Cristian TARCA - Director al Directiei Vanzari Asigurari de Sanatate, OMNIASIG
Cristian TARCA (foto), executiv cu peste 13 ani de experienta in domeniul financiar si al asigurarilor, a preluat functia de Director al Directiei Vanzari Asigurari de Sanatate, recent infiintata in cadrul OMNIASIG Vienna Insurance Group, o masura luata in linie cu obiectivul strategic al companiei de dezvoltare a segmentelor non-auto, in special linia asigurarilor de sanatate.
Din aceasta pozitie, Cristian va coordona activitatea de vanzari, parteneriate strategice si dezvoltare a liniei de asigurari de sanatate a OMNIASIG.
Cristian si-a inceput activitatea profesionala in domeniul bancar, unde timp de 10 ani a activat in zona operationala si de vanzari persoane fizice si juridice. A facut apoi trecerea spre domeniul asigurarilor, mai precis a asigurarilor de sanatate, unde a avut roluri strategice de coordonare si management regional si national.
Noul membru al echipei de management OMNIASIG este licentiat in Management Comercial si a urmat un program de masterat in Management Financiar Bancar.
Cristian este foarte pasionat de sport. Pe langa fotbal, tenis de camp, schi, inot, alergare, pe care le practica de fiecare data cand ii permite timpul, sportul lui favorit este echitatia, care reuseste sa il deconecteze de la ritmul alert de zi cu zi.
Valoarea totala a primelor brute subscrise de OMNIASIG Vienna Insurance Group in primul trimestru al anului 2021 este de peste 370 milioane de lei, in crestere cu aproximativ 10% fata de acelasi interval anterior, sustinuta de o evolutie pozitiva pe liniile de asigurari de sanatate si asigurari auto.
Conform standardelor de raportare IFRS in scop de consolidare, profitul brut inregistrat de companie a fost de peste 13 milioane lei.
De asemenea, volumul total al despagubirilor platite a crescut cu peste 5%, la aproape 230 milioane lei.
Publicat pe 25.06.2021