1asig.ro
1asig.ro
federatia roaman de bowling
Ce presupune listarea la Bursa de ...

Ce presupune listarea la Bursa de Valori Bucuresti?

Cosmin PARASCHIV, CFA - Membru in Consiliul Director al CFA Romania, a fost invitat in aceste zile, in cadrul emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, difuzata de RFI Romania, si a vorbit despre ce presupune o listare la Bursa de Valori Bucuresti. Totul, in contextul in care, de curand, asociatia profesionistilor in investitii din tara noastra a lansat studiul ”Listarea la BVB - Bursa de Valori Bucuresti a unor pachete minoritare din companiile de stat”.

”Facem periodic studii de acest gen. Incercam sa incurajam listari atat din mediul privat, cat si din mediul public. Dar acum am venit special cu acest studiu deoarece credem ca este momentul oportun din mai multe puncte de vedere. 

In primul rand, statul are nevoie de o strategie inteligenta pentru piata de capital, iar listarile cred ca sunt un element central in aceasta poveste. Nu mai ascundem de asemenea faptul ca exista o presiune asupra finantelor publice. Ma refer aici la situatia deficitului bugetar. Iar statul prin aceste listari minoritare de 10, 15 sau 25% poate atrage resurse semnificativ”, a detaliat Cosmin PARASCHIV, in editia din 28 Octombrie a.c, a emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, difuzata de RFI Romania, cel mai citat post de radio la nivel national.

Intrebat, printre altele, daca mai sunt alte beneficii care le-ar aduce statului listarea pachetelor minoritare, expertul a precizat:

”Da, daca ne referim la momentul prezent, cred ca e un unul dintre cele mai bune momente pentru a veni cu aceste listari. In prezent, se tranzactioneaza Bursa de Valori Bucuresti aproape de maximele istorice. Deci este un moment foarte bun din acest punct de vedere ca timing pentru listeri, iar statul nu pierde controlul”, a mai explicat Cosmin PARASCHIV.

”Exista atat apetit cat si capacitate pentru aceste listari. Istoria ne arata, daca ne referim la episodul Hidroelectrica, cea mai mare listare din istoria Romaniei, iar in anul listarii a fost cea mai mare din Europa. A fost aproape jumatate, a fost subscrisa doar din fondurile de pensii locale. Deci apetit exista. Fondurile de pensii isi doresc astfel de companii care sunt stabile, profitabile, platitoare de dividende. Deci, practice, exista si capital”, a mai spus membrul in Consiliul Director al CFA Romania.

Cum ne putem asigura ca aceste listari nu devin doar un exercitiu de imagine?  Care ar fi impactul asupra pietei de capital romanesti si asupra investitorilor locali? Ce rol pot juca fondurile de pensii in procesul de listare a companiilor de stat? Sunt alte dintre intrebarile la care a raspuns Cosmin PARASCHIV. Pentru a afla raspunsurile, urmariti editia integrala a emisiunii ”Ora de Risc” by XPRIMM, de marti, 28 Octombrie a.c, difuzata de RFI Romania si moderata de Laurentiu-Sergiu COSTACHE, co-fondator ApPA – Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor.

*************************************  

"Ora de Risc" este o emisiune despre si pentru clientii pietelor de asigurari si pensii, realizata cu lideri si specialisti de top. Inca de la prima ei editie, cu aproape 20 de ani in urma, ea a fost conceputa de catre echipa XPRIMM, difuzata cu ajutorul echipei radio RFI Romania si sustinuta de catre portalul 1asig.ro si Revista PRIMM - Asigurari & Pensii.   

"Ora de Risc" este transmisa saptamanal de catre RFI Romania, marti, de la 17.30 si, in reluare,  sambata, de la 10:10 pe unde radio FM, astfel: Bucuresti 93.5fm, Iasi 97.9fm, Craiova 94fm, Sibiu 98fm, Cluj-Napoca 91.7fm, Timisoara 96.9fm si Chisinau pe 107.3fm.   

Va invitam sa ne urmariti si pe www.rfi.ro, pe pagina de Facebook "Ora de Risc" sau in format podcast, aici https://podcast.rfi.ro/?s=ora+de+risc. 

Pentru a vedea toate emisiunile, dezbaterile si interviurile XPRIMM, va invitam sa va abonati si la canalul de YouTube al XPRIMM (click si pe clopotel pentru notificari)!