1asig.ro
1asig.ro

Schema de sprijin de 500 mil. euro pentru companiile din domeniul turismului, al cazarii si al serviciilor alimentare

5 min. / 1.540 cuvinte
Comisia Europeana a anuntat joi ca a aprobat o schema romaneasca in valoare de 500 de milioane de euro (aproximativ 2,437 miliarde lei) menita sa sprijine intreprinderile care isi desfasoara activitatea in domeniul turismului, al cazarii si al serviciilor alimentare, precum si agentiile de turism, in contextul epidemiei de coronavirus.

PROMO


Masura a fost aprobata in temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat. Sprijinul public, sub forma de subventii directe, va acoperi pana la 20 % din pierderile de venituri (sau, in cazul anumitor agentii de turism care aplica un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a inregistrat intre 1 ianuarie si 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeasi perioada din 2019.

Masura urmareste sa ajute beneficiarii sa isi acopere nevoile de lichiditati si sa isi continue activitatile in timpul si ulterior pandemiei. Comisia a constatat ca schema romaneasca respecta conditiile prevazute in cadrul temporar.

In special, sprijinul nu va depasi 1,8 milioane euro per beneficiar, astfel cum se prevede in cadrul temporar, si ajutorul va fi acordat cel tarziu la 31 decembrie 2021.

"Comisia a concluzionat ca masura este necesara, adecvata si proportionala pentru a remedia o perturbare grava a economiei unui stat membru, in conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE si cu conditiile cadrului temporar. Pe aceasta baza, Comisia a aprobat masura in temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat", noteaza CE.

1.351 accesari
Sondaj

Cui considerati ca ii revine cea mai mare sarcina de a creste educatia financiara a romanilor?

- Institutiilor din domeniul financiar (ASF, BNR etc)
- Asociatiilor din domeniu
- Companiilor (asiguratori, banci, administratori de pensii etc)
- Scolilor
- Institutiilor statului
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO