Disponibilitatea companiilor de a adopta modele de tip "as-a-service"1 (XaaS) a crescut dramatic de la debutul pandemiei COVID-19, cu precadere in sectorul tehnologic, dar luand avant si in alte sectoare. In timp ce, in prezent, doar 9% dintre companiile intervievate au finalizat transformarile XaaS, majoritatea (85%) se afla in stadiul de progres - fie ca piloteaza, fie ca opereaza la scara larga. Acest lucru este conform raportului EY, As-a-Service Business Operations & Transformation: When customers change the way they buy, should not you change the way you sell?", care a intervievat 1.200 de organizatii pentru a evalua tendintele de adoptare a XaaS in toate industriile, actualizand cercetarea EY realizata in 2019.
Cristian CARSTOIU, Chief Innovation Officer, EY Romania: "Digitalizarea fortata de COVID-19 a determinat consumatorii nu doar sa migreze catre modelul online, dar si sa isi regandeasca prioritatile si modul de interactiune cu serviciile publice si private. Vedem inclusiv in Romania o accelerare a mentalitatii consumatorilor catre modele de business care imbina necesitatea cu sustenabilitatea, altele care nu vand doar un produs, ci un ecosistem de servicii si produse integrate sau modele care si-au schimbat modul de abordare a clientilor fiind gata sa investeasca alaturi de ei pentru un succes comun. Ceea ce inainte era doar tranzactional va migra catre un schimb continuu de informatie, in care ambele parti vor primi si da informatii pentru a se putea imbunatati si oferi servicii mai performante si mai precise clientilor sau furnizorilor. Avand in vedere deficitul major al pietei de munca din Romania in zona de vanzare si marketing, sfatuim firmele din Romania sa isi regandeasca fluxul interactiunii cu clientii pentru imbunatatirea experientei online si offline si intelegerea nevoilor lor, cat si a furnizorilor pentru a investi rapid si adapta organizatia catre modelul de business optim."
Mai mult de jumatate (54%) dintre companiile respondente sunt pregatite sa adopte XaaS in prezent, in timp ce numarul companiilor care nu sunt inca pregatite a scazut puternic - de la 13% in 2019 la doar 2%. Acest lucru este sustinut de un optimism coplesitor in ceea ce priveste impactul financiar al XaaS: 67% dintre respondenti spun ca, in urmatorii trei ani, cresterea va genera 100 de milioane de dolari, iar 21% se asteapta sa genereze mai mult de 1 miliard de dolari. Mai mult, 66% considera ca evaluarea lor va creste cu 50%, daca vor trece la XaaS. In general, se asteapta ca proportia companiilor care genereaza peste 80% din venituri din XaaS sa creasca, de la 3% in prezent la 19% in trei pana la cinci ani.
Schimbarea seismica catre XaaS este condusa de trei sectoare tehnologice: furnizorii de software, furnizorii de platforme si serviciile digitale. In aceste sectoare de baza, 16% dintre respondenti spun ca sunt "extrem de pregatiti" pentru trecerea la XaaS, in timp ce acest procent scade la 5% pentru celelalte sectoare. Dincolo de intreprinderile tehnologice mai traditionale, exista o serie de sectoare care sunt pregatite sa defineasca un al doilea val de migrare XaaS: printre acestea, stiintele vietii/ingrijirea sanatatii (pozitia a treia) si producatorii de automobile (pozitia a patra) se numara printre primele cinci sectoare in care companiile si-au finalizat transformarea XaaS.
Migrarea catre modelele de consum si tarifarea rezultatelor
Avand in vedere ca piata se maturizeaza intr-un ritm atat de rapid, intreprinderile migreaza din ce in ce mai mult de la abonamentele de baza la modele bazate pe consum si la preturi bazate pe rezultate. In timp ce 60% din toate organizatiile intervievate folosesc in prezent modele de abonament pentru a factura ofertele XaaS, 52% intentioneaza sa treaca la modele de consum in urmatorii trei pana la cinci ani - determinate in mare parte de atractivitatea unui flux de venituri mai previzibil.
Aceasta evolutie a dus la o schimbare a prioritatilor pentru companiile din toate industriile. In 2019, principalele provocari pentru transformarea XaaS au fost comunicarea propunerii de valoare si definirea solutiilor. Astazi, cele mai mari obstacole se refera la construirea unor strategii integrate de produs si la lansarea pe piata a ofertelor XaaS - inclusiv definirea traseului catre piata, formarea si stimularea echipelor de vanzari si comercializarea ofertelor XaaS catre diferite segmente.
Anticiparea schimbarilor de comportament ale consumatorilor
Pe masura ce companiile trec de la preturile traditionale de abonament la modele bazate pe utilizare (69% dintre respondenti), acestea cauta sa se alinieze mai bine la comportamentele moderne de cumparare si la valoarea oferita de produsele lor.
Pentru a reusi sa opereze cu succes modelele XaaS, sondajul constata ca abilitatea de a intra pe piata (46%), facturarea si platile (44%) si finantele si contabilitatea (42%) sunt primele trei procese care necesita o transformare semnificativa sau mare. Alte masuri luate pentru a se pregati pentru XaaS includ infiintarea unor roluri dedicate succesului clientilor (customer success functions) pentru a stimula adoptarea si extinderea modelelor XaaS (intreprinse de 86% dintre organizatiile intervievate), in timp ce 35% au infiintat o noua entitate juridica sau structuri fiscale pentru a-si sustine programele de transformare.
EY30 pentru Romania
Pentru a marca aniversarea a 30 de ani de activitate continua in Romania, s-a lansat programul EY: 30 pentru Romania, care se va derula pe tot parcursul anului 2022. Vor fi aduse in atentia publica proiecte, personalitati si momente care au marcat progresul Romaniei in 30 de ani, se vor derula initiative colaborative de implicare comunitara impreuna cu parteneri si colaboratori EY.
Despre EY Romania
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 365.399 de angajati in peste 700 de birouri in 150 de tari si venituri de aproximativ 45,4 miliarde de USD in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2022.
Prezenta in Romania din anul 1992, EY este liderul de pe piata serviciilor profesionale. Cei peste 900 de angajati din Romania si Republica Moldova furnizeaza servicii integrate de audit, asistenta fiscala, juridica, strategie si tranzactii, consultanta catre companii multinationale si locale.