1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Noua prognoza CNSP indica o crestere economica de 7% in 2021

Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) a revizuit in crestere la 7% estimarea privind evolutia Produsului Intern Brut (PIB) in 2021, la 1.174,9 miliarde de lei, conform prognozei de vara a institutiei.

In primavara CNSP estimase o crestere a PIB de 5%, la 1.142,9 miliarde de lei.

In ceea ce priveste anii urmatori, institutia estimeaza o crestere a PIB-ului de 4,9% in 2022, de 5,3% in 2023, de 5% in 2024 si de 4,5% in 2025.

De asemenea, Comisia prognozeaza un deficit de cont curent de 5,5% din PIB in 2021, de 5% in 2022, de 4,7% in 2023, de 4,5% in 2024 si de 4,2% in 2025.

Potrivit prognozei de vara, indicele preturilor de consum (IPC) la sfarsitul anului se va situa in 2021 la 5%, iar inflatia medie anuala este estimata anul acesta la 4,2%. Inflatia medie anuala ar urma sa scada la 3,5% in 2022, la 3% in 2023, la 2,6% in 2024 si 2,5% in 2025.

CNSP estimeaza ca media cursului de schimb lei/euro se va situa anul acesta la 4,92, la 4,98 anul viitor, la 5,03 lei pentru un euro in 2023, la 5,08 lei pentru un euro in 2024 si 5,13 lei pentru un euro in 2025.

Si castigul salarial mediu brut pentru anul 2021 a fost revizuit la 5.520 lei/luna, o ajustare in sus de 1,9 puncte procentuale fata de estimarea din prognoza de primavara (5.422 lei/luna), ca urmare a impactului pozitiv al cresterii economice care va determina majorarea acestuia cu 6,9% fata de anul 2020. CNSP mentioneaza ca datele privind forta de munca sunt inca estimate pentru anul 2020, fiind asteptate in luna august noile valori publicate de INS.