la unison a angajatilor si a angajatorilor de a reveni la birou, iata ca cifrele arata ca tendinta este de a mentine pentru o perioada de timp nederminata acest mod de a lucra. Tocmai de aceea, companiile au inceput sa transforme in beneficiu pentru angajati posibilitatea de a lucra de acasa permanent sau un anumit numar de zile pe saptamana. Pana la finalul anului, ne asteptam sa creasca atat numarul de astfel de joburi, cat si numarul de aplicari atrase", explica Roxana DRAGHICI. In acest moment, mai mult de 2.600 de locuri de munca de acasa sunt disponibile pe eJobs.ro.

La nivel general, domeniile care au suscitat cel mai mult interesul candidatilor in luna septembrie au fost retailul, call center / BPO, servicii, IT / telecom si banking.

In acest moment, peste 35.000 de joburi sunt disponibile pe eJobs.ro.