1asig.ro
1asig.ro

Piata asigurarilor se reasaza: Afaceri si profit in crestere, in S1 2017

5 min. / 1.540 cuvinte
Dupa o perioada cu multe evenimente marcante pentru piata de asigurari - falimente, pierderi financiare, schimbari legislative etc -, rezultatele din primele sase luni din 2017 ne arata ca aceasta se reasaza, iar jucatorii se adapteaza si cauta solutii de dezvoltare.

PROMO


Valoarea primelor brute subscrise la nivelul pietei s-a majorat cu 8%, in primele sase luni din 2017 comparativ cu perioada similara a anului trecut, depasind pragul de 5 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro), se arata in raportul publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

La nivelul intregii piete de asigurari, numarul de contracte de asigurare in vigoare la finalul primului semestru 2017 a fost de 14.586.982 unitati, in crestere fata de perioada similara a anului precedent cu 11%. Numarul de contracte de asigurare in vigoare la finalul primului semestru din 2017, pentru asigurarile generale, reprezinta 87% din totalul numarului de contracte.

Atat numarul de contracte in vigoare la finalul semestrului I al acestui an pentru AG, cat si pentru AV au inregistrat o crestere comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent cu 10%, respectiv 18%.

CITY ramane pe primul loc


In primul semestru din 2017, CITY Insurance se mentine pe primul loc (cu o cota de piata de 13,2%), castigat in primele trei luni din acest an, pozitie detinuta de ASIROM VIG in S1 2017.

Conform calculelor facute de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF, CITY Insurance - companie iesita recent din procedura de redresare financiara, a subscris, in total, prime in valoare de 665,8 milioane lei, in crestere cu 113% fata de S1 2016, fiind urmata de ALLIANZ-TIRIAC Asigurari - 641,6 milioane lei si EUROINS Romania - 619,4 milioane lei).

Topul este completat de OMNIASIG VIG - 511,9 milioane lei, ASIROM VIG - 471,1 milioane lei, GROUPAMA Asigurari - 461 milioane lei, NN Asigurari de Viata - 359,1 milioane lei, GENERALI Romania - 326,8 milioane lei, UNIQA Asigurari - 202,8 milioane lei si BCR Asigurari de Viata - 195,2 milioane lei.



Pe segmentul asigurarilor generale (AG), asiguratorii au subscris prime brute in valoare de 3,97 miliarde lei, mai mult cu 2% comparativ cu perioada similara a anului precedent.



In acelasi timp, segmentul asigurarilor de viata (AV) a inregistrat un avans de 36% fata de primele sase luni ale anului 2016, societatile de asigurare inregistrand un nivel al primelor de 1,07 miliarde de lei.



Nota: Companiile care activeaza in baza dreptului de libera circulatie a serviciilor nu sunt incluse in topul realizat de ASF, precum AEGON Romania si METROPOLITAN Life.
Sursa datelor: ASF
*Primele brute subscrise in S1 2017 au fost calculate de XPRIMM Publications in functie de cota de piata anuntata de ASF.

Cursuri de schimb folosite: RON 4.5714/EUR - in S1 2017 ; RON 4.4953/EUR - in S1 2016

Profit dublu pentru piata de asigurari

La nivelul intregii piete de asigurari, rezultatul net al activitatii din primul semestru al anului 2017 a fost unul pozitiv, profitul net total avand valoarea de 260,37 milioane de lei, in crestere cu 115% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Potrivit raportului publicat de ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara, valoarea profitului net, cumulat la nivelul intregii piete, a fost de circa 292,13 milioane lei, in crestere cu 23% fata de semestrul I 2016. In acelasi timp, pierderea neta, cumulata la nivelul intregii piete, a fost in valoare de 31,75 milioane lei, in scadere cu 87% fata de semestrul I 2016.



Segmentul RCA: Prima medie, in scadere

Valoarea primelor brute subscrise pe segmentul asigurarilor RCA a scazut cu 2% in S1 2017, la 2,04 miliarde de lei. In acelasi timp, s-au redus atat prima medie, cat si dauna medie.

In primul semestru al anului 2017, se observa o concentrare semnificativa, respectiv primii 2 asiguratori au cumulat 58% (comparativ cu 38% in anul 2016) din totalul primelor brute subscrise aferente asigurarilor RCA din Romania, reiese din raportul ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara.

Conform calculelor facute de XPRIMM Publications in baza cotelor de piata transmise de ASF, CITY Insurance a subscris prime RCA in valoare de peste 618 milioane lei, in crestere cu 151% fata de S1 2016, fiind urmata de EUROINS Romania, cu afaceri de peste 570 milioane lei. Pe locul trei in clasament se afla ASIROM VIG, raportand subscrieri in valoare de circa 261 milioane lei in primele sase luni din 2017, in scadere cu 44% comparativ cu perioada similara a anului trecut.



In perioada analizata, prima medie RCA anualizata, pe intreaga piata, a fost de 731 lei, in scadere fata de S1 2016, cand era de 768 lei, reiese din raportul ASF.

In ceea ce priveste dauna medie, la nivelul pietei RCA, aceasta a scazut in primul semestru din 2017 la 7.208 lei, fata de 7.354 lei in urma cu un an.

Remarcam si faptul ca rata combinata a daunei pe segmentul asigurarilor de raspundere civila auto - RCA (Clasa X) a scazut la 98,97% in S1 2017, de la 104,26% in perioada similara a anului trecut, ca urmare a reducerii cheltuielilor de achizitie si administrare si nu din reducerea ratei daunei, care, de fapt, a crescut.

Numarul locuintelor asigurate se reduce

Pe ansamblul pietei asigurarilor de locuinte (obligatorii si facultative), in prima jumatate a anului 2017 s-a consemnat o scadere a primelor brute subscrise de aproximativ 10% comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent.

In piata valoarea totala a subscrierilor a fost de 224,7 milioane de lei, fata de 249,4 milioane de lei in primele sase luni din 2016. In acelasi timp, valoarea totala a despagubirilor achitate de asiguratorii din piata asigurarilor de locuinte a crescut in S1 2017 la 30,12 milioane de lei, de la 22,82 milioane de lei in S1 2016.

Tot aici ne attrage atentia faptul ca numarul contractelor facultative in vigoare este mai mic cu circa 171.000 fata de cel al asigurarilor obligatorii (politele PAD). La sfarsitul lunii iunie a.c., erau in vigoare doar 1,5 milioane de polite facultative si peste 1,67 milioane polite obligatorii de locuinte (PAD).



Brokerii au intermediat 63% din piata

Brokerii de (re)asigurare au intermediat un volum de prime de asigurare in suma de circa 3,18 miliarde lei, care, raportat la volumul total al primelor brute subscrise de asiguratori pentru cele doua categorii de asigurare (generale si viata), reprezinta 63,01%, in scadere cu 1,55 puncte procentuale, fata de perioada similara a anului 2016 (64,58%).

In ceea ce priveste clasamentul brokerilor, SAFETY Broker a redevedit liderul pietei la finalul lunii iunie (7,3% cota de piata), dupa ce in primele 3 luni MASH Romania ocupase primul loc.



Raportand veniturile obtinute din activitatea de intermediere in total prime intermediate pentru primii 10 brokeri de asigurare, mentionati mai jos, a rezultat un comision mediu de aproximativ 14,80%.

Conform datelor centralizate de ASF, la data de 30 iunie 2017, un numar de 317 brokeri de asigurare si/sau reasigurare au desfasurat activitate de intermediere in asigurari si/sau regularizare daune din totalul celor 321 care au transmis raportarile periodice conform normelor legale in vigoare.

Totodata, la 30 iunie 2017, activau pe piata asigurarilor 31 societati de asigurare, autorizate si reglementate de ASF, dintre care 17 au practicat numai activitate de asigurari generale ("AG"), 8 au practicat numai activitate de asigurari de viata ("AV") si 6 au practicat activitate compozita.

7.786 accesari