1asig.ro
1asig.ro
EXCLUSIV: Topul jucatorilor de pe ...

EXCLUSIV: Topul jucatorilor de pe piata asigurarilor facultative de locuinte, in T1 2021

5 min. / 1.540 cuvinte
Subscrierile aferente asigurarilor facultative de locuinte, pe parcursul primelor trei luni ale anului 2021, au inregistrat o valoare mai mare cu 11% comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, ajungand la peste 101,75 milioane de lei. XPRIMM Publications a obtinut clasamentul jucatorilor in functie de cota de piata a acestora si a calculat cat a subscris fiecare!

PROMO


Pe acest segment, indemnizatiile brute platite de asiguratori au fost in scadere cu circa 8% in T1 2021, la 17,5 milioane de lei, iar numarul de contracte noi incheiate in perioada de raportare a crescut cu 5%, la 393.355.


Clasamentul jucatorilor

La solicitarea 1asig.ro, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara ne-a furnizat topul companiilor active pe piata asigurarilor facultative de locuinte in primul trimestru din 2021.

Astfel, primul loc este detinut, ca in 2020, de GROUPAMA Asigurari, cu o cota de piata de 22,33% si prime brute subscrise in valoare de 22,71 milioane de lei - conform calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor transmise de ASF.

*PBS calculate de XPRIMM Publications in baza datelor publicate de ASF

GENERALI Romania Asigurare Reasigurare a urcat o pozitie fata de finalul anului trecut, pana pe locul doi, cu o cota de piata de 15,97% si subscrieri de 16,25 milioane de lei, fiind urmata de ALLIANZ-TIRIAC Asigurari, care, la fel, a urcat un loc si a ajuns, in T1 2021, pe pozitia 3, cu o cota de piata de 15,17% si subscrieri de 15,44 milioane de lei.

TOP 10 este completat de: OMNIASIG VIG - 14,72 milioane de lei (14,47%, -2 pozitii fata de anul 2020), ASIROM VIG - 8,24 milioane de lei (8,10%, +1 pozitie), UNIQA Asigurari - 7,38 milioane de lei (7,25%, -1 pozitie), CITY Insurance - 5,74 milioane de lei (5,64%), ERGO Asigurari - 2,79 milioane de lei (2,74%), GOTHAER Asigurari-Reasigurari - 2,18 milioane de lei (2,14%, +1 pozitie) si GARANTA Asigurari - 1,92 milioane de lei (1,89%, -1 pozitie), potrivit calculelor realizate de XPRIMM Publications in baza datelor transmise de ASF.

Pe piata asigurarilor facultative de locuinte mai sunt active si societatile EUROINS Romania, NN Asigurari, EUROLIFE FFH Asigurari Generale, EXIM Romania, GRAWE Romania, ABC Asigurari si ASITO Kapital.

Piata asigurarilor de locuinte

Pe ansamblul pietei asigurarilor de locuinte (obligatorii si facultative), la 31 martie 2021, s-a inregistrat o crestere a primelor brute subscrise de aproximativ 10% comparativ cu aceeasi data a anului precedent, la circa 150,2 milioane de lei, in vreme ce indemnizatiile brute platite au scazut cu circa 8%, la 18,63 milioane de lei.


Asigurarile obligatorii de locuinte sunt reprezentate de rezultatele activitatii Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID). Conform prevederilor legale, PAID administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor, menit sa acopere trei riscuri de baza specifice Romaniei: cutremur, inundatii si alunecari de teren.

Comparativ cu aceeasi data a anului anterior, la 31 martie 2021, numarul de contracte PAD in vigoare la sfarsitul perioadei de raportare a crescut usor cu circa 2%, la 1.789.198, primele brute subscrise au crescut cu aproximativ 10%, la circa 48,45 milioane de lei, in timp ce indemnizatiile brute platite au scazut cu aproximativ 2%, pana la aproape 1,13 milioane de lei.


Piata asigurarilor a insumat aproximativ 3,19 miliarde de lei in primul trimestru din 2021, in crestere cu aproximativ 8,2% fata de valoarea inregistrata in perioada similara a anului anterior, conform raportului ASF.

2.932 accesari
Sondaj

Care este riscul de care te temi cel mai mult pentru locuinta ta?

- Cutremur
- Inundatii
- Alunecari de teren
- Incendii
- Furtuna
- Furt
- Altele (va rog mentionati la rubrica de comentarii)


PROMO