Sediul "The Human Safety Net" va fi intr-una dintre cele mai iconice cladiri detinute de GENERALI - Procuratie Vecchie din Piazza San Marco din Venetia. Primul pas realizat in acest sens de GENERALI este reprezentat de dezvoltarea unui proces unic de restaurare a Procuratie Vecchie, care va integra si alte parti ale pietei si Gradinile Regale.
"Frumusetea Venetiei este o sursa de inspiratie pentru intreaga lume, iar grupul GENERALI este foarte mandru sa imbogateasca patrimoniul orasului prin restaurarea zonei Piazza San Marco. Prin deschiderea in premiera a Procuratie Vecchie pentru publicul larg, dupa aproximativ cinci secole, cream spatii noi si vibrante, unde oamenii se pot intalni sa discute unele dintre cele mai presante probleme sociale si globale din ziua de azi. Le suntem recunoscatori autoritatilor din Venetia pentru sprijinul oferit in acest demers. Venetia a reprezentat, de-a lungul timpului, o rascruce de drumuri pentru diferite culturi din intreaga lume si speram sa ducem aceasta traditie mai departe, prin "The Human Safety Net" si prin initiativa aceasta a "oamenilor care ajuta oameni", a declarat Philippe DONNET - CEO, GENERALI Group.
In acelasi timp, "The Human Safety Net" dezvolta si se concentreaza pe trei programe: pentru Familii, pentru Refugiati si pentru nou-nascuti.
"The Human Safety Net for Families" promoveaza sanse egale de viata pentru copiii care cresc in medii defavorizate. "The Human Safety Net" va sprijini 30.000 de parinti in primii sase ani de viata ai copiilor lor, perioada dovedita stiintific drept cea mai importanta pentru formare. Acesti ani modeleaza reusitele copiilor in scoala, sanatatea lor si viitoarea lor cariera.
"The Human Safety Net for Refugee Start-Ups" propune o abordare diferita a crizei refugiatilor cu care se confrunta Europa, oferindu-le refugiatilor posibilitatea de a isi constientiza potentialul antreprenorial si de a construi mijloace de trai in noile lor tari considerate "acasa". Acest program isi propune sa ajute refugiatii sa puna bazele a 500 de afaceri noi, creand locuri si oportunitati de munca.
"The Human Safety Net for Newborns" colaboreaza cu comunitatea medicala si cu parintii pentru a imbunatati prevenirea si tratamentul asfixiei, o boala necrutatoare inca de la nasterea copilului. Din cauza asfixiei, copiii se confrunta cu un handicap pentru tot restul vietii, ducand chiar si la deces. Acest program isi propune sa antreneze profesionisti si sa-i echipeze cu tehnologii inovative, pentru a salva vietile a 1.000 de copii care sufera de aceasta boala fatala.
Angajatii grupului GENERALI au propus peste 300 de idei pentru proiecte comunitare in cadrul "The Human Safety Net". Cele trei programe alese au ca obiectiv comun deblocarea potentialului persoanelor defavorizate. GENERALI isi propune sa implice intreaga sa organizatie in aceasta initiativa si, de asemenea, sa inspire consumatorii, pe cei care gandesc la fel, dar si ONG-urile sa colaboreze. In centrul "The Human Safety Net", se afla lantul "oamenilor care ajuta oameni".
Foto copyright Getty


