1asig.ro
1asig.ro

Perspective 2021: Erste Group se asteapta la redresare economica, cu un avans de 4,2% in Romania

5 min. / 1.540 cuvinte
Grupul Erste este optimist cu privire la anul financiar in curs. Acest optimism se bazeaza pe cresterea economica prognozata intre +3% si +6% pentru economiile tarilor din Europa Centrala si de Est (ECE). Pentru Romania anticipeaza o crestere de 4,2% in 2021.

PROMO


In pofida efectului intarziat al insolventelor din Austria si regiunea ECE, banca se asteapta in acest an la o scadere a costurilor de risc si la o crestere a profiturilor.



"Sunt increzator cu privire la anul 2021. Ne asteptam la o revenire categorica a economiilor din regiune anul acesta, si, odata cu aceasta, la o schimbare de semn, de la minus la plus", a declarat Bernd SPALT, CEO al Erste Group. Acest optimism cu privire la revenirea economica se bazeaza, printre altele, pe faptul ca rata de vaccinare a populatiei creste moderat, dar constant.

Pandemia provocata de coronavirus a facut ca economiile din ECE sa intre in recesiune in 2020, desi contractia economica s-a dovedit a fi mai putin severa decat s-a presupus initial. Impactul asupra Serbiei a fost relativ redus, determinand o scadere a PIB-ului de -1,1% in 2020, in timp ce economia croata a inregistrat o scadere considerabila, de -8,5% fata de 2019. Si Austria a inregistrat anul trecut o scadere considerabila a PIB-ului, de -7,2%. Conform datelor preliminare, scaderea PIB in 2020 a fost de -5,6% in Republica Ceha, -5,2% in Slovacia, -5,1% in Ungaria si -3,9% in Romania.

Erste Group estimeaza o revenire economica in 2021, cele mai puternice cresteri ale PIB fiind asteptate in Ungaria (+ 5,5%) si Serbia (+ 5,0%). Si economiile Croatiei, Romaniei si Slovaciei ar urma sa creasca cu peste 4%, urmate indeaproape de Republica Ceha, cu o crestere estimata de 3,9%. Dinamica PIB-ului inregistrata in ultimul trimestru al anului 2020 in unele tari din ECE ofera motive de optimism: economiile Ungariei, Slovaciei si Romaniei au inregistrat o crestere neasteptata in trimestrul al patrulea din 2020 comparativ cu trimestrul precedent, in ciuda impactului negativ al masurilor de carantina in tarile respective.

Pe baza acestor prognoze economice, Erste Group se asteapta sa obtina un rezultat financiar mai bun in 2021. "Vom vedea, de asemenea, o schimbare clara in dinamica evolutiei profiturilor noastre", a spus Bernd Spalt, CEO al Erste Group. Profitul net al Grupului a scazut cu 46,7%, la 783 milioane de euro in 2020, pe fondul constituirii de provizioane pentru acoperirea unui risc ridicat, dar este de asteptat sa creasca din nou in 2021.

NUMAI "EFECT INTARZIAT" IN INSOLVENTE, COSTURI DE RISC MAI MICI

Directorul general al Erste Group nu anticipeaza un "val de insolvente" in economiile din regiune, asa cum se mentioneaza adesea: "Semnalele pe care le vedem acum, cand moratoriile se apropie de final, tind sa fie pozitive. Incheierea programelor de ajutor de stat va duce, desigur, la insolvente, dar numai ca un efect intarziat al anilor precedenti".

Pe baza previziunilor interne, Erste Group se asteapta anul acesta la o crestere atat in ceea ce priveste volumul creditelor, cat si in venitul net din comisioane obtinut din administrarea de active, servicii de brokeraj pe piata de capital si brokeraj de asigurari. Prin urmare, in pofida ratelor negative ale dobanzii in zona euro, banca se poate astepta la un profit operational in crestere. In plus, estimeaza costuri de risc mai scazute in 2021. Per total, Erste Group isi propune sa isi imbunatateasca profitul net anul acesta.

"Revenirea economica ne va oferi ocazia de a contribui si la o transformare ecologica si de a facilita progrese semnificative in digitalizare", a declarant Bernd Spalt. Uniunea Europeana va investi sume importante din fondul sau de redresare in valoare de peste 700 de miliarde de euro in proiecte ecologice si digitale.

"Ca banca, vrem sa sprijinim aceasta transformare. Ne consideram parteneri ai companiilor si economiilor din regiunea noastra. De aceea, cresterea noastra va avea la baza in primul rand sustenabilitatea".

CITITI PE ACEEASI TEMA:
BCR: Profit net de 814,1 milioane de lei in 2020, in crestere cu 37,2%

1.695 accesari