1asig.ro
1asig.ro

Coface: Jumatate din companiile din sectorul de comert cu amanuntul in magazine nespecializate sunt expuse unui risc ridicat de insolventa

5 min. / 1.540 cuvinte
Un nou studiu realizat de Coface Romania privind sectorul de "Comert cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominanta de produse alimentare, bauturi si tutun" (CAEN 4711) indica o evolutie pozitiva a veniturilor in 2019 acestea crescand cu aproximativ 10% fata de 2018, profitabilitatea aflandu-se intr-o usoara crestere.

PROMO


Studiul a agregat datele a 46.571 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2019 (la nivelul lunii septembrie 2020) si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 79,4 miliarde RON. Ponderea cotei de piata cumulate detinute de cei mai importanti 10 jucatori este de 63%, ceea ce releva un grad mediu spre ridicat de concentrare.

Ponderea in totalul cifrei de afaceri a top 10% companii din sector s-a mentinut la un nivel ridicat (88,6% in 2015, in 2019 atingand valoarea de 89%). Astfel, exista la nivel de sector o polarizare (prezenta de altfel si la nivelul economiei): cateva companii mari care genereaza o pondere ridicata din cifra de afaceri si multe companii mici care contribuie foarte putin la veniturile totale.

Companiile care activeaza in acest sector au inregistrat o lichiditate curenta de 0,99 pe parcursul anului 2019, capitalul de lucru avand un nivel redus, fiind relativ expus unor socuri negative si volatilitatii (scaderea veniturilor sau neincasarea creantelor). Durata medie de colectare a creantelor a scazut de la 24 de zile, nivelul inregistrat in 2015, la 17 zile in 2019, in timp ce media inregistrata la nivel national in aceeasi perioada a scazut de la 98 de zile la 89 de zile.

"Bunurile comercializate de companiile din acest sector au o elasticitate mai scazuta la modificarile de venituri ale consumatorilor, ceea ce asigura, intr-un fel, un trend stabil pentru cifra de afaceri a firmelor active in domeniu. Insa, ar fi indicat ca jucatorii de pe aceasta piata sa acorde o atentie mai ridicata structurii de finantare a activitatilor, in conditiile in care, la nivel consolidat, lichiditatea curenta pentru 2019 a fost subunitara, mai mult de jumatate din companii au raportat o capitalizare negativa (indatorare mai mare de 100%), iar conform indicatorului Ciclul de Conversie al banilor cu valoare negativa in 2019, mai mult de jumatate din companii (55%) apeleaza la creditare din partea furnizorilor", a declarat Nicoleta Marin, Senior Financial Analyst, Coface Romania.

Aproximativ 15% dintre companii au inregistrat o pierdere mai mare de -20%, si 9% dintre companii au avut un profit peste 20%. De asemenea, cea mai mare parte a actiunilor in instanta este reprezentata in continuare de executari, acestea crescand de la 275 in 2018 la 316 in 2019.

Potrivit datelor INSSE, categoria sociala care a alocat cei mai multi bani pe produse alimentare si bauturi in 2019 este reprezentata de salariati, pe primul loc aflandu-se regiunea Bucuresti-Ilfov. Agricultorii din regiunea Bucuresti-Ilfov sunt cei mai mari consumatori de astfel de produse pe luna (1.296 lei/luna), la polul opus aflandu-se agricultorii din regiunea Nord-Est (422 lei/luna).

"In primele 11 luni ale anului 2020, Comertul cu amanuntul pentru produsele alimentare si-a injumatatit ritmul de crestere (5,7% in serie ajustata) fata de evolutia pe care sectorul a generat-o in 2019. Tinand cont de contextul specific determinat de pandemie, evolutia din cursul anului 2020 trebuie citita intr-o cheie profund pozitiva, Comertul cu amanuntul pentru produsele alimentare fiind, alaturi de Constructii, sectorul intern cu cea mai robusta evolutie in termeni de ritm de crestere. Pentru anul in curs (2021), vom urmari cu atentie variabilele care, in mod traditional, modeleaza dinamica acestui sector, si anume evolutia somajului, evolutia salariului mediu precum si a sentimentului consumatorului" a adaugat Bogdan Nichisoiu, Manager Rating, Coface Romania.

1.287 accesari