![]() |
|
Powered by Media XPRIMM | |
Navigare rapida: EDITORIAL | INTERVIU | TENDINTE | PRODUS | |
![]() ![]() |
Ne va afecta criza internationala? Economia Romaniei duduie... Rata de crestere a PIB-ului Romaniei depaseste media europeana... Euro si dolarul pierd teren in fata leului...Acestea sunt cateva dintre titlurile care descriau, in ultimii ani, realitatile economice ale tarii noastre. In 2008 insa, pe fondul recesiunii economiei din SUA si a stagnarii pietelor europene, optimismul pare sa paraseasca analistii financiari si nu numai, stirile devenind din ce in ce mai pesimiste, uneori chiar alarmante...
Interviu cu Boris SCHNEIDER, Pentru noi, principalul obiectiv in 2008 il reprezinta obtinerea de profit, mai ales in contextul in care 2007 a fost un an dificil prin prisma daunelor in crestere pe care le-am inregistrat. Totodata, ne propunem ca, in 2008, sa finalizam procesul de restructurare a ASIROM si sa obtinem o majorare a subscrierilor companiei de circa 6-7%.
Inundatiile, o problema nu doar pentru Romania Desi 2007 nu a fost un an deosebit din punct de vedere al catastrofelor naturale sau al volumului pagubelor produse de acestea, statisticile confirma o tendinta de crestere a numarului de evenimente produse, in special in ceea ce priveste furtunile si inundatiile.
Vrei un loc de munca bine platit?
STIRI
INTERNE STIRI
EXTERNE |
Revista
PRIMM ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
||||||
|
EDITORIAL |
Economia Romaniei duduie... Rata de crestere a PIB-ului Romaniei depaseste media europeana... Euro si dolarul pierd teren in fata leului... Acestea sunt cateva dintre titlurile care descriau, in ultimii ani, realitatile economice ale tarii noastre. In 2008 insa, pe fondul recesiunii economiei din SUA si a stagnarii pietelor europene, optimismul pare sa paraseasca analistii financiari si nu numai, stirile devenind din ce in ce mai pesimiste, uneori chiar alarmante... Astfel, de la inceputul anului, Bursa se prabuseste, leul se devalorizeaza rapid, inflatia atinge niveluri ridicate, in timp ce piata imobiliara se afla pe marginea prapastiei... Vor afecta aceste tendinte economice piata asigurarilor din tara noastra? Raspunsul este NU... si atuurile stau tocmai in statutul de piata emergenta a asigurarilor din tara noastra... Astfel, in pofida avertizarilor Bancii Nationale a Romaniei, gradul de indatorare al romanilor este destul de redus, comparativ cu media europeana. In acelasi timp, sumele datorate de romani au valori destul de reduse. De asemenea, nici ritmul de crestere al restantelor nu este ingrijorator... Asadar, chiar in cazul devalorizarii leului, putem trage concluzia ca daunalitatea pe clasa asigurarilor de credite si garantii nu va creste cu rate mai mari decat in prezent... Consideram, de asemenea, ca acest context ofera si oportunitati de dezvoltare, cel putin in ceea ce priveste asigurarile legate de fonduri de investitii (unit-linked). Aceasta deoarece un principiu economic spune ca atunci cand Bursa scade, trebuie sa cumperi... Asadar, asiguratorii ar putea inregistra majorari ale vanzarii pe acest segment... Ne exprimam convingerea ca piata asigurarilor din tara noastra are maturitatea de a face fata cu succes crizei economice mondiale si de a inregistra in continuare o crestere sanatoasa, mai ales pe fondul competitiei intre marii asiguratori la nivel mondial... mihaela.circu@mxp.ro |
|
INTERVIU |
Boris SCHNEIDER: Grupul VIENNA Insurance detine o vasta experienta in ceea ce priveste operarea cu o strategie de tip multibrand. Suntem de parere ca exista inca destul loc pe piata romaneasca de asigurari pentru toate companiile membre ale VIG. De asemenea, competitia nu se poate fructifica decat in rezultate excelente; astfel, in conditiile in care la nivelul acestui grup exista o comunicare foarte buna, putem chiar invata de la "surorile" noastre. De exemplu, exista parti din OMNIASIG foarte bune si, totodata, acelasi lucru se poate spune si despre ASIROM, astfel incat avem ce invata unii de la altii. In final, trebuie sa castige cel mai bun. Privind dintr-o alta perspectiva, trebuie sa recunoastem ca discutam despre companii total diferite, cu abordari diferite ale pietei. Ca grup insa, analizam o serie de sinergii care se pot realiza la nivelul departamentelor de back-office, IT etc. Insa acestea sunt planuri pe termen foarte lung, ceea ce inseamna ca, pentru moment, lucrurile nu vor suferi schimbari majore. XPRIMM: Exista vreo initiativa in directia colaborarii intre companiile membre ale VIG in Romania, in sensul stabilirii unor politici si strategii comune de abordare a pietei? B. S.: Nu discutam intre noi strategii comerciale; asa cum am mentionat, concurenta este libera. Dar daca una dintre companiile grupului VIG in Romania ofera spre vanzare un produs la jumatate din pretul la care o alta companie membra a grupului ofera un produs similar - imi imaginez ca cineva, la Viena, va incepe sa puna intrebari si sa investigheze situatia. XPRIMM: Care considerati ca este principala amenintare care planeaza asupra pietei romanesti de asigurari? B. S.: Pretul nu trebuie sa mai reprezinte criteriul principal de diferentiere intre companiile de profil din Romania. Consider ca acesta este singurul lucru de care trebuie sa ne asiguram, la nivelul pietei per ansamblu. De fapt, aceasta a fost greseala stupida a anilor precedenti si chiar a anului trecut, in ceea ce priveste piata asigurarilor de raspundere civila auto, cand cel putin o companie a vandut polite RCA aproape pe gratis. Ceea ce a reusit sa realizeze aceasta companie, ca de altfel si celelalte care au adoptat aceeasi strategie, a fost o pierdere programata. In cazul in care ASIROM ar incepe sa vanda RCA la preturi de nimic, nu ar mai ramane nimeni pe piata in afara de noi, deoarece detinem cea mai puternica retea teritoriala. Cand industria de asigurari din Romania se reuneste cu prilejul unor ocazii oficiale, discutand problemele cu care se confrunta piata de profil, toata lumea este de acord ca trebuie introduse fransizele pe asigurarile CASCO si ca preturile la RCA sunt in continuare reduse. Imediat dupa aceste intalniri putem observa ca aceleasi companii care au participat se comporta pe piata diametral opus decat in sensul declaratiilor oficiale facute cu ocazia acestor intalniri. Si preturile fac orice altceva decat sa creasca, asa cum ar fi deopotriva normal si sanatos pentru piata. Mai mult, piata are, intr-adevar, o problema pe partea de daunalitate, mai ales pe segmentul auto. La nivelul ASIROM am luat mai multe masuri in acest sens, cea mai importanta fiind introducerea, incepand cu luna noiembrie a anului trecut, a unei fransize obligatorii la politele auto CASCO. Am urmarit mentinerea portofoliului de clienti traditionali ai ASIROM si evitarea acelor clienti care, in fiecare an, trec de la un asigurator la alt asigurator. Pana la urma, CASCO nu trebuie sa despagubeasca pagube de 100 euro sau mai putin... costurile fixe sunt si asa prea mari. Totusi, nutresc speranta ca nu va mai dura mult pana cand piata de asigurari din Romania se va consolida. Am toata nadejdea ca ne asteapta vremuri mai bune. Clientii vor intelege si ei ca vor primi numai servicii de cea mai buna calitate, din moment ce vor plati pentru ele. Lucrurile nu se pot schimba intr-un singur an, dar sunt sigur ca suntem pe calea cea buna. XPRIMM: Ce obiective si-a stabilit ASIROM pentru acest an si ce s-a realizat pana acum in acest sens? B. S.: Am introdus deja un sistem dualist de conducere, care se va realiza prin intermediul unui Consiliu de Supraveghere si al unui Directorat. Decizia a fost deja luata, cu ocazia Adunarii Generale a Actionarilor, desfasurata la finele lunii februarie. Toate companiile VIG au implementat acest sistem si functioneaza avand la baza o astfel de solutie. Practic, principalul avantaj este dat de faptul ca managementul companiei devine suta la suta responsabil de dezvoltare - ceea ce va face ca ASIROM sa devina mai flexibila din punctul de vedere al clientului. In plus, vom demara la inceputul lunii mai un amplu proces de rebranding, care sa marcheze apartenenta la grupul austriac VIENNA Insurance. De asemenea, intentionam sa dezvoltam pozitionarea ASIROM ca asigurator de retail. Urmarim insa si o extindere a notorietatii brandului catre segmentul intreprinderilor mici si mijlocii, care reprezinta, de altfel, si una dintre principalele noastre tinte pentru 2008. Investitiile totale vor fi substantiale, fiind inca in curs de bugetare. XPRIMM: Pe ce strategie mizeaza ASIROM in acest an, cota de piata sau profit? B. S.: Nu suntem interesati de atingerea unei cote de piata semnificativ mai mare. Ne-ar ajuta doar daca am dori sa impresionam o serie de analisti financiari, dar in nici un caz clientii nu sunt interesati de cota noastra de piata; actionarii - nici atat, ei urmaresc profitul. Pentru noi, principalul obiectiv in 2008 il reprezinta obtinerea de profit, mai ales in contextul in care 2007 a fost un an dificil prin prisma daunelor in crestere pe care le-am inregistrat. Totodata, ne propunem ca, in 2008, sa finalizam procesul de restructurare a ASIROM si sa obtinem o majorare modesta a subscrierilor companiei, similara cu cea de anul trecut, de circa 6-7%. O alta masura este realizarea de economii la nivel administrativ, in contextul in care anul trecut am consemnat o importanta crestere a costurilor cu remunerarea fortei de munca, datorita faptului ca am acordat angajatilor numeroase sporuri de vechime. Coroborat cu pierderile generate de inundatiile din toata tara, am fost evident afectati la nivelul profitabilitatii, de aici si nevoia unei majorari de capital. Investitiile in dezvoltarea companiei vor continua, fireste, caci in octombrie-noiembrie a.c. vom implementa noua solutie informatica SAP. XPRIMM: De ce era necesara majorarea de capital la care faceti referire? B. S.: Sunt de parere ca ASIROM a trecut printr-o perioada destul de dificila, de restructurare, odata cu trecerea de la vechiul sistem organizatoric la grupul VIENNA Insurance, concomitent cu pastrarea cotei de piata, care a reprezentat unul din aspectele strategiei adoptate la acel moment. Trebuia sa suportam dezvoltarea si restructurarea cu suficient capital. De asemenea, am luat aceasta masura pentru a compensa pierderile din perioada precedenta si nu pentru ca nu atingeam limita de solvabilitate. ASIROM trebuie sa fie puternica din nou. Majorarea de capital reprezinta, de asemenea, un semn atat pentru toti angajatii nostri - ca ii apreciem si ca suntem o companie rezistenta, parte a unui puternic grup international - , cat si pentru clientii nostri. XPRIMM: Ne putem astepta la o schimbare a valorilor si orientarii brand-ului ASIROM in viitor? B. S.: Suntem cel mai puternic asigurator din punct de vedere al retelei teritoriale si intentionam sa ne pastram aceasta pozitionare. Ne propunem insa sa prindem trenul dezvoltarii sectorului IMM. In plus, am obtinut deja o serie de rezultate in ceea ce priveste castigarea mai multor licitatii, deci suntem incurajati sa continuam si in aceasta directie. Ne vom implica, totodata, in sensul asigurarii investitiilor austriece in Romania. Nu vor fi interventii de la Viena, cine va oferi conditii si servicii mai bune va castiga acele conturi. Totul se intampla in spiritul acelei competitii libere de care vorbeam ceva mai devreme. alexandru.ciuncan@mxp.ro, |
Boris SCHNEIDER, Asigurari la |
|
TENDINTE |
Aceasta este una dintre concluziile raportului SIGMA asupra evolutiei cantitative si in intensitate a catastrofelor in anul 2007, realizat de catre compania de reasigurare SWISS Re. Studiul inregistreaza atat evenimentele soldate cu dezastre de proportii la nivel social, cat si pe cele care au determinat importante pierderi financiare, in scopul trasarii unui fir istoric printre catastrofele cu care s-au confruntat tarile nou-industrializate si cele in curs de dezvoltare, in ultimele decenii... Click aici pentru detalii! mihaela.circu@mxp.ro |
|
|
General Director: Sergiu
COSTACHE Executive Director: Adriana
PANCIU |
![]() |
|
Daca doriti sa
primiti GRATUIT acest Buletin Informativ de Asigurari, apasati aici Daca doriti sa nu mai primiti acest Buletin Informativ de Asigurari, apasati aici |
|
![]() |