1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

LIVE: A 12-a Conferinta Internationala Insurance Europe

Cea de-a 12-a editie a Conferintei Insurance Europe, organizata sub titlul "CLOSING THE GAP: Protection for all" are loc astazi la Praga, la Palatul Zofin. Ca in fiecare an, XPRIMM este partener media al conferintei.

Deficitul de protectie are un impact major asupra societatii. In cadrul unei zile intregi de prezentari si dezbateri, partcipantii, reprezentatii industriei de asigurari, vor examina unde si de ce exista deficit, vor analiza expunerea la catastrofe naturale, riscurile cibernetice, economisirea inadecvata pentru pensii si multe altele.

Factori de decizie politica de cel mai inalt nivel, reprezentanti ai consumatorilor si specialisti din industria asigurarilor vor explora ce actiuni si solutii ar putea consolida rezilienta si asigura o mai mare protectie pentru toti.

Iata cateva dintre principalele declaratii:

Martin DIVIS, Presedinte, Asociatia Ceha de Asigurari (CAP); Presedinte si Director General, Kooperativa Pojistovna, VIG, Republica Ceha

"Ne confruntam cu mari provocari. Economia Europei este pusa la incercare. Ne confruntam cu o amenintare fara precedent la adresa modului nostru de viata iar razboiul din Ucraina este un test pentru capacitatea noastra de a face fata dificultatilor. Vorbim astazi despre riscuri si despre eliminarea decalajelor in ceea ce priveste asigurarile. Pentru a oferi protectie prin asigurare unei parti mai mari a societatii. Dificultati precum inflatia sau cresterea preturilor la energie vor fi importante atat pentru noi, cat si pentru clientii nostri. Dar asiguratorii sunt aici exact pentru astfel de momente si asiguratorii trebuie sa joace un rol mai mare in protejarea oamenilor si mai ales a celor mai putin favorizati. Noi nu suntem aici doar pentru a plati despagubiri. Visul meu este ca clientii nostri sa poata spune ca asiguratorii lor s-au dovedit a fi un ajutor de incredere pentru ei in multe alte privinte."

Andreas BRANDSTETTER, Presedinte, Insurance Europe; Presedinte si CEO, UNIQA Insurance Group, Austria

"In timpul pandemiei Covid, industria noastra a dovedit ca poate fi empatica. Din pacate, Covid nu a fost ultima provocare. Razboiul din Ucraina, rezistenta poporului ucrainean, precum si valul de solidaritate, au fost inspiratoare. Sunt recunoscator ca asiguratorii au dovedit inca o data ca sunt implicati in societate si generosi. Dar, pe langa aceasta situatie speciala, exista provocari precum evolutia demografica, schimbarile climatice sau evolutia riscurilor cibernetice, provocari care vin din trecut si care vor fi aici pentru mult timp. Trebuie sa le facem fata. Industria asigurarilor este dispusa sa isi imparta eforturile cu toti care ar putea contribui la reducerea deficitului de protectie."

"As mentiona doar primele trei provocari:

- Oamenii pur si simplu nu economisesc suficienti bani pentru pensii. Un sondaj pe care l-am realizat recent arata ca aproximativ 40% din persoane nu economisesc deloc. Aceasta este o sarcina uriasa pentru factorii de decizie politica. Ritmul reformelor pensiilor in natiunile europene a crescut in ultima vreme, au aparut si au fost testate unele solutii. Cu toate acestea, mai sunt inca multe de facut.

- Amploarea deficitului de protectie in termeni NatCat este uriasa - la nivel global aproximativ 270 de miliarde de dolari. Atat clientii nostri de retail, cat si cei corporativi sunt foarte vulnerabili la riscurile NatCat. Schimbarile climatice sporesc presiunea asupra tuturor partilor interesate pentru a gasi o solutie. Asadar, avem mare nevoie de solutii pentru a creste rezilienta.

- Riscurile cibernetice - o problema complexa, in parte din cauza lipsei de date. In ceea ce priveste partea pozitiva, as spune ca gradul de constientizare este in crestere. Cu toate acestea, asigurarea unei acoperiri pentru riscurile cibernetice este dificila. Nu exista o limita geografica pentru riscurile cibernetice, ceea ce le face diferite fata de majoritatea celorlalte riscuri majore. Legislatia europeana trebuie sa evolueze astfel incat sa le permita asiguratorilor sa obtina datele agregate de care au nevoie pentru a subscrie riscurile cibernetice. De asemenea, oamenii trebuie sa primeasca mai multe informatii relevante, astfel incat sa isi inteleaga expunerea la riscurile cibernetice si sa incerce sa se protejeze."

Ekhosuehi IYAHEN, Secretar general, Forumul pentru Dezvoltarea Asigurarilor (FDI)

"Comunitatea de asigurari trebuie sa fie mai activa in explicarea modului in care poate contribui la protejarea oamenilor si a comunitatilor, la eliminarea decalajelor de protectie. Asigurarile pot fi mult mai mult decat o simpla protectie financiara - ele pot fi un factor de evolutie si dezvoltare. In cadrul comunitatii de asigurari se efectueaza numeroase cercetari care ar putea ajuta lumea sa accelereze eforturile de reducere a decalajelor."

PANEL Setting the scene: What and where are the gaps?

O evaluare de ansamblu: cat de mare este deficitul de asigurare si ce domenii afecteaza

Moderator: Sandro PANIZZA, Vicepresedinte, Insurance Europe; Director de Asigurari si Investitii al grupului Assicurazioni Generali, Italia.

- Jerome Jean HAEGELI, Economist-Sef, Swiss Re Institute , Elvetia - "De-a lungul ultimului deceniu, Europa s-a confruntat cu mai multe crize - crize financiare, pandemia, iar acum razboiul din Ucraina si impactul acestuia asupra economiei globale. Asadar, eliminarea deficitului de protectie este poate mai importanta ca niciodata... Lumea Ne confruntam cu o schimbare profunda a lumii - nu vom mai vedea niciodata lumea pe care o cunosteam. Cresterea rezilientei in fata acestor schimbari inseamna, de asemenea, eliminarea deficitului de protectie. Asigurarile au capacitatea, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere al capacitatii de modelare, de a contribui la reducerea deficitului de protectie in NatCat."

- Alan SHEPPARD, consilier tehnic principal, Autoritatea de Reglementare Prudentiala, UK - "Am putea asista la o crestere a riscului sistemic din diferite surse. De asemenea, o incertitudine de lunga durata.

Vera JOUROVA, Vicepresedinte al Comisiei Europene pentru valori si transparenta

- Trebuie sa intelegem cu totii ca nu vom vedea predictibilitate si stabilitate pentru o perioada lunga de timp.

- Este evident ca sanctiunile impotriva Rusiei afecteaza, de asemenea, activitatea de reasigurare, dar acestea nu pot fi evitate.

- CE va utiliza toate instrumentele sale pentru a se asigura ca statul de drept este pastrat in toate tarile.

- Din punctul nostru de vedere, este nevoie de mai multa claritate in contractele de asigurare, in special in ceea ce priveste excluderile. Conditiile de asigurare trebuie sa fie echitabile pentru clienti.

- Furtunile si incendiile din Europa in 2021 au aratat cat de puternic este impactul schimbarilor climatice, dar si cat de multe proprietati nu sunt asigurate, lasand oamenii neprotejati in fata evenimentelor NatCat

Panel: De ce nu se cumpara asigurari? Barierele in calea achizitionarii de asigurari

Moderator: Michaela KOLLER, Director general, Insurance Europe

Iona BAIN, jurnalist financiar si prezentator, UK

- Tinerii cred ca sunt invincibili si ca vor trai probabil la nesfarsit. Problema pentru industria asigurarilor este ca nu ii poate forta pe tineri sa isi schimbe mentalitatea. Doar viata ii va invata contrariul.

Dean CAMERON, Presedinte, Asociatia Nationala a Comisarilor de Asigurari (NAIC), SUA; Director, Departamentul de Asigurari din Idaho, SUA

Claudia DONZELMANN, Sef global, Departamentul de Reglementare si Public Affairs, Allianz Group, Germania

Petra HIELKEMA, Presedinte, Autoritatea Europeana pentru Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA)

- Nu putem oferi un singur raspuns si o singura solutie pentru intreaga piata a UE. Depinde de evolutia pietei, de gradul de acoperire. Asadar, de ce oamenii nu cumpara asigurari. Este important modul in care oferiti asigurarea, astfel incat oamenii sa inteleaga ce primesc cu adevarat prin cumpararea acesteia. Exista un decalaj in ceea ce priveste asteptarile, precum si unele probleme de nperceptie legate de accesibilitatea produselor de asigurare. Atitudinea fata de asigurari este, de asemenea, o problema culturala, astfel incat transferul de informatii despre experientele relevante cu asigurarile ar putea fi foarte util.

Michaela KOLLER, Director General, Insurance Europe - la un moment dat, cu cativa ani in urma, eram convinsi ca am inceput sa reducem deficitul de protectie, dar in ultima vreme nu mai putem gandi astfel. Exista o mare ingrijorare, atat in ceea ce priveste dimensiunile deficitului, cat si in ceea ce privestr relevanta protectiei prin asigurare