1asig.ro
1asig.ro
Nicu MARCU: ASF se va reforma. ...

Nicu MARCU: ASF se va reforma. Vrem sa fim mai agresivi in ceea ce priveste educatia financiara

5 min. / 1.540 cuvinte
Autoritatea de Supraveghere Financiara urmeaza sa se reformeze si va pune accent pe drepturile consumatorilor, dar si pe educatia financiara a populatiei, conform declaratiilor facute de Nicu MARCU, Presedintele ASF.

PROMO


Referitor la posibile "miscari de trupe" in cadrul ASF, Nicu MARCU a declarat: " Eu vreau ca aceasta autoritate sa fie transpatrenta si deschisa total catre consumatori si investitori. Nu mai doresc birocratie in aceasta institutie. Nu sunt un promotor al concedierii oamenilor. Fiecare om are sansa lui sa munceasca; daca nu munceste, daca nu performeaza la locul de munca atunci lucrurile vor sta altfel. Autoritatea de Supraveghere Financiara se afla intr-un proces amplu de reorganizare".

"Conducerea colectiva a Autoritatii a imputernicit un grup de lucru format din angajati ai ei care sa faca o analiza in ceeea ce priveste atat resursa umana, cat si resursa materiala si investitionala a ASF, pe care trebuie sa o prezinte conducerii. In functie de aceasta analiza vor fi luare masurile necesare. Ideea este ca Autoritatea trebuie sa fie in pas cu vremurile. Noi nu putem sa fim blocati in timp pentru ca asa ne-am obisnuit si asa functionam. Sunt oameni profesionisti, dar ei trebuie sa se adapteze la vremuri si la necesitati, la nevoile pietei. Daca nu ne adaptam la nevoile pietei, Autoritatea pierde", a precizat Nicu MARCU, in cadrul conferintei de lansare a Raportului privind stabilitatea pietelor financiare nebancare - semestrul II 2020, eveniment transmis live pe pagina de Facebook a ASF.

"Autoritatea de Supraveghere Financiara se va reforma; veti vedea intr-un timp extrem de scurt rezultatul acestor reforme si sper eu ca reformele sa fie atat in beneficiul salariatilor, cat si in beneficiul pietei", a adaugat el.

Referitor la piata asigurarilor, Nicu MARCU a atras atentia asupra faptului ca "imaginea Autoritatii a avut de suferit de-a lungul timpului din cauza unor probleme din zona pietei de asigurari si aici ma refer la RCA. Rolul nostru este sa ajutam la respectarea drepturilor consumatorilor. Atunci cand platesti o polita RCA te astepti ca la un moment dat sa ti se intoarca serviciul daca, prin absurd, ai un impas. De multe ori oamenii au simtit ca au fost grevati de acest drept. Spun lucrul asta pentru ca s-a vazut in activitatea ASF prin petitiile primite. In acest sens vreau sa va spun ca nimeni nu este mai presus de lege. Stim foarte bine ca piata de asigurari RCA este o piata destul de concentrata si doua companii detin o pondere excesiv de mare".

"Vreau sa asigur cetatenii ca lucrurile pe aceasta zona a RCA-ului se vor lamuri cat de curand, in sensul ca vom reduce la maxim aceste neclaritati pe mai multe chei: prin supraveghere si control, dar si prin legislatie. Lucram pe toate planurile", a adaugat acesta.

Nicu MARCU a vorbit si despre importanta si necesitatea educatiei financiare. "Programul viitor pe care ASF il are va fi sub imperiul educatiei financiare. Totul pleaca de la aceasta educatie financiara, care trebuie sa porneasca de jos. Trebuie sa pornim pe diverse paliere, atat pe paturi sociale diferite, cat si pe zone de educatie diferita - de la clasele primare, la liceu, la universitati".

"Vreau sa fim mai agresivi in ceea ce priveste educatia financiara", a subliniat el, precizand ca doreste a fi pusa o baza foarte importanta, astfel incat copiii care ajung la maturitate sa stie sa utilizeze produsele financiare.

ASF a publicat miercuri Raportul privind stabilitatea pietelor financiare nebancare - semestrul II 2020. Conform documentului, pietele financiare nebancare din Romania au aratat o buna rezilienta in fata socurilor care au lovit economiile europene in acest an, ca efect al materializarii unui nou risc reprezentat de aparitia pandemiei COVID-19.

CITITI PE ACEEASI TEMA:
Valentin IONESCU, ASF: Piata asigurarilor a crescut cu 4,8% in primele 9 luni din 2020

1.434 accesari