1asig.ro
1asig.ro

Eurostat: 3 din 10 romani, supusi riscului de saracie si excluziune sociala

5 min. / 1.540 cuvinte
Peste un sfert din populatie era supusa anul trecut riscului de saracie si excluziune sociala in sapte state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria (32,5%), Romania (31,2%), Grecia (30%), Italia si Letonia (ambele cu 27,3%, pentru Italia datele sunt din 2018), Lituania (26,3%) si Spania (25,3%), potrivit Eurostat.

PROMO


La polul opus, nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se inregistrau in Cehia (12,5%), Slovenia (14,4%), Finlanda (15,6%), Danemarca (16,3%), Slovacia (16,4%), Olanda (16,5%) si Austria (16,9%).

In cele 27 de state din Uniunea Europeana, 21,1% din populatie - echivalentul a 92,4 milioane de persoane - era supusa in 2019 riscului de saracie si excluziune sociala, in scadere usoara fata de nivelul din 2018 (21,6%).



Datele privind riscul de saracie si excluziune sociala in 2019, cu un an inainte ca statele membre UE sa introduca masuri pentru a stopa raspandirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), vor fi folosite ca indicatori de referinta pentru analizarea impactului economic si social al pandemiei in 2020, precizeaza Eurostat.

Anul trecut, 16,5% din populatia UE era supusa riscului de saracie dupa transferurile sociale (saracia veniturilor), in scadere fata de la 16,8% in 2018.

In randul statelor membre UE, mai mult una din cinci persoane era supusa riscului de saracie: in Romania (23,8%), Letonia (22,9%), Bulgaria (22,6%), Estonia (21,7%), Spania (20,7%), Lituania (20,6%) si Italia (20,3%, datele sunt din 2018). Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se inregistrau in Cehia (10,1%), Finlanda (11,6%), Slovacia (11,9%), Slovenia (12%), Ungaria (12,3%), Danemarca (12,5%), Olanda (13,2%), Austria (13,3%) si Franta (13,6%).

De asemenea, 5,6% din populatia UE era intr-o stare materiala extrem de precara in 2019, ceea ce inseamna conditii de trai sever afectate de lipsa resurselor, nu-si putea plati facturile, nu putea pastra locuinta incalzita adecvat sau nu-si putea lua o saptamana de vacanta departe de casa. Acest procent a scazut fata de 2018 (6,1%).

In 2019, procentul celor care erau intr-o stare materiala extrem de precara a variat semnificativ in randul statelor UE, de la 19,9% in Bulgaria, 16,2% in Grecia si 14,5% in Romania la mai putin de 3% in Luxemburg (1,3%), Suedia (1,8%), Finlanda (2,4%), Olanda (2,5%), Danemarca, Germania, Austria si Slovenia (toate cu 2,6%) si Cehia (2,7%).

Anul trecut, 8,5% din populatia UE cu varsta sub 60 de ani traia in gospodarii in care adultii lucrau mai putin de 20% din potentialul lor total de munca din timpul anului precedent. Acest procent a scazut fata de 2018 (8,8%).

Grecia (13,8%), Irlanda (13%, datele din 2018), Belgia (12,4%), Italia (11,3%, datele din 2018), Spania (10,8%), Finlanda (9,7%), Bulgaria si Danemarca (ambele cu 9,3%), Croatia si Olanda (ambele cu 9,2%) aveau cel mai ridicat procent de cetateni care traiau in gospodarii cu intensitate de lucru scazuta, iar Cehia (4,2%), Polonia (4,7%), Malta (4,9%), Ungaria (5%), Slovenia (5,2%) si Estonia (5,4%) aveau cel mai redus procent, noteaza Eurostat.

516 accesari