1asig.ro
1asig.ro
Gothaer functioneaza si online, ...

Gothaer functioneaza si online, compania fiind complet operationala

5 min. / 1.540 cuvinte
In aceste momente in care, pe fondul raspandirii noului coronavirus (SARS-CoV-2), umanitatea trece printr-o situatie extrem de dificila, este important sa fim constienti de fiecare serviciu care functioneaza in continuare normal si pe care ne putem baza. De aceea, Gothaer Asigurari Reasigurari doreste ca, in acest context, clientii si partenerii sai sa stie ca Gothaer sustine masurile luate de autoritati pentru siguranta tuturor, furnizarea serviciilor de asigurare nefiind afectata, iar operatiunile se desfasoara fara probleme in toate domeniile de activitate.

PROMO


"Consideram ca este remarcabil faptul ca noi, cei de la Gothaer, am reusit sa trecem, intr-un interval de timp atat de scurt, de la munca de birou, la munca de acasa. Trebuie sa multumim echipei noastre pentru acest lucru. Este o alta dovada ca, fie si in perioadele dificile, Gothaer ramane aceeasi companie flexibila si adaptabila, asa cum a afirmat si le-a aratat intotdeauna partenerilor sai publici si comerciali", declara Leslie J. BREER, CEO, Gothaer Asigurari Reasigurari.

Faptul ca Gothaer a fost intotdeauna o companie care a investit in tehnologie reprezinta, in aceste momente, un mare avantaj. Accesibilitatea online era deja disponibila pentru aproape fiecare pas al procesului pe care il presupune relatia cu clientii si partenerii. De asemenea, acestea sunt detalii importante, care, in acest moment, fac cu adevarat diferenta si asigura continuitatea activitatii in toate aspectele.

Este important de mentionat si faptul ca "abordarea online" include si avizarea dosarului de dauna, care poate fi transmisa complet online (via www.gothaer.ro), prin e-mail sau prin telefon, contactand un reprezentant de daune al Gothaer - acesta fiind deja un serviciu oferit de companie clientilor sai. Desigur, dupa notificarea daunei, fiecare etapa a procesului de gestionare a acesteia este realizata de la distanta, cu indrumarea echipei de suport a Gothaer. Cu siguranta, in cazul in care situatia o impune, clientii pot beneficia, in acest proces, si de implicarea unui inspector de daune specializat.

Activitatea din sediile companiei se desfasoara exclusiv online, pana in momentul in care autoritatile vor considera ca reluarea acesteia prin prezenta fizica a personalului la birou este sigura. Astfel, toti angajatii Gothaer lucreaza de la distanta, in siguranta propriilor locuinte, asigurand aceeasi calitate a serviciilor cu care atat clientii, cat si partenerii nostri sunt obisnuiti.

In aceste momente, doar sediul central Gothaer este deschis si functioneaza in baza unui program de lucru redus (respectiv, Luni - Vineri, 9:00 - 14:30).

Mai multe detalii si informatii despre felul in care se poate interactiona zilele acestea cu Gothaer, respectiv de la distanta, se pot accesa aici.

Ramaneti in siguranta!

800 accesari