1asig.ro
1asig.ro
Ce schimbari aduce pe piata RCA ...

Ce schimbari aduce pe piata RCA noul proiect de modificare a normei privind asigurarile auto - UPDATE

5 min. / 1.540 cuvinte

ASF a publicat, in consultare publica, Proiectul de norma pentru modificarea Normei Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 20/2017 privind asigurarile auto din Romania.  Astfel, se urmareste transpunerea in legislatia secundara a cerintelor Comisiei Europene, in cadrul procedurii de infrigement. Proiectul prevede, printre altele, ca tarifele sunt calculate in functie de strategia adoptata de catre asiguratorul RCA. De asemenea, asiguratorii RCA vor practica aceeasi prima de asigurare neta de cheltuieli de distributie, indiferent de canalul de distributie utilizat.

Aceasta masura este, probabil, gandita pentru a motiva dezvoltarea zonei de distributie online, care a devenit o preocupare importanta pentru consumatori si ASF, dupa aparitia pandemiei de COVID-19.


"Proiectul de Norma pentru modificarea si completarea Normei A.S.F. nr. 20/2017 are in vedere abrogarea sau modificarea prevederilor acestui act normativ ce nu sunt conforme cu prevederile legislatiei europene si/sau fac obiectul discutiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) in cauza de infringement 2018/4075 - actiune in constatarea neindeplinirii obligatiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II si Directiva MTPL a unor dispozitii ale legislatiei romanesti referitoare la asigurarea de raspundere civila auto adoptate in 2017.", se precizeaza in Nota de prezentare.

PROMO


Se are totodata in vedere eliminarea riscului juridic ca prevederile normei sau sanctiunile aplicate de catre A.S.F. societatilor in cazul incalcarii acestora sa poata fi contestate in fata instantelor de judecata si anulate, in conditiile date de prevederile art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutia Romaniei, potrivit ASF.

Textul integral al proiectului este disponibil AICI. Cititi AICI nota de prezentare a proiectului.

Propunerile si observatiile vor fi trimise la adresa reglementare.consultare@asfromania.ro, pana la data de 28 august 2021 (inclusiv). 

Printre modificari vedem ca articolul 4 alineatul (1), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "d) nota de fundamentare, care sa cuprinda tarifele de prima pentru primii/urmatorii 3 ani si metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de prima;"

In varianta initiala, care a intrat in vigoare la 1 august 2017, textul era acesta: "d) nota de fundamentare care sa cuprinda tarifele de prima pentru primii 2 ani si metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de prima, potrivit prevederilor art. 11, si o estimare a indicatorilor specifici pentru o perioada de 5 ani".

Conform noului proiect, la articolul 10, alineatul (5) se abroga. In acesta se preciza ca "In cazul vehiculelor pentru care, din cauza limitarilor tehnice sau legale, nu exista posibilitatea de a circula in afara teritoriului Romaniei, asiguratorii RCA emit polita RCA cu valabilitate pe teritoriul Romaniei si stabilesc tariful de prima luand in considerare riscurile aferente."

De asemenea, la articolul 11, alineatul (2) se abroga. Initial, acesta prevedea ca "Asiguratorii RCA notifica A.S.F. cu privire la intentia de modificare a tarifelor de prima cu cel putin 60 de zile inainte de perioada in care acestea pot fi practicate."

La articolul 11, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(3) Tarifele de prima practicate sunt certificate de catre un actuar avizat de catre A.S.F., in baza unui raport scris transmis asiguratorului RCA, in care acesta atesta cel putin faptul ca: a) tarifele au fost calculate in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare; b) calitatea datelor utilizate respecta cerintele mentionate de dispozitiile legale in vigoare."

La articolul 11, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(5) Raportul prevazut la alin. (3) este insotit de nota de fundamentare a tarifelor de prima ce contine cel putin urmatoarele: a) elementele necesare certificarii tarifelor de prima de catre actuarul avizat de catre A.S.F.; b) detalierea primelor practicate la nivel de segmente omogene; c) ipotezele utilizate inclusiv cele cu privire la cheltuielile administrative si de vanzare care includ taxe si contributii; d) detalierea factorilor de incarcare; e) coeficientii de majorare si/sau corectie utilizati; f) alte instrumente utilizate la determinarea primei de risc."

La articolul 11, alineatul (19) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(19) Tarifele sunt calculate in functie de strategia adoptata de catre asiguratorul RCA."

In norma initiala, la acest alineat se preciza ca "(11) Prima de asigurare se calculeaza pentru un an de subscriere, potrivit tarifelor de prima anuale practicate de catre asiguratorul RCA."

La articolul 13, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(3) Indiferent de canalul de distributie utilizat, asiguratorul RCA practica aceeasi prima de asigurare neta de cheltuieli de distributie, stabilita pe baza criteriilor specifice unui asigurat."

Totodata, la articolul 34, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins: "(5) Tarifele de prima aferente decontarii directe sunt calculate distinct fata de tariful de prima RCA."

Prin noul proiect au fost abrogate mai multe alineate din cadrul articolelor. Mai multe detalii gasiti AICI.

Prezenta norma se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data publicarii.

UPDATE:  Punct de vedere UNSAR (23 august)

"Am luat nota de publicarea in transparenta decizionala a proiectului de norma pentru modificarea Normei ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiara 20/2017 privind asigurarile auto din Romania. Actualmente, proiectul se afla in analiza Sectiunii de Asigurari Auto a UNSAR, urmand sa transmitem in cadrul procesului de consultare publica, spre ASF, punctul de vedere al asociatiei a?" acesta fiind un moment al dialogului si nu al concluziilor", ai transmis oficialii UNSAR, la solicitarea 1asig.ro.

"In principiu, salutam dorinta autoritatilor de a modifica legislatia secundara referitoare la domeniul asigurarii de raspundere civila auto in acord cu cerintele Comisiei Europene formulate in cadrul procedurii de infringement. Totodata, consideram necesara alinierea cat mai urgenta si a legislatiei primare referitoare la asigurarile RCA din Romania la legislatia europeana - Directiva europeana 2009/138/CE Solvabilitate II si Directiva 2009/103/CE privind asigurarea de raspundere civila auto si controlul obligatiei de asigurare a acestei raspunderi - proces aflat in desfasurare la nivelul Parlamentului", au adaugat ei.

Potrivit UNSAR, o alta solutie care ar putea produce schimbari pozitive pentru milioane de soferi o reprezinta introducerea unui pret de referinta orientativ pentru evaluarea despagubirii, atat in ceea ce priveste partea de reparatii, cat si de rent-a-car, masura inclusa in proiectul de Ordonanta de urgenta de modificare si completare a legii RCA. Reiteram faptul ca industria de asigurari sustine introducerea unui pret de referinta pentru reparatiile auto, cu titlu informativ, asa cum exista asemenea preturi si in alte sectoare economice, inclusiv in cazul asigurarilor de raspundere civila auto. Acest instrument NU este o co-plata si nu ar impune o plafonare pentru tarifele practicate in activitatea de reparatii auto. O alta masura ar fi introducerea constatului amiabil in format electronic.

"Nu in cele din urma, ne exprimam increderea ca orice modificare a legislatiei secundare, inclusiv in ceea ce priveste distributia politelor obligatorii RCA, este la randul ei facuta avand in prim-plan interesul consumatorilor si al clientilor si ca dispune de un timp de implementare suficient", au mai spus reprezentantii UNSAR.

Piata de asigurari de raspundere civila auto RCA a atins valoarea de aproximativ 1,11 miliarde de lei in primul trimestru din 2021, in crestere cu circa 10% fata de perioada similara a anului anterior. Pe ansamblul intregii piete, la 31 martie 2021, prima medie RCA anualizata a ramas constanta, in jurul valorii de 632 lei, in timp ce dauna medie a crescut cu 5%, la peste 8.446 de lei.

Exprimat in unitati anuale (pentru a tine seama de durata diferita a politelor), numarul de contracte RCA incheiate pana la 31 martie 2021 a fost de 1,76 milioane contracte, in crestere cu 10% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

 

CITITI PE ACEEASI TEMA:
Politele RCA, verificate online. Nu pleca la drum fara asigurare!
Piata de asigurari auto RCA in T1 2021: Dauna medie platita pentru vatamari corporale s-a majorat cu 58%. Top jucatori!
Romanii au cumparat cu peste 30% mai multe polite RCA cu decontare directa, in T1 2021

5.101 accesari