1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Proiectele BCR Asigurari de Viata ...

Proiectele BCR Asigurari de Viata VIG, premiate in competitia "Gunter Geyer pentru Constiinta Sociala"

BCR Asigurari de Viata Vienna Insurance Group a castigat locul doi (Categoria Silver), respectiv premiul in valoare de 30.000 EUR, in cadrul competitiei "Gunter Geyer pentru Constiinta Sociala" ("Gunter Geyer Award for Social Conscience"), organizata anual de principalul actionar al Vienna Insurance Group.

BCR Asigurari de Viata VIG desfasoara anual actiuni de responsabilitate sociala, care au impact asupra comunitatii si a mediului inconjurator, sustinand in acelasi timp si numeroase proiecte pe termen lung de educatie pentru copiii din medii defavorizate. Proiectele "Caravana de Vaccinare", "Solidaritate pentru Educatie Digitala", precum si implicarea voluntarilor BCR Asigurari de Viata VIG au fost premiate cu 30.000EUR pentru a sustine activitati viitoare de responsabilitate sociala.

Proiectul "Caravana de Vaccinare", organizat alaturi de Crucea Rosie Romana, filiala Calarasi si Directia de Sanatate Publica Calarasi, a avut ca scop sustinerea eforturilor de a combate efectele COVID-19, de a ajuta si de a creste gradul de informare cu privire la vaccinul impotriva bolii, oferind, in acelasi timp, acces facil la imunizare. Centrul mobil "Caravana de vaccinare" a ajuns, in decurs de aproape 3 saptamani, in 15 comune si satele aferente, timp in care peste 5.000 de persoane au interactionat cu voluntarii Crucii Rosie Romane. Dintre acestea, 1.700 de persoane au ales sa se vaccineze in cadrul "Caravanei de Vaccinare".

Printre actiunile de responsabilitate sociala care au stat la baza acestui premiu, se numara si sustinerea proiectului "Solidaritate pentru Educatie Digitala" al Educlick - Da un Byte de Ajutor, o initiativa a Asociatiei Ateliere fara Frontiere, prin care compania a donat aproape 100 de calculatoare pentru a facilita accesul la educatia online a elevilor din medii defavorizate, aflate in risc de excluziune sociala, din judetele Galati, Dambovita, Arad, Valcea, Alba, Vrancea si Buzau. Astfel, 1.200 de elevi si profesori au beneficiat de structuri educationale echipate corespunzator pentru a asigura continuare studiilor online.

Inainte de a fi donate catre unitatile scolare, Asociatia Ateliere fara Frontiere a reconditionat aceste calculatoare cu ajutorul celor 15 angajati din cadrul programului de insertie socio-profesionala, pentru care acest proiect a insemnat un pas in plus catre un loc de munca stabil si o oportunitate de integrare in cadrul atelierului Educlick. Mai mult, proiectul de reconditionare si donare a calculatoarelor a avut si un impact major asupra mediului inconjurator, echivaland cu anularea a 14.400 kg de CO2 sau traficul a 2507 masini intr-o singura zi (conform statisticilor Ateliere fara Frontiere).

"Suntem mandri sa constatam ca eforturile BCR Asigurari de Viata pentru sustinerea comunitatilor locale, concentrarea asupra problemelor reale ale societatii si sustinerea fara echivoc a activitatilor din ariile de sustenabilitate, diversitate si protectia mediului inconjurator, aduc nu doar rezultate frumoase pe termen lung, ci si Premiul Gunter Geyer pentru Constiinta Sociala, categoria Silver, in valoare de 30.000EUR, pe care sunt mandru sa il decernez catre BCR Asigurari de Viata VIG," declara Peter HOFINGER, Presedintele Consiliului de Supraveghere al BCR Asigurari de Viata VIG.

Implicarea voluntarilor BCR Asigurari de Viata VIG constituie totodata un element esential in desfasurarea proiectelor de responsabilitate sociala realizate de companie. Rata de participare la actiuni de voluntariat a ajuns la 40% in anul 2021 si a crescut pana la 60% in anul 2022 (participanti unici). Voluntarii s-au implicat alaturi de Asociatia Montana Carpati in proiectul "Voluntar in Carpati", cu scopul de a marca traseele montane si de a oferi turistilor un itinerariu cat mai sigur pentru drumetiile lor pe munte. Cu alta ocazie, si-au unit fortele pentru a construi un gard in cadrul fermei Bio&CO al Asociatiei Ateliere fara Frontiere, care a avut ca scop protejarea persoanelor de accidente, dar si crearea unei bariere de vant pentru albine si stupi in vecinatatea iazului de acumulare a apei din ferma. Un alt proiect de anvergura, "Adopta un copac!" s-a desfasurat la Chirnogi, unde voluntarii au plantat copaci autohtoni impreuna cu Asociatia Viitor Plus, al carei scop este de a crea paduri si perdele forestiere aditionate, menite sa rezolve probleme de mediu si sociale ce afecteaza comunitatile din sudul tarii, din judetele cu cel mai mare deficit de padure.

"Suntem bucurosi sa observam ca angajatii BCR Asigurari de Viata VIG se implica atat de activ in actiunile de responsabilitate sociala pe care le initiem in cadrul companiei. In acest fel, sustinem misiunea companiei, de a sprijini comunitatea si educatia, de a proteja mediul inconjurator, printr-un spirit de echipa si valori comune pe care le impartasim. Cu totii ne dorim o lume mai buna si un viitor sigur pentru generatiile viitoare, iar acest lucru se reflecta in angajamentul si consecventa colegilor nostri de a sustine cauze bune. Premiul Gunter Geyer ne onoreaza si ne motiveaza sa ne continuam misiunea cu aceeasi pasiune", a declarat Stefan STAVROSITU, CEO BCR Asigurari de Viata VIG.

Premiul Gunter Geyer a fost inmanat domnului Stefan STAVROSITU in cadrul unei ceremonii desfasurate in data de 23 martie 2023 la Bucuresti.