1asig.ro
1asig.ro

PERILS: Inundatiile si furtunile din iarna 2019 - 2020, pierderi de 1,1 miliarde USD pentru re/asiguratorii din Marea Britanie

5 min. / 1.540 cuvinte
Furtunile severe si inundatiile din iarna 2019 - 2020 au provocat pierderi de aproximativ 1,1 miliarde de dolari pentru industria de re/asigurari din Marea Britanie, arata un raport al PERILS AG, citat de Artemis. PERILS subliniaza ca exista un contrast puternic intre pierderile cu care s-a confruntat industria britanica de asigurari in iarna 2019 - 2020 comparativ cu cele din iarna 2020 - 2021.

PROMO


PERILS a actualizat pierderile provocate industriei de inundatiile din februarie 2020 la 368 milioane GBP, in conditiile in care estimarea anterioara indica 375 milioane GBP. Inundatiile cuprinse in aceasta estimare au inceput cu furtunile europene precum Ciara (Sabine) si au continuat cu rafalele severe de vant si alte fenomene meteo induse, in Marea Britanie, de furtunile Dennis si Jorge.

Se estimeaza ca, in urma inundatiilor care au afectat Marea Britanie in februarie 2020, cel putin 4.800 de proprietati au fost avariate. Cu toate acestea, sistemele de aparare impotriva inundatiilor au reusit sa tina daunele la un nivel semnificativ mai mic. In caz contrar, industria de re/asigurari din Marea Britanie ar fi inregistrat pierderi mult mai mari, mai arata sursa citata.

Inundatiile din iarna 2019 - 2020 au inceput, in Marea Britanie, in noiembrie 2019, atunci cand, in nordul Angliei, regiuni intinse au fost inundate. Au continuat apoi cu episoadele inregistrate in decembrie 2019 si in ianuarie 2020, inainte ca varful inundatiilor de iarna sa inceapa cu furtuna europeana Ciara (Sabine), eveniment de la inceputul lui februarie 2020.

"Desi pierderile provocate industriei de inundatiile din februarie 2020 nu au fost exceptionale in sine, au contribuit la celelalte pierderi experimentate in urma fenomenelor severe din iarna 2019 - 2020. Estimam ca inundatiile din noiembrie si decembrie 2019 si pierderile inregistrate in urma rafalelor de vant aduse de Ciara, Dennis si Jorge, in februarie 2020, au provocat pierderi de 410 milioane GBP pentru industria de asigurari din Marea Britanie", explica Dalida BACHMANN - Head of Client Relationships, PERILS.

"Adaugand aceasta suma la pierderile de 368 milioane GBP, dupa inundatiile din februarie 2020, nivelul total al pierderilor provocate industriei de rafalele de vant si inundatiile din iarna 2019 - 2020 este de aproximativ 778 milioane GBP. Acest nivel este in contrast puternic cu cel din aceasta iarna, 2020 - 2021, in care astfel de fenomene nu au depasit, pana in prezent, 200 de milioane EUR/eveniment", a mai notat reprezentantul PERILS AG.

Impactul agregat de 778 de milioane de lire sterline asupra industriei de profil din Marea Britanie, dupa iarna 2019 - 2020, este echivalent, in prezent, cu 1,1 miliarde USD. Cu toate acestea, pierderile nu sunt semnificative in experienta industriei, in conditiile in care Marea Britanie a experimentat pierderi mult mai mari de pe urma inundatiilor: 1,1 miliarde de lire sterline in decembrie 2015 si aproximativ 3 miliarde de lire sterline in iunie - iulie 2017.

885 accesari