Indicatorul de Incredere Macroeconomica al Asociatiei CFA Romania a crescut (cu 5,4 puncte) la valoarea de 43,3 puncte. Aceasta situatie s-a datorat pe de o parte majorarii cu 6,3 puncte a componentei de conditii curente, iar pe de alta parte a cresterii, cu 5,0 puncte a componentei de anticipatii. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni s-a redus la o singura cifra, ajungand la o valoare medie de 9,18%.
"Pe fondul stirilor pozitive priving reducerea pretului gazului metan care a condus la reducerea ratelor de inflatie peste asteptarile pietei, si revizuirea in sens crescator a proiectiilor de crestere economica atat in economiile dezvoltate cat si in tarile emergente, indicatorii de incredere au inregistrat cresteri generalizate. In aceste conditii si Indicatorul de Incredere al Asociatiei CFA Romania si-a continut cresterea si in luna ianuarie, ambele sale componente inregistrand o majorare de peste 5 puncte", a declarat Adrian Codirlasu, CFA - Vicepresedinte al Asociatiei CFA Romania
In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, 80% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni a intrat sub valoarea de 5 lei pentru un euro fiind de 4,9759 lei pentru un euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0215 lei pentru un euro.
In ceea ce priveste evolutia preturilor proprietatilor rezidentiale in orase, 60% dintre participatii la sondaj anticipeaza o scadere in urmatoarele 12 luni, iar 80% considera ca preturile actuale sunt supraevaluate. Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipatiilor a crescut la 5,3%. Pentru anul 2023 valoarea anticipata de crestere a PIB real a crescut usor fata de exercitiul anterior la 1,9%. Datoria publica in PIB este anticipata sa se majoreze la 57% in urmatoarele 12 luni.
Despre sondaj: Sondajul este realizat lunar de Asociatia CFA Romania, de peste 11 ani, si reprezinta un indicator prin intermediul caruia organizatia doreste sa cuantifice anticipatiile analistilor financiari cu privire la activitatea economica in Romania pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat in ultima saptamana a fiecarei luni iar participantii sunt membri ai Asociatiei CFA Romania si candidatii pentru nivelurile II si III ale examenului CFA. Indicatorul de Incredere Macroeconomica ia valori intre 0 (lipsa increderii) si 100 (incredere deplina in economia romaneasca) si este calculat pe baza a 6 intrebari cu privire la:
o Conditiile curente - referitoare la mediul de afaceri si piata muncii;
o Anticipatiile pentru un orizont de timp de un an pentru: mediul de afaceri, piata muncii, evolutia venitului personal la nivel de economie si evolutia averii personale la nivel de economie.
Pe langa intrebarile necesare pentru calculul Indicatorului de Incredere Macroeconomica, sondajul evalueaza si anticipatiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflatiei, ratele de dobanda, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET si conditiile macroeconomice globale.
Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume in randul profesionistilor din domeniul financiar. Administrat de catre CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregateste si testeaza candidatii in domeniul eticii si standardelor profesionale, analizei situatiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei si evaluarii diverselor instrumente financiare si de investitii. Astazi, in lume, exista peste 170.000 de detinatori ai acestui titlu, majoritatea fiind afiliati la cele 160 organizatii membre ale CFA Institute. Candidatii pentru titlul CFA trebuie sa promoveze o serie de trei examene cu frecventa anuala. Fiecare examen presupune cca. 250-300 de ore de studiu individual. In plus, sunt necesari 4 ani de experienta profesionala relevanta in domeniul financiar, precum si aderarea la un cod de standarde etice si profesionale stricte.
Asociatia CFA Romania este organizatia profesionistilor in investitii din Romania, detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrata de CFA Institute (USA). Asociatia CFA Romania este una dintre cele peste 160 de societati membre ale CFA Institute, si are misiunea de a promova interesele specialistilor in investitii si de a mentine standarde ridicate de integritate si excelenta profesionala.
In prezent, Asociatia CFA Romania are 250 de membri, detinatori ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde si aproximativ 100 de candidati la unul din nivelurile de examinare. Profesionistii care sunt membri ai Asociatiei CFA Romania lucreaza pentru institutii de reglementare, institutii supranationale, institutii bancare, firme de asigurari, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanta, sectorul public, institutii de invatamant, companii care activeaza in diverse sectoare economice etc.
Termeni si conditii: Nici una dintre informatiile prezentate in cadrul acestui material nu trebuie interpretata ca o invitatie sau recomandare de a achizitiona sau de a dispune de orice produs, sau de a va angaja in orice alta tranzactie, sau consiliere in domeniul investitiilor, in domeniul juridic sau in oricare alt domeniu. Informatia care se regaseste in cadrul acestui material este prezentata numai in scop informativ. Informatia prezentata este foarte generala si este posibil sa nu fie relevanta in cazuri individuale concrete. Asociatia CFA Romania nu da o garantie asupra gradului de corectitudine si complexitate a informatiilor prezentate in acest material.