1asig.ro
1asig.ro
GROUPAMA Asigurari sprijina ...

GROUPAMA Asigurari sprijina reabilitarea si transformarea primul cinematograf de arta din Timisoara

5 min. / 1.540 cuvinte
GROUPAMA Asigurari a donat Primariei Timisoara proiectul tehnic si Autorizatia de Construire necesare reabilitarii Cinematografului Studio si transformarii sale in primul cinematograf de arta din Timisoara.

PROMO


Proiectul este rezultatul colaborarii dintre: Primaria Municipiului Timisoara (proprietarul cinematografului), GROUPAMA Asigurari (finantatorul proiectului de arhitectura), Institutul Francez din Romania si Asociatiile Pelicula Culturala, Marele Ecran, Documentor si Asociatia Romana a Filmului Independent (Timishort). Impreuna, au contribuit la realizarea temei de arhitectura, a proiectului tehnic si urmeaza sa se implice in managementul programului cultural al cinematografului.

Donatia, in valoare de aproximativ 150.000 de euro, acopera studiile de arhitectura si documentatia necesare pentru demararea lucrarilor de constructie si reprezinta inca o dovada a angajamentului GROUPAMA Asigurari pentru sustinerea cinematografiei din Romania.

"Cinema Studio a fost, fara indoiala, un reper important in viata culturala a Timisoarei, pana sa ajunga la un nivel de degradare avansat. De aceea, sa fim implicati in procesul sau de transformare intr-un spatiu complex, modern si gandit pentru consumatorul contemporan de arta ne face cinste. Cinematografia este o directie importanta in politica de responsabilitate sociala a GROUPAMA Asigurari, iar, din experienta noastra, stim ca romanii vor si merita sa aiba mai multe oportunitati, atat in ceea ce priveste produsele culturale la care au acces, cat si in termeni de spatii disponibile. In acest context, alegerea de a ne implica in renovarea Cinema Studio a fost fireasca pentru noi. Ne-am implicat de la bun inceput cu drag in proiectul de renovare, alaturi de partenerii nostri, iar acum asteptam cu nerabdare faza de constructie. Avem incredere ca Primaria Municipiului Timisoara va incepe cat de curand lucrarile de renovare", a declarat Francois COSTE, Director General, GROUPAMA Asigurari.

Studiile tehnice de specialitate si documentatia pentru inceperea lucrarilor de constructie a Cinematografului Studio au fost donate de GROUPAMA Asigurari catre Primaria Municipiului Timisoara, conform unui angajament asumat anterior. Proiectul arhitectural, realizat de Atelier 21, a fost gandit astfel incat cinematograful sa devina un spatiu "viu", care sa incurajeze dezvoltarea industriei cinematografice la nivel local si national si care sa reprezinte un nucleu pentru comunitatea de iubitori si creatori de film.

"Promovarea cinematografiei europene este una dintre prioritatile Institutului Francez din Romania, mai ales prin strategia sa de sustinere a industriilor culturale si creative si a sprijinului pe care il acorda festivalurilor si cinematografiei romanesti care structureaza programul salii Elvire Popesco la Bucuresti si programul "Elvire Popesco hors les murs" in intreaga tara. Iata de ce Institutul Francez din Romania reitereaza intregul sau sprijin proiectului de renovare a cinematografului Studio la Timisoara in cooperare cu municipalitatea, cu compania GROUPAMA Asigurari si asociatiile locale. Obiectivul este de a promova diversitatea culturala in perspectiva capitalei europene a culturii." a declarat Helene ROOS, directoare a Institutului Francez din Romania.

Primaria Timisoara va lansa in luna august apelul pentru achizitia constructorului, urmand ca in toamna acestui an sa demareze renovarea efectiva a cladirii.

"Lasat de izbeliste aproape 30 de ani, reprezentand o parte din traditia, cultura si istoria orasului nostru, Cinema Studio va deveni primul cinematograf de arta din Timisoara. Donatia facuta de partenerii nostri in acest proiect, in valoare de aproximativ 150.000 de euro, acopera studiile de arhitectura si documentatia necesara pentru demararea lucrarilor de constructie. Municipiul Timisoara si-a asumat finantarea renovarii acestuia, in valoare de aproape 18 milioane de lei (17.784.639,40 lei). Vom lansa in luna august licitatia pentru constructie, urmand ca in toamna acestui an sa demareze renovarea efectiva a cladirii. Am colaborat cu specialistii timisoreni in domeniu, cu cei mai mari cineasti pe care ii avem si am convingerea ca vom avea o cinemateca functionala, frumoasa, atractiva, si evident nu va fi ceva ce isi propune sa faca concurenta cinematografelor comerciale", Nicolae ROBU - Primarul Municipiului Timisoara.

Cinematograful Studio va functiona sub forma unui spatiu cultural de tip art house, integrat in reteaua de sali Europa Cinemas, avand ca domeniu principal de activitate cinematografia si proiectiile de filme europene independente, de arta sau de autor. Totodata, noua locatie va deservi si domenii conexe industriei cinematografice, printre care: productia de film (fictiune, documentar, animatie), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educatie cinematografica pentru copii si tineri.

"Ne bucuram ca proiectul s-a finalizat cu bine, fara a face rabat de la calitatea lui. Vom fi alaturi de Primarie in faza de constructie si ne punem speranta ca aceasta va face tot posibilul sa termine cat mai repede si fidel renovarea cinematografului, acest obiectiv esential pentru oras. Etapa viitoare este planificarea modului de organizare a programului cultural-artistic al cinematografului, care va face obiectul unui parteneriat intre primarie si partenerii implicati in proiect, asa cum s-a convenit de la inceputul acestei colaborari", au declarat asociatiile partenere in proiect.

Viitorul cinematograf va dispune de 2 sali de proiectie: una de 190 locuri si una de 64 locuri, aceasta din urma fiind conceputa ca un spatiu multifunctional.

Sala mare va fi dotata cu proiector DCP (Digital Cinema Package), sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiectie profesional, sistem de traducere simultana, sistem de iluminat scena, echipamente pentru transmisiuni live-streaming. Sala mica va dispune de proiector performant pentru cinema, sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiectie pentru cinema, un sistem de scaune retractabile, care sa permita utilizarea spatiului si pentru activitati conexe proiectiilor de cinema (ateliere, dezbateri, studio foto, casting) dotat de asemenea cu reflectoare de studio, cu ansamblu Chroma Key verde si echipament pentru live streaming.

La parterul cinematografului vor exista un lobby si o receptie moderna care va include un cineshop, o cafenea si doua studiouri pentru montaj sunet si video.

Podul amenajat se va transforma intr-o sala multifunctionala, care se va utiliza in regim "HUB educational", cuprinzand: spatii de lucru pentru asociatiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spatiu pentru transmisiuni radio, spatiu de expozitii, o sala de sedinte.

Pe terasa cladirii va functiona un cafe-cinema, pentru maxim 80 de persoane, unde se vor organiza proiectii de film in aer liber, precum si evenimente cultural-artistice de mica amploare (lansari de carte, mini-concerte, stand-up comedy etc.).

Lucrarile de finisaje exterioare propuse prin prezentul proiect se vor realiza in spiritul cladirii si al vecinatatilor sale, pentru a-i pune in valoare potentialul, personalitatea si identitatea. Astfel, fatada principala, dinspre str. Nicolaus Lenau, se va reabilita, lucrarile urmarind refacerea detaliilor de arhitectura si a decoratiei specifice imaginii initiale a cladirii.

354 accesari