1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Pensiile private, obiectiv strategic

"Sistemul de pensii private trebuie sa se bucure de intreg sprijinul autoritatilor, astfel incat el sa reprezinte o optiune valabila pentru cei care doresc sa economiseasca pentru perioada retragerii din activitate", a declarat, in deschiderea Primului Forum Regional de Pensii Private, desfasurat ieri, 28 iunie a.c., Marius Petre NICOARA, Presedintele Consiliului Judetean Cluj.

Evenimentul, care a avut loc in orasul supranumit Capitala Ardealului, Cluj-Napoca, a reunit reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, personalitati politice, principalii operatori din domeniul pensiilor private, lideri si specialisti in resurse umane din cele mai importante companii locale si ai presei, care au recunoscut, de comun acord, importanta crearii unei alternative la actualul sistem de pensii. De altfel, aceasta trebuie sa se constituie intr-un obiectiv strategic.
"Programul de guvernare contine, ca prioritate, dezvoltarea unui sistem alternativ de pensie, unica solutie posibila, in acest sens, fiind aceea a unui sistem privat, cu caracter concurential, capabil sa impuna un standard inalt de eficienta", a precizat, cu aceasta ocazie , Calin Gavril PLATON, Subprefect de Cluj.

Liderii si specialistii prezenti la Primul Forum Regional de Pensii Private au reliefat, in repetate randuri, utilitatea desfasurarii unor astfel de evenimente.
"Este important sa avem astfel de dezbateri si in teritoriu, asigurand, astfel, o comunicare directa intre autoritati, operatori si viitorii participanti in sistem. De aceea, in avalansa de evenimente dedicate subiectului pensiilor private care s-au organizat in aceasta perioada, aproape in exclusivitate, la Bucuresti, apreciem in mod deosebit initiativa de a organiza aceasta intalnire intr-un alt centru economic important al tarii", a precizat Aurelia CRISTEA, Membru in Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Un alt aspect apreciat a fost acela al prezentei masive a angajatorilor din regiune. "Din pacate, cea mai mare parte a evenimentelor organizate pana acum s-a desfasurat mai mult intr-un cerc inchis al specialistilor, astfel incat ele nu au adus decat beneficii limitate in directia informarii publicului larg. De aceea, avand convingerea ca angajatorii vor juca un rol foarte important in popularizarea sistemului, consider ca mobilizarea unui numar important de mari angajatori din regiune este un merit cert al Primului Forum Regional de Pensii Private", a afirmat Mircea OANCEA, Presedinte al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Discutiile s-au axat si pe subiectul garantiilor oferite de cadrul legislativ, pentru a preintampina un eventual colaps. "Sistemul de pensii private ofera participantilor, in afara de garantiile statuate prin lege, si alte forme de garantii, poate mai putin evidente, dar cu siguranta foarte eficiente. Merita mentionat, in primul rand, faptul ca se stabileste, pentru prima data, dreptul de proprietate al individului asupra banilor lui pentru pensie. Aceasta transforma cetatenii din participanti pasivi in participanti implicati, interesati de performantele sistemului. In acest context, sindicatele devin, indirect, o 'agentie de monitorizare' a sistemului", a explicat Mihai SEITAN, Partnerships Manager, FINCOP Broker.

Opinia Domniei sale a fost intarita si de cea a reprezentantilor operatorilor de pensii private. "Sunt convins ca sistemul ofera suficiente garantii pentru a justifica increderea publicului. Cred ca una dintre aceste garantii este calitatea operatorilor. Din fericire pentru piata romaneasca, pot sa spun ca aceasta piata va fi populata numai de actori importanti, apartinand unor grupuri financiare cu o experienta indelungata pe pietele mature si cu rezultate foarte bune", a adaugat Dr. Crinu ANDANUT, CEO al ALLIANZ-TIRIAC Pensii.

"Operatori cu prestigiul celor care s-au implicat in piata romaneasca nu-si pot permite riscul de a-si deteriora imaginea pe piata internationala printr-o slaba performanta pe piata romaneasca", a completat Cornelia COMAN, Director General Adjunct al ING Asigurari de Viata.