1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Practicile comerciale neloiale in comertul agricol si alimentar - impactul noilor reglementari pentru mediul de afaceri

Relatiile comerciale dintre furnizorii si cumparatorii de produse alimentare si agricole, care intrunesc anumite conditii, se vor derula, incepand din aprilie 2022, in baza Legii nr. 81/ 2022 privind practicile comerciale neloiale dintre intreprinderi in cadrul lantului de aprovizionare agricol si alimentar, care a fost adoptata pentru transpunerea la nivel national a Directivei 633/2019 cu acelasi obiectiv ("Directiva UTP"), noteaza, intr-un material de opinie, Florentina MUNTEANU, Partener Reff & Asociatii | Deloitte Legal.

Noul act normativ are drept scop implementarea unui mecanism de protectie a furnizorilor vulnerabili in raport cu intreprinderile cumparatoare din cadrul lantului de aprovizionare agricol si alimentar, care au o putere de negociere mare.

Legea contine 25 de practici comerciale neloiale, sase practici conditionate de conventia anterioara prin clauze clare si lipsite de ambiguitate si sanctiuni semnificative pentru nerespectarea regulilor stabilite.

Conform acesteia, Directiva UTP ar fi trebuit transpusa de Romania pana la data de 1 mai 2021, insa, desi proiectul se afla pe masa autoritatilor inca din 2020, procesul a fost urgentat doar ca urmare a interventiei Comisiei Europene (CE), care a stabilit, la inceputul acestui an, un termen de cel mult doua luni pentru a remedia situatia.

Cui se aplica?

Potrivit Florentinei MUNTEANU, CE a constatat, pe baza unor studii si rapoarte efectuate din 2009 pana in 2019, ca exista in cadrul Uniunii Europene (UE) inegalitati semnificative in ceea ce priveste puterea de negociere a furnizorilor si cea a cumparatorilor de produse agricole si alimentare. Asadar Legea 81 urmareste protejarea producatorilor si a furnizorilor intermediari de produse alimentare si/sau agricole, implicati in vanzarea de astfel de produse pe teritoriul Romaniei sau, daca vanzarea se realizeaza in strainatate, atunci cand produce efecte in tara noastra.

Directiva UTP mai prevedea o conditie: cel putin una dintre partile la tranzactie (furnizor sau cumparator) sa fie stabilita in UE, care nu se regaseste in Legea 81, ceea ce ridica o prima intrebare cu privire la sfera de aplicabilitate. Aplicarea legii prin raportare la locul savarsirii faptei sau la locul producerii efectelor faptelor savarsite, respectiv teritoriul Romaniei, este una specifica dreptului concurentei, acelasi principiu de aplicare a legii regasindu-se si in cadrul Legii 21/1996 a concurentei. Astfel, se pare ca legiuitorul roman a dorit sa extinda sfera de aplicare a directivei fara sa mai conditioneze aplicarea legii de nationalitatea intreprinderilor implicate, atat timp cat faptele se petrec sau produc efecte in Romania.

In ceea ce priveste calibrarea raportului de forte prin raportare la cifra de afaceri anuala a furnizorului, respectiv a cumparatorului, Legea 81 a implementat intocmai prevederile Directivei UTP si a stabilit anumite praguri ale cifrei de afaceri. Acestea pornesc de la 2.000.000 de euro si merg pana la 350.000.000 de euro. Daca matricea de identificare a categoriei din care fac parte furnizorii sau cumparatorii este una simpla, apare intrebarea legata de modul de calcul, intrucat Legea 81 doar preia din directiva prevederea potrivit careia cifra de afaceri anuala se interpreteaza conform Recomandarii 2003/361/CE a comisiei, inclusiv definitiile privind "intreprinderea autonoma", "intreprinderea partenera" si "intreprinderea asociata", precum si alte chestiuni privind cifra de afaceri anuala.

Dar aceasta recomandare are in vedere definirea microintreprinderilor si a intreprinderilor mici si mijlocii si este cu precadere folosita in domeniul ajutorului de stat, domeniu in care este firesc ca statul sa fie precaut cu privire la selectarea intreprinderilor care pot primi ajutoare, fara ca acestea sa distorsioneze mediul concurential normal. In cazul de fata, obiectul Directivei si al Legii 81 este acela de a echilibra, printr-o interventie a statului in unele raporturi de drept comercial (supuse de regula doar vointei partilor), anumite dezechilibre ce pot aparea intre furnizorii vulnerabili prin raportare la puterea de negociere a cumparatorilor.

Din acest punct de vedere, pare discutabila oportunitatea raportarii la cifra de afaceri calculata potrivit Recomandarii Comisiei 2003/361/CE, intrucat ceea ce conteaza, in cazul unei negocieri comerciale, este forta pe care respectivele intreprinderi o au in cadrul raportului negociat, care poate tine de multe ori de tara in care are loc negocierea, de caracteristicile pietei pe care se negociaza, de volumele negociate, si nu atat de mult de puterea economica globala a intreprinderilor partenere si asociate cu intreprinderea care negociaza.

Aceasta modalitate de calcul a cifrei de afaceri suporta implicatii comerciale care merita analizate pe parcursul aplicarii prezentei legi, cel putin cu privire la situatiile in care furnizorii s-ar afla pe o piata total diferita de piata pe care activeaza grupul din care fac parte, puterea de negociere mare a grupului nefiind relevanta in acest context. Formularea legii este insa una care trimite doar la recomandarea comisiei, care tine cont de forta globala a unei intreprinderi, indiferent de activitatea desfasurata de intreprinderile partenere si asociate si indiferent de locul de stabilire a acestora (cu anumite exceptii, care insa nu sunt relevante pentru subiectul abordat in acest articol), potrivit Florentinei MUNTEANU.

Din aceasta perspectiva, este interesant de remarcat si modul in care alte state membre au ales sa implementeze Directiva UTP. Astfel, Belgia a decis sa ofere protectie tuturor furnizorilor, indiferent de cifra de afaceri (exceptie: furnizorii a caror cifra de afaceri globala depaseste 350.000.000 de euro), iar Slovacia nu aplica nicio limitare.

Principalele modificari si interdictii

Reprezentantul Deloitte, atrage atentia asupra faptului ca Directiva UTP interzice cu caracter general solicitarea, de catre cumparator, de plati de la furnizor, care nu sunt legate de vanzarea produselor agricole si alimentare, legiuitorul roman, in plus fata de preluarea interdictiei generale, a detaliat in concret anumite costuri ce nu ar putea fi refacturate furnizorului, intrucat nu sunt legate de vanzarea produselor acestuia. Astfel, este interzis de plano partilor sa includa in contractul comercial costuri aferente extinderii retelei de distributie a cumparatorului, amenajarii spatiilor de vanzare ale comerciantului si evenimentelor de promovare a activitatii si imaginii cumparatorului.

O alta prevedere importanta a legii este interdictia cumparatorului de a utiliza auto-facturarea pentru produsele agricole si/sau alimentare, cu anumite exceptii prevazute in Codul Fiscal. Aceasta prevedere va genera cu siguranta cel putin probleme practice, auto-facturarea fiind folosita pe scara larga de comerciantii ce au in portofoliu sute sau chiar mii de furnizori.

De asemenea, legea prevede interdictia cumparatorului sa aplice reduceri financiare si comerciale sub forma de rabaturi, cu exceptia remizelor si risturnelor, ale caror reduceri cumulate sa nu fie mai mari de 20%, aplicate in functie de valoarea facturata intre cumparator si furnizor. Avand in vedere scopurile diferite ale tipurilor de reduceri (compensarea unor defecte de calitate, discounturile de volum si cele ce tin de cifra de afaceri totala realizata cu un cumparator), nu este clara intentia legiuitorului prin introducerea acestei prevederi, care nu se regaseste in Directiva UTP. Intr-o interpretare, se poate sustine ca reducerile acordate sub forma de rabaturi nu pot fi mai mari de 20%, in vreme ce remizele si risturnele raman neatinse, dupa cum s-ar putea sustine ca reducerile cumulate constand in remize si risturne nu trebuie sa depaseasca pragul de 20%.

In plus, se interzice cumparatorului sa factureze valoarea anumitor servicii prestate peste cuantumul de maximum 5% din valoarea incasata de furnizor in baza contractului incheiat intre parti. Aceste servicii au in vedere publicitatea produselor facuta de cumparator, servicii de marketing prestate de acesta, plasarea secundara a produselor si suportarea integrala sau partiala a costului oricaror reduceri pentru produsele vandute de cumparator cu titlu promotional. Se pune in mod firesc intrebarea daca aceasta ultima prevedere are in vedere acele reduceri care sunt solicitate de cumparator intr-un anumit context ce urmeaza sa fie in special in beneficiul cumparatorului (cum ar fi deschiderea unui nou magazin) sau orice reduceri promotionale care sunt si rezultatul suportarii unui discount suplimentar de catre furnizor, discount care este transferat printr-un sistem "pass-through" de catre retailer catre consumator.

Trebuie mentionat si faptul ca, spre deosebire de varianta adoptata de Senat, nu mai este prevazuta abrogarea Legii 321/ 2009 privind comercializarea produselor alimentare. Va fi interesant de privit modalitatea in care se vor armoniza prevederile celor doua acte normative.

Autoritatea cu rol in aplicarea Legii nr. 81 este Consiliul Concurentei, in calitate de autoritate administrativa autonoma in domeniul concurentei.

Sanctiuni prevazute pentru nerespectarea legii

Desi principalul obiectiv al directivei este stabilirea unui standard minim de protectie pentru furnizorii vulnerabili, prin raportare la operatorii cu o putere de negociere mai mare si sanctionarea acestora din urma atunci cand savarsesc practici comerciale neloiale, in mod neasteptat, legiuitorul national a decis sa sanctioneze atat furnizorii, cat si cumparatorii cu amenzi contraventionale cuprinse intre 250.000 lei si 600.000 lei. In plus, Legea nr. 81 prevede sanctionarea savarsirii in mod repetat a practicilor comerciale neloiale cu o amenda contraventionala in cuantum de 1% din cifra de afaceri totala realizata in anul anterior.

Exista posibilitatea de acordare a unui tratament favorabil in contextul unei recunoasteri exprese, prin reducerea cuantumului amenzii contraventionale cu o valoare cuprinsa intre 1% si 25% din amenda finala. In acest caz, amenda va fi diminuata inclusiv cand aceasta este stabilita la minimul prevazut.

Legea 81 se va aplica pentru toate contractele dintre producatori/ furnizori si cumparatori de produse alimentare si agricole incheiate incepand cu data intrarii in vigoare, respectiv 15.04.2022. Totusi, este important de retinut ca actul normativ prevede, pentru contractele incheiate anterior, obligatia de punere in acord cu prevederile sale pana la data de 31.12.2022. Astfel, va urma cu siguranta o perioada in care atat furnizorii, cat si cumparatorii vor incerca sa lamureasca diferitele prevederi neclare ale legii si sa gestioneze impactul acestor modificari in relatia cu cealalta parte a raportului comercial, a concluzionat Florentina MUNTEANU, Partener Reff & Asociatii | Deloitte Legal.