1asig.ro
1asig.ro

Misu NEGRITOIU, revocat din functia de Presedinte ASF

5 min. / 1.540 cuvinte
Plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor a votat, joi, revocarea lui Misu NEGRITOIU din functia de Presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Votul din Parlament a fost unanim.

Astfel, Misu NEGRITOIU a fost revocat cu 238 voturi "pentru" si niciun vot "impotriva".

Misu NEGRITOIU se astepta sa fie demis, dupa ce a fost salvat de mai multe ori in ultima jumatate de an.

El a declarat, saptamana aceasta, ca nu intelege si nu i s-au adus la cunostinta motivele revocarii sale. "Nu am avut nicio discutie cu nicio comisie ca sa inteleg ce mi se reproseaza si de ce sunt revocat. Orice hotarare se va lua este ilegala si contestabila", a precizat, miercuri, Misu NEGRITOIU.

"Sunt fericit ca am ajuns pana aici. Chiar cred ca nu mai este nevoie sa mai stau. Consider ca mi-am indeplinit misiunea", a mai spus acesta.

Inca din ultimele luni ale anului 2016, in spatiul public au existat critici puternice la adresa mandatului lui Misu NEGRITOIU, legate de presupuse disfunctionalitati pe piata RCA, dar si privind falimentul companiilor de asigurari ASTRA si CARPATICA.

In octombrie, parlamentarii din Comisia pentru Politica Economica a Camerei Deputatilor i-au solicitat demisia lui Misu NEGRITOIU, insa acest lucru nu s-a intamplat. Astfel, Comisiile reunite de Buget Finante si Banci si cea pentru Politica Economica si Privatizare din Parlamentul Romaniei au votat, pe 31 octombrie, revocarea lui Misu NEGRITOIU din functia de Presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara.

In raportul comun al Comisiilor pentru buget si economice ale celor doua Camere ale Parlamentului se precizeaza ca "membrii comisiilor au constatat ca reputatia domnului NEGRITOIU Misu, Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara este iremediabil afectata de imaginea nefavorabila creata in piata de asigurari".

Cine este Misu NEGRITOIU?

Misu NEGRITOIU a preluat functia de Presedinte al ASF pe 1 aprilie 2014. Cititi aici primele declaratii ale lui in calitate de Presedinte ASF.

Anterior, el a ocupat functia de Presedinte neexecutiv al ING Bank Romania, pozitie in care a fost numit in septembrie 2012. Cariera in cadrul diviziei bancare din Romania a grupului olandez si-a inceput-o in 1997, ajungand ca, in intervalul 2006-2012, sa detina functia de Director General.

In perioada 1993 - 1996 a fost Consilier pe probleme economico-sociale si de reforma al Presedintelui Romaniei, iar in 1996 a obtinut un mandat de 4 ani ca Deputat de Dolj in Parlamentul Romaniei, demisionand dupa numai un an.

In paralel, Misu NEGRITOIU a activat si ca profesor universitar asociat al Facultatii de Relatii Economice Internationale din cadrul ASE Bucuresti timp de peste 10 ani.

Studii:

- 1973 - Facultatea de Comert Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice;
- 1980 - Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti;
- 1995 - Doctor in stiinte economice la ASE Bucuresti.

7.720 accesari