1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling

Consultant AA a organizat cea de a 5-a Conferinta de vanzari si management

Consultant AA Broker de Asigurare a organizat, weekend-ul trecut, cea de-a 5-a Conferinta de vanzari si management, prilej cu care au fost premiati partenerii cu cele mai bune rezultate. Totodata, aceasta intalnire a fost marcata si de lansarea parteneriatului cu Eduard LEOVEANU, specialist in coaching si dezvoltare personala, elemente pe care CAA pune accent.

"In cadrul Conferintei s-au analizat rezultatele anului 2016, s-au premiat top performerii companiei, am prezentat strategia pentru 2017 si desigur am profitat de faptul ca ne-am reunit mai multi pentru a petrece si a ne relaxa prin diverse activitati gen team building si desigur o petrecere", a declarat Otilia MIHAI, Director General, Consultant AA Broker de Asigurare.

Castigatorii pentru cele mai bune realizari au fost:
  • Locul 1 - Gheorghe MALITA (sucursala Timisoara);
  • Locul 2 - Gabriel PETCU (sucursala Brasov);
  • Locul 3 - Puiu NICOLAE (sucursala Craiova).
De asemenea, premiile speciale au fost primite de:
  • Cristian ZEVEDEI (Bucuresti) - pentru cel mai echilibrat portofoliu;
  • Cecilia BODONI (Baia Mare) - pentru realizarile pe segmentul corporate.
"Desi obiectivele noastre pe termen lung au ramas aceleasi, in acest an am schimbat putin strategia, punand accent pe doua directii. Astfel, investim puternic in oameni - in acest sens am inceput un program intensiv de training pentru echipa si coaching managerial, impreuna cu Eduard LEOVEANU - trainer, coach si consultant cu o experienta vasta, de peste 17 ani. Iar cea de-a doua directie o reprezinta implicarea sociala", a precizat Otilia MIHAI.

"Angajatii, partenerii si clientii sunt cei mai importanti piloni ai dezvoltarii noastre, de aceea vrem sa cream plus-valoare in societate, alaturi de fiecare partener si client interesat sa participe. Astfel, fiecare agentie a noastra din toate orasele in care suntem prezenti va organiza trimestrial un eveniment de implicare sociala. Pentru ca, asa cum stim, evolutia incepe de la informatie si educatie. Acestea sunt valorile noastre pe care vom pune accentul in strategia de dezvoltare: apreciere si respect pentru fiecare angajat, partener, client, contributie activa la dezvoltarea oamenilor si societatii, crearea unor modele de leadership puternic si etic", a mai spus Directorul Consultant AA.