1asig.ro
1asig.ro
Declaratia de beneficiar real - in ...

Declaratia de beneficiar real - in linie dreapta

Autor: Liviu CHIRIC
Partener in cadrul Societatii civile profesionale
de avocatura Chiric & Chiric


Ghid (aproape) complet

Desi Legea nr. 129 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza declaratia de Beneficiar real a intrat in vigoare inca din anul 2019, desele modificari cu privire la termenele de depunere a declaratiei de beneficiar real au creat confuzii.

Aceste confuzii au aparut ca urmare a unor inadvertente de tehnica legislativa astfel cum vom arata in continuare.

Legea 129/2019 prevede mai multe termene de depunere a declaratiei de beneficiar in functie de tipul declaratiei:

  • O declaratie anuala conform art.56 (1) prin care persoanele juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului depun la inmatriculare, anual sau ori de cate ori intervine o modificare, o declaratie privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul beneficiarilor reali al societatilor.

Termenul de depunere conform legii era de 15 zile de la termenul pentru depunerea situatiilor financiare anuale la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor.

Ulterior acesta a fost prorogat prin Ordonanta de urgenta 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declaratiei anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevazut la art. 56 alin. (4) din Legea nr.129/2019 pana la data de 01.10.2021.

  • O declaratie initiala conform art. 62 (1) din Legea nr.129/2019 care stipuleaza ca "In termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi, societatile inregistrate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in registrul comertului, cu exceptia celor prevazute la art. 56 alin. (11), depun, prin grija reprezentantului legal, spre inregistrare in Registrul beneficiarilor reali ai societatilor, tinut de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), o declaratie privind datele de identificare ale beneficiarilor reali."

Numai ca acest termen a fost prorogat ulterior prin OUG 191/2020: "(1)Termenul pana la care se depune declaratia privind beneficiarul real prevazut la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificarile si completarile ulterioare, este de maximum 90 de zile de la incetarea starii de alerta."

Intrucat starea de alerta este inca vigoare la data la care scriu acest articol, fiind prelungita cu 30 de zile incepand cu data de 10 septembrie 2021, rezulta ca depunerea declaratiei initiale de beneficiar real, prevazute de art.62 (1) din Legea 129/2019 va urma sa fie depusa dupa declaratia anuala, prevazute de art.56 (1) ceea ce din punct de vedere logic este lipsit de sens.

Probabil ca aceasta este si explicatia pentru care ONRC sugereaza declarantilor ca in momentul in care depun declaratia de beneficiar real anuala, pe formularul pus la dispozitie de ONRC, sa bifeze faptul ca se depun ambele tipuri de declaratii, tocmai pentru a evita o munca suplimentara, ulterior ridicarii starii de alerta, sa mai depuneti inca o declaratie.

Din punctul nostru de vedere cred ca ar fi fost mai eficient sa se elimine prevederile art.62 (1) si (4) avand in vedere ca ele privesc o situatie depasita de mult, prin trecerea timpului.

Dincolo de divergentele tehnico-juridice mentionate hai sa vedem cum se completeaza declaratia de beneficiar real si ce documente sunt necesare.

In acest sens aportul meu este redus, ONRC punand la dispozitie un ghid complet, pe intelesul tuturor, astfel:

Cine trebuie sa depuna declaratia?

Toate persoanele juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului trebuie sa depuna declaratia anuala pana la data de 01.10.2021. Sanctiunile cuprind amenzi semnificative aplicate de ANAF si pot merge pana la dizolvarea societatii.

Ce este un beneficiar real?

Persoana fizica sau persoanele fizice care detin sau controleaza in ultima instanta societatea supusa inregistrarii in registrul comertului prin exercitarea directa sau indirecta a dreptului de proprietate asupra unui procent suficient din numarul de actiuni ori din drepturile de vot ori prin participatia in capitalurile proprii ale societatii respective, inclusiv prin detinerea de actiuni la purtator, sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decat o societate cotata pe o piata reglementata care face obiectul cerintelor de divulgare a informatiilor in conformitate cu dreptul Uniunii Europene sau cu standarde internationale echivalente care asigura transparenta corespunzatoare a informatiilor privind exercitarea dreptului de proprietate. 

Detinerea a 25% plus unu actiuni sau participare in capital al unei societati intr-un procent de peste 25% de catre o persoana fizica este un indiciu al exercitarii directe a dreptului de proprietate. Detinerea a 25% plus unu actiuni sau participarea in capital al unei societati intr-un procent de peste 25% de catre o entitate corporativa straina, care se afla sub controlul unei persoane fizice, sau de catre mai multe entitati corporative straine, care se afla sub controlul aceleiasi persoane fizice, este un indiciu al exercitarii indirecte a dreptului de proprietate. 

Tipul de declaratie

Declaratia privind beneficiarul real al persoanei juridice (original) are in vedere patru situatii conform formularului pus la dispozitie de ONRC. Termenul de 01.10.2021 se refera la declaratiile anuale dar, asa cum recomanda si ONRC, este bine sa bifati ca aceasta declaratie tine loc si de declaratie initiala, cea prevazuta de art.62 (1) din Legea nr.129/2019.

Forma declaratiei

Declaratia privind beneficiarul real poate avea forma de inscris sub semnatura privata ori forma electronica. 

De asemenea, declaratia privind beneficiarul real al persoanei juridice se poate da in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat.

Ce acte trebuie sa insoteasca declaratia?

Actul de identitate a solicitantului (reprezentantul legal al persoanei juridice sau imputernicitul acesteia) - (copie);

Daca este cazul, imputernicire speciala (in forma autentica), avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale (original).

Cum se poate depune?

Declaratia privind beneficiarii reali si, dupa caz, inscrisurile prevazute de lege, indosariate si numerotate (va rog sa nu radeti), se depun de catre solicitant la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul unde este inregistrata societatea direct, la ghiseu, prin posta/curier sau prin mijloace electronice. 

Declaratia transmisa in forma electronica, prin portalul de servicii online sau prin posta electronica, va avea incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica calificata.

Alte surse de informare
www.onrc.ro; recom.onrc.ro

Articolul de opinie de mai sus a fost preluat de pe blogul https://www.chiric.eu/blog, in urma colaborarii pe teme juridice dintre 1asig.ro si CHIRIC & CHIRIC.

Avocat Liviu Chiric
www.chiric.eu
office@chiric.eu