1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
FAST Brokers intermediaza doua ...

FAST Brokers intermediaza doua polite pentru MAE si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dealul Spirii Bucuresti-Ilfov

FAST Brokers a castigat doua licitatii organizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dealul Spirii Bucuresti-Ilfov pentru servicii de asigurare de viata pentru personalul MAE aflat in misiune permanenta sau temporara, respectiv pentru servicii de asigurare RCA. Valoarea celor doua polite insumeaza 2,15 milioane de lei, potrivit datelor SEAP/SICAP.

Defalcat, polita pentru MAE se ridica la 610.718 lei si acopera 94 de persoane care lucreaza la ambasadele sau misiunile diplomatice ale Romaniei din Iraq, Iran, Liban, Siria, Pakistan, Palestina si Libia. In cazul acestei proceduri, FAST Brokers a depus singura oferta. Procedura a fost estimata la 642.283,20 lei.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dealul Spirii Bucuresti-Ilfov va plati pentru asigurarea RCA suma de 1,542 milioane de lei, de la un estimat de 2,49 milioane de lei.

La aceata licitatie s-au inscris si Omniasig VIG si Asirom VIG.

In 2020, FAST Brokers a consemnat venituri din activitatea de brokeraj de 3,49 milioane de lei si un profit net de 2,29 milioane de lei, conform celor mai recente date publice disponibile la Ministerul Finantelor Publice.

Actionarii brokerului sunt Liliana Gheorghiu - 57,2% si Iulian Valentin Gheorghiu - 42,8%.