1asig.ro
1asig.ro
Cutremur cu magnitudinea 4,7 in ...

Cutremur cu magnitudinea 4,7 in Vrancea, resimtit in Bucuresti

In ziua de 26 mai 2021, la ora 00:30 (ora locala a Romaniei), s-a produs in zona seismica Vrancea, Buzau, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.7, la adancimea de 131km, a transmis Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP). Seismul a fost simtit si de locuitori din Bucuresti, dar si din alte zone.

Acesta este cel mai mare cutremur din 2021.

INCDFP a revizuit magnitudinea cutremurului de la 5,1 la 4,5, iar ulterior la 4,7.

Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: 72 km E de Brasov, 75 km NE de Ploiesti, 118 km V de Braila, 119 km S de Bacau, 119 km V de Galati, 126 km N de Bucuresti, 150 km NE de Pitesti, 187 km E de Sibiu, 191 km N de Ruse, 199 km SV de Iasi.

Cutremurul, risc major in Romania

Cutremurele se numara, alaturi de inundatii si alunecari de teren, printre cele trei riscuri catastrofale la care este expusa cel mai mult Romania, in cazul unui astfel de eveniment Bucuresti numarandu-se printre zonele urbane unde se vor inregistra cele mai multe pagube.

Pentru protectia financiara a locuintelor impotriva celor trei riscuri catastrofale - cutremure, inundatii si alunecari de teren - a fost dezvoltat sistemul asigurarilor obligatorii de locuinta, administrat de societatea privata PAID Romania - Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale.

De asemenea, cei care doresc sa isi protejeze locuinta impotriva unor riscuri suplimentare si contra unei sume mai mari, pot opta, pe langa asigurarea obligatorie PAD, si pentru o polita facultativa.

Conform datelor PAID Romania, din totalul de peste 9 milioane de locuinte existente pe teritoriul tarii noastre, doar 1 din 5 locuinte este asigurata.

O cercetare sociologica realizata de UNSAR - IRES releva si faptul ca 54% dintre romani spun ca sunt ingrijorati de pericolul unui cutremur - care ramane al doilea cel mai important risc de care se tem, dupa incendiu. In acelasi timp, 67% dintre romani declara ca stiu ce ar trebui sa faca pentru a se proteja in cazul unei catastrofe. 55% dintre acestia stiu si de existenta unor kituri de prim-ajutor (care contin alimente, apa, medicamente, fluier, lanterna etc.), dar doar 32% dintre respondenti le si detin.

La sfarsitul lunii aprilie 2021, la nivel national, erau asigurate printr-o polita PAD (asigurarea obligatorie a locuintei) 1.805.965 de locuinte, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale - PAID Romania, societatea privata care administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor.