1asig.ro
1asig.ro

Ce se va intampla cu angajatii ASTRA Asigurari?

5 min. / 1.540 cuvinte
Dupa falimentul companiei ASTRA Asigurari, aproape 1.400 de angajati vor ramane fara locurile de munca. Pe langa faptul ca sunt nevoiti sa isi caute noi job-uri, ei se tem ca nici nu isi vor mai primi salariile in aceasta luna.

PROMO


Anuntul Autoritatii de Supraveghere Financiara privind retragerea autorizatiei de functionare si intrarea in procedura de faliment a ASTRA Asigurari a creat panica printre angajatii societatii, multi dintre acestia afland de decizie din presa sau direct din comunicatul ASF.

"Este cam haos aici. Insa, stati sa vedem ce va fi pe data de 10 septembrie, cand este zi de salarii, daca se dau sau nu salariile", spune unul dintre angajatii ASTRA Asigurari, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.

In aceasta situatie, salariatii vor trebui sa isi gaseasca un nou job, o mare parte dintre acestia migrand catre alti asiguratori, dar si catre piata de brokeraj, spun specialistii din domeniu. De altfel, exista deja asiguratori internationali puternici care au publicat anunturi de angajare pentru personalul specializat in vanzari din toata tara.

Conform celor mai recente informatii financiare facute publice de catre ASTRA, la 31 decembrie 2014, compania avea 1.388 angajati. De asemenea, la aceeasi data, activitatea companiei se desfasura prin intermediul sediului social din Bucuresti, a celor 48 de sucursale, 147 de agentii, 25 de puncte de lucru si a unui centru regional.

Intrebati se se va intampla cu angajatii ASTRA Asigurari dupa faliment, reprezentantii KPMG, fostul administrator special al asiguratorului, au spus: "Este de asteptat ca deciziile cu privire la situatia angajatilor companiei sa fie luate de catre lichidatorul ce va fi desemnat, la data deschiderii procedurii falimentului, avand totodata in vedere prevederile legale aplicabile (referindu-ne aici atat la prevederi aplicabile in cadrul procedurilor de insolventa, a activitatilor de asigurare, cat si la cele privitoare la angajati)".

"Orice decizie cu privire la angajatii companiei va trebui sa fie fundamentata in mare masura de modalitatile optime de valorificare a bunurilor si drepturilor Societatii, considerand totodata alternativa transferului de business sau de portofolii, permisa de Legea privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa", au adaugat oficialii KPMG, contactati de 1asig.ro.

ASF a decis pe 26 august 2015, retragerea autorizatiei de functionare si solicitarea intrarii in procedura de faliment a societatii ASTRA Asigurari, dupa o perioada de un an si jumatate de administrare speciala, timp in care actionarii nu au putut sustine majorarea capitalului social si nici nu au reusit sa atraga un investitor strategic.

Insa, falimentul trebuie declarat si de o instanta de judecata, printr-o hotarare definitiva si irevocabila.

Decizia Autoritatii a fost publicata luni, 31 august 2015, in Monitorul Oficial. Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) va prelua obligatiile asiguratorului platile catre creditorii de asigurari ai ASTRA de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti privind deschiderea procedurii de faliment in limita plafonului legal.

Profesionistii din Romania au la dispozitie Newsletter-ul XPRIMM Job, cel mai eficient instrument de recrutare la nivelul pietei asigurarilor. Acesta se adreseaza atat celor care doresc sa aplice la cele mai noi posturi disponibile in domeniu, cat si specialistilor in resurse umane din cadrul companiilor care cauta  oamenii potriviti, cuprinzand anunturi de angajare ale companiilor de asigurare si de brokeraj din Romania.
CITITI PE ACEEASI TEMA:
ASF a publicat un Ghid pentru clientii ASTRA Asigurari. Afla raspunsurile la cele mai frecvente intrebari!
VIDEO: Calin RANGU, ASF: Clientii ASTRA care depun cereri de despagubire se vor incadra, dupa evaluarea daunei, in limita maxima de 450.000 lei
Clientii ASTRA pot solicita informatii suplimentare la ASF si FGA
Timeline: Un sfert de secol pentru ASTRA Asigurari
Ce se intampla cu clientii ASTRA Asigurari?

8.923 accesari