1asig.ro
1asig.ro
METROPOLITAN Life aloca 1 milion ...

METROPOLITAN Life aloca 1 milion de lei pentru sprijinirea eforturilor de combatere a coronavirusului

5 min. / 1.540 cuvinte
Compania de asigurari de viata si pensii private METROPOLITAN Life se alatura campaniei "Doneaza pentru linia intai" si aloca 1 milion de lei pentru a veni in sprijinul medicilor, cadrelor militare si politistilor care lupta in prima linie impotriva epidemiei de coronavirus (COVID-19), in Romania.

PROMO


Platforma "Doneaza pentru linia intai", o initiativa Banca Transilvania, Mobexpert, BitDifender si eMAG, la care METROPOLITAN Life se alatura ca partener, reprezinta una dintre cele mai ample linii de donatii din Romania. Pana in prezent, donatiile cumuleaza aproape 7 milioane lei, cu implicarea a peste 1.100 de companii si a peste 20.000 de persoane fizice.

Necesarul de produse este centralizat saptamanal de catre Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU) in colaborare cu Ministerul Sanatatii si are in vedere necesitatile de baza pentru cei expusi direct riscului de infectare. Astfel, 350.000 de masti N95 (FFP2) cu grad ridicat de protectie au fost donate medicilor din spitale. De asemenea, peste 5 milioane de masti de protectie cu trei pliuri au fost distribuite catre medici de familie, politisti, jandarmi si militari prin intermediul Departamentului pentru Situatii de Urgenta.

"In special acum, protectia ramane elementul definitoriul al ADN-ului nostru. Grija fata de oameni si dorinta de a-i proteja sunt esentiale pentru intreaga activitate METROPOLITAN Life, iar in fata provocarii create de pandemia coronavirus asupra comunitatii, este datoria noastra sa fim alaturi de cei care au nevoie. Impreuna cu partenerii de incredere de la eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert si BitDefender, ne dorim sa oferim sprijin eroilor din linia intai care depun eforturi imense pentru noi toti. Desi izolati, suntem mai uniti ca niciodata in lupta noastra pentru viata.", a declarat Carmina DRAGOMIR, CEO METROPOLITAN Life.

In continuare, este nevoie de donatii pentru a-i proteja pe cei din linia intai care sunt zilnic expusi riscului de contractare a coronavirusului COVID-19. Donatiile se pot face online sau prin transfer bancar, pe www.emag.ro/doneaza. Totodata, informatii despre sumele donate, produsele si pretul lor, precum si despre beneficiarii catre care au fost distribuite, sunt centralizate in timp real si facute publice direct pe platforma.

In contextul COVID-19, prioritatea METROPOLITAN Life ramane protejarea sigurantei si sanatatii comunitatilor in care isi desfasora activitatea. De asemenea, compania are un plan robust de continuitate a business-ului pentru a asigura intreaga gama de servicii, in linie cu nevoile specifice ale clientilor.

METROPOLITAN Life, parte a MetLife, Inc., are peste 21 ani de activitate pe piata de asigurari de viata din Romania. Astfel, 2,5 milioane de clienti beneficiaza de asigurari de viata si pensii private obligatorii oferite de companie la nivel local.

Volumul total al primelor brute subscrise de METROPOLITAN Life in 2019 a fost de 363,13 milioane de lei, mai mare cu 19% fata de 2018, cand valoarea primelor brute subscrise s-a ridicat la aproape 305,52 milioane de lei.

4.259 accesari
Sondaj

Care este riscul de care te temi cel mai mult pentru locuinta ta?

- Cutremur
- Inundatii
- Alunecari de teren
- Incendii
- Furtuna
- Furt
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO